Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat şi Serviciul Vamal au semnat, astăzi ,un Memorandum de colaborare, pentru impulsionarea schimbului de informaţii în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, corupţiei și economiei tenebre. Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu a salutat semnarea Memorandumului, menționând că acesta va aduce beneficii societății.
În scopul desfăşurării activităţii sale Asociația de economii și împrumut (AEÎ) atrage numerar sub formă de depuneri de economii de la membrii săi, credite de la băncile comerciale şi/sau împrumuturi de la entități sau persoane fizice. În acest context conform prevederilor standardului IAS 37 „Provizioane, datorii şi active contingente” încheierea şi semnarea contractului privind atragerea mijloacelor financiare se consideră fapt economic trecut care necesită înregistrare în conturile extrabilanţiere ale activului (creanţei) contingent.
Instanţa de judecată (dosarul nr.1ra-1528/17) a constatat că S.Ion, activând în calitate de administrator al SRL ”X” din s.Z, r-nul Edineţ, purtând răspundere pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, asigurarea controlului înregistrării pe conturile contabile a tuturor operaţiunilor economice efectuate şi respectarea metodologiei contabilităţii, încălcând prevederile art.8 alin.(2) lit.e), 228, 234 din Codul Fiscal la situaţia din 09.11.2013, conform datelor din fişa generalizată al contului personal, nu a onorat obligaţiile privind achitarea impozitelor, taxelor şi altor plăţi obligatorii faţă de bugetul public naţional, formând restanţă la plăţile de bază în sumă de 662 093 lei.
Prin ordinul Ministrului Finanţelor ,,Cu privire la numirea în funcţie”, dl. Serghei Puşcuţa a fost numit în funcţia de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, începînd cu data de 22 februarie 2016.
Ce documente urmează a fi prezentate pentru beneficierea de restituire a accizelor aferente mărfurilor supuse accizelor ce s-au exportat de subiectul care desfășoară activitate de întreprinzător și care nu este înregistrat în calitate de subiect al impunerii cu accize?
Dacă procedurile de înregistrare a unei întreprinderi au fost mult simplificate în ultimii ani, durata deschiderii unei firme ajungând la câteva zile, iar în regim de urgenţă şi în patru ore, închiderea acesteia reprezintă un proces îndelungat, costisitor şi încărcat de tot soiul de „hârtii”.
Ministerul Economiei aduce la cunoștința opiniei publice că nu blochează reforma Serviciului Fiscal de Stat, ci are obiecții față de Proiectul de lege elaborat de această instituție cu privire la noua sa structură, care a fost înaintat ministerelor spre avizare.
Ne propunem o abordare contemporană a relației dintre Fisc și cetățeanul plătitor de taxe și impozite, în care Serviciului Fiscal de Stat este un partener al mediului de afaceri, ca un instrument prin activitatea căruia se asigură dezvoltarea și bunăstarea comună. SFS, uneori, mai este privit, greșit de altfel, ca o instituție care acționează asupra mediului de afaceri, doar în vederea asigurării resurselor la buget.
”Vom întreprinde măsuri concrete pentru a combate fenomenul „salariului în plic” și a „muncii la negru”, perfecționarea cadrului legal și calcularea corectă a coeficientului salariului oficial, pentru ca cetățeanul să poată beneficia de salarii și pensii asigurate. De asemenea, în acest scop trebuie promovate și mediatizate modificările legislative, organizate campanii de sensibilizare a angajatorilor în vederea respectării legislației și asigurării dreptului echitabil la muncă.
Printr-o decizie a Guvernului, din 17 februarie curent, Veronica Vragaleva a fost numită Viceministru al Finanțelor. Prezentând-o, în ședința Guvernului, Ministrul Finanțelor Octavian Armașu a spus că Veronica Vragaleva a activat în funcție de șefă a Direcției metodologia impozitării directe și impozitării internaționale din cadrul Direcției generale impozite și taxe a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Majorarea veniturilor la bugetul de stat cu 10 la sută, consolidarea şi restructurarea Serviciului Fiscal. Sunt cele mai importante obiective ale noului şef de la fisc, Sergiu Puşcuţă.
O persoană juridică și administratorul acesteia, învinuiți de practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, evaziune fiscală și spălăre de bani în proporții deosebit de mari, au fost trimiși în judecată. Învinuiții, sub paravanul unui call-centru, au amenajat, în sect. Botanica al mun. Chișinău, o sală de jocuri de noroc, dotată cu mese caracteristice jocurilor de noroc, precum și alte mijloace materiale de joc utilizate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc
În activitatea agenților economici rezidenți ai Republicii Moldova înstrăinarea imobilelor reprezintă o parte importantă, astfel obținându-se venit impozabil sau pierderi fiscale. În cele ce urmează vom examina aspecte fiscale specifice mijloacelor fixe și impozitării în cazurile înstrăinării imobilului de către entitate, şi anume, prin căile principale:
În procesul de producere se obțin deșeuri, rebuturi, pierderi în urma staționărilor, alte pierderi tehnologice. Astfel, în funcție de particularitățile procesului de producție pierderile sunt gestionate, administrate și înregistrate în contabilitate de către entități conform reglementărilor interne și prevederilor normative în vigoare. În prezentul articol vom expune modalitatea1 de administrare a pierderilor tehnologice în procesul de producere relatată printr-un set de reguli, care pot fi utile în aplicare de către entități.
În Monitorul Oficial din 1 septembrie curent a fost publicat Regulamentul cu privire la Registrul de stat al actelor locale, care conține mecanismul de înregistrare, publicare, păstrare, evidență și vizualizare a actelor APL de nivelul întâi și al doilea pe platfoma informațională — Registrul de stat al actelor locale. Astfel, pe această platformă vor fi incluse toate actele emise de autorităţile locale începând cu data intrării în vigoare a Regulamentului și punerii în funcțiune a Registrului, precum și actele autorităților APL de nivelul al doilea cu caracter normativ în vigoare, adoptate până la intrarea în vigoare a Legii nr.161 din 7 iulie 2016.
Şeful direcției generale politică și legislație fiscală și vamală a Ministerului Finanţelor, Dorel Noroc, a declarat acest fapt în cadrul business formului Gov4ICT, organizat de Ministerul Economiei și Infrastructurii și Asociația Naționlă a Comapniilor din domeniul TIC. Dorel Noroc s-a referit la specificul impozitării unice pentru rezidenții parcurilor IT, prevăzut în Titlul X din Codul Fiscal specificând că, în premieră, în Republica Moldova va fi aplicat un astfel de regim de impozitare, ce va substitui mai multe impozite.
Șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru susține că proiectul privind politica bugetar-fiscală pentru anul viitor încă nu a fost definitivat și nu știe în ce va consta acesta.
În contextul prevederilor Codului fiscal (СF), pentru persoana fizică cetăţean imobilul poate fi sau nu locuinţă de bază. Potrivit prevederilor art. 5 pct. 46) din CF, locuinţă de bază reprezintă locuinţa care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, în acelaşi timp, faţă de perioada similară din anul trecut, acestea au crescut cu 1 mlrd 532,4 mln lei (+4,1%). Din suma totală a veniturilor bugetului consolidat, cele fiscale au fost de 34 mlrd 004,6 mln lei, nefiscale – 2 mlrd 006,1 mln lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *