Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit pct. 3 din Regulamentului privind modul de subvenţionare a dobînzilor la creditele bancare şi/sau nebancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020, aprobat prin Ordinul Ministerului Fianțelor nr.66/2020, nu constituie obiect al subvenționării conform Regulamentului menționat dobânda la creditele ce fac obiectul sprijinului acordat de către Agenția de Intervenție și Plăti pentru Agricultură în cadrul submăsurii „Stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale și instituțiile financiare nebancare.
În luna iulie 2021, creditele noi acordate au constituit 4 415,3 mil. lei, în creștere cu 36,1% față de luna iulie 2020, anunță Banca Națională a Moldovei. Astfel, structura creditelor acordate în luna de iulie 2021 a evoluat astfel: 73,3% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 3 237,3 mil. lei (+10,6% față de luna precedentă și +38,2% față de iulie 2020); 25,3% sunt creditele în valută, al căror volum recalculat în MDL a constituit 1 118,6 mil. lei (+13,4% față de luna precedentă și +36,9% față de iulie 2020);
Pe parcursul anului 2020, în condițiile scăderii substanțiale a valorii PIB-lui la nivel național, ponderea stocului de credite acordate de către sectorul de creditare nebancară (OCN) în PIB a înregistrat o creștere cu 0,22 p.p., atingând valoarea de 5,12% și reprezentând unul din cele mai joase ritmuri de creștere în ultimii 5 ani. Datele privind evoluția sectorului de creditare nebancară în anul precedent se conțin în Raportul de activitate al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) pentru anul 2020. La situația din 31 decembrie 2020, în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate erau incluse 154 OCN, cu 11 mai puține decât în anul 2019.
La situația din 31 ianuarie 2021, soldul creditelor în economia națională a marcat o creştere cu 9,4% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul linii ianuarie anul trecut, constituind 48,3 mld. lei, se constată în Raportul lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, soldul creditelor în monedă națională (64,2% din volumul total) a crescut în perioada analizată cu 13,8% față de ianuarie 2020, iar a celor în valută străină – cu 2,3%. În luna ianuarie 2021 au fost acordate credite noi în valoare de 2,1 mld. lei,
Banca Națională a Moldovei a publicat datele cu referire la evoluția pieței creditelor și a depozitelor în luna ianuarie 2021. Acestea denotă că creditele noi acordate au constituit 2113,6 mil. lei, fiind în descreștere cu 5,5% față de luna ianuarie 2020, deși rata medie la credite s-a diminuat și constituie pentru cele acordate în moneda națională 7,68 la sută, la cele în valută – 4,10 la sută, iar la cele atașate la cursul valutei – 4,11 la sută. Comparativ cu luna decembrie 2020, rata medie a evoluat: la creditele în moneda națională s-a micșorat cu 0,17 puncte procentuale (p.p.).
În contextul implementării măsurilor de îmbunătățire a eficacității cheltuielilor bugetare, dezvoltării și utilizării metodelor de finanțare a cheltuielilor orientate către rezultat, utilizării eficiente și transparente a mijloacelor bugetare în conformitate cu prioritățile politicii statului, sarcina principală
Ministerul Finanțelor propune spre consultare Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor familiilor cu copii, care vor să aplice în cadrul Programului de Stat „Prima Casă”. Aceasta este a treia etapă a Programului „Prima Casă” și are ca scop acordarea de sprijin financiar pentru procurarea locuințelor de către familiile cu copii. Se prevede compensarea treptată din bugetul de stat a creditului ipotecar, de la 10% până la 100%, în funcție de numărul copiilor în familie.
Curtea Constituțională a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 764 alin. (2) din Codul civil (CC) care stabilește că creditorul gajist trebuie să vândă bunurile gajate fără întârziere nejustificată, la un preţ comercial rezonabil la data vânzării în conformitate cu dispoziţiile art.765 alin. (1) şi ţinând cont de interesele debitorului gajist, fiind liber să stabilească condiţiile de vânzare. Potrivit prevederilor art. 764 alin. (1) din CC, după ce a obţinut în posesie bunul gajat, creditorul gajist este îndreptăţit, dacă a depus sau a înregistrat la registru un aviz de executare în modul prevăzut la art. 752 alin. (9), să procedeze la vânzarea prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică a bunului gajat.
Conform art. 3 din Legea nr. 1/2018, organizaţiile de creditare nebancară (ONC) este societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată, care desfăşoară cu titlu profesional doar activităţile prevăzute la art. 8 alin. (2), și anume: a) acordarea de credite nebancare; b) leasingul financiar. Art. 2 din aceeași Lege stabilește expres că asupra ONC nu se extinde
Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor bănești familiilor cu copii, participanți în cadrul Programului de stat „Prima casă” a fost susținut de Guvern. Documentul reglementează modul de stabilire a mărimii compensațiilor bănești, procedura de acordare a acestora și modul de stabilire a mijloacelor respective pe parcursul anului bugetar.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a emis, pe data de 17 martie 2020, o hotărâre prin care permite băncilor licențiate gestiunea flexibilă a obligațiilor de plată a persoanelor fizice aflate în dificultate de plată pentru creditele contractate, în condițiile stării de urgență. Hotărârea facilitează acordarea de către băncile licențiate a unor înlesniri la plata pentru creditele existente ale persoanelor fizice, până pe 31 mai 2020.
