Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Organele competente ale emitentului de valori mobiliare ar putea decide nedezvăluirea unor informaţii, cu condiţia anunțării despre acest fapt a acţionarilor societăţii. Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat proiectul hotărârii privind modificarea Regulamentului cu privire la dezvăluirea informației de către emitenții de valori mobiliare. Astfel, în scopul evitării prejudierii reputației entității, organul competent ar putea avea dreptul să nu dezvăluie informațiile în raport cu:
Contribuabilii persoane fizice ce nu practică activitate de întreprinzător mai au la dispoziție doar câteva ore pentru a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018. Termenul-limită expiră astăzi, 2 mai, ora 19.00. Aceasta deoarece Serviciul Fiscal de Stat a extins programul de activitate, pentru ca toți contribuabilii să poată depune Declarația. Reamintim că, pentru anul 2018, declarația va fi depusă pentru două perioade distincte ale anului: • I etapă: 1 ianuarie – 30 septembrie 2018 • II