La situația din 31 decembrie 2020 soldul creditelor în economie a marcat o creștere cu 10,3% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2019, constituind 48,7 mld. lei. Conform Informației operative cu privire la evoluția social-economică a RM publicate de Ministerul Economiei și Infrastructurii, soldul creditelor în monedă națională s-a majorat cu 14,1% față de decembrie 2019, iar a creditelor în valută străină - cu 4,1%. Statistica oficială mai denotă că în portofoliul de credite acordate cea mai mare pondere (23,6%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului. Pentru procurarea/construcția imobilului au fost utilizate 17,3% din totalul creditelor oferite, 16,4% sunt destinate consumului, 8,6% – agriculturii, 7,9% - industriei alimentare etc.
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2 puncte procentuale – de la 10,5 la sută până la nivelul de 12,5 la sută anual, comunică Banca Națională a Moldovei. Decizia a fost aprobată prin vot unanim de Comitetul executiv al BNM, în cadrul ședinței din 15 martie 2022. Totodată, se majorează ratele de dobândă: a) la creditele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 12,50 la sută până la nivelul de 14,50 la sută anual; b) la depozitele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 8,50 la sută până la nivelul de 10,50 la sută anual.c) se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 30,0 la sută din baza de calcul.
La situația din 1 martie 2021, soldul creditelor în economie a marcat o creştere cu 9,3% faţă de nivelul înregistrat la sfârșitul lunii februarie 2020, constituind 48,8 mld. lei. Conform datelor din Raportul lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova elaborate de Ministerul Economiei și Infrastructurii, în monedă națională au fost oferite 64,3% din volumul total, majorarea fiind cu 13,8% față de februarie 2020, iar a celor în valută străină – cu 2 la sută. Statistica denotă că în portofoliul de credite acordate în perioada de referință cea mai mare pondere (22,9%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului, după care urmează cele pentru procurarea/construcția imobilului (17,7%), pentru consum (16,6%), activitatea agricolă (16,6%),
Cabinetul de miniștri a susținut în ședința de ieri Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru angajații din sectorul public participanți în cadrul Programului de stat „Prima casă”. Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, scopul documentul constă în acordarea unui suport financiar familiilor angajaţilor din sistemul bugetar în obţinerea primei locuinţe prin facilitarea accesului la credite ipotecare, crearea condiţiilor optime pentru creşterea termenului de scadenţă a creditelor ipotecare, reducerea migraţiei în rândul tinerilor și creşterea ratei de angajări oficiale în autorităţi publice.
Ministerul Finanțelor informează că, începând cu 2 mai, Eximbank, este a cincea bancă în care cetățenii pot depune cereri pentru creditare prin intermediul Programului guvernamental ”Prima Casă”. Banca este pregătită să recepționeze cererile de finanțare în cadrul programului în toate sucursalele din țară.
Deficitul de resurse financiare și incertitudinile create de criza pandemică au determinat diminuarea investițiilor în active imobilizate. În anul 2020, acestea au însumat circa 27,1 mld. lei s-au micșorat cu 2,6% comparativ cu anul 2019. În Raportul Ministerului Economiei și Infrastructurii privind evoluția social-economică a RM se spune că cele mai afectate de criză au fost investițiile din sursele proprii ale agenților economici (-6,6%), generând și cel mai mare impact negativ asupra activității investiționale (-3,9 p.p.). De asemenea, criza pandemică a influențat puternic fluxul investițiilor străine, care s-au diminuat în perioada analizată cu 15,8%. Constrângerile bugetare apărute în situația de criză au limitat cu 1,5% și investițiile din bugetul public național.
La 1 aprilie 2025 intră în vigoare Legea nr. 34 din 29 februarie 2024 cu privire la efectuarea decontărilor în numerar. În acest sens, vă propunem un articol referitor la noile reglementări ce urmează a fi aplicate, publicat anterior în ediția electronică. Dezvoltările și inovațiile în domeniul IT au facilitat și au permis regândirea unor serii de procese, inclusiv a celor economice și financiare.
Regulamentul ce stabilește modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru angajații din sectorul public doritori să participe în Programul de Stat „Prima Casă” este propus spre consultare publică de Ministerul Finanțelor. Regulamentul conţine formula de calcul a compensațiilor oferite reieșind din costul maximal al unei locuințe de 500 mii lei, cu rambursarea a 50% din cost pe parcursul a 25 ani și menținerea formulei respective indiferent de termenul contractual.
De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 4235 locuințe. Alte 18 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,12 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,06 miliarde lei. Totodată, 23 de garanții au fost stinse pe motivul rambursării anticipate a creditului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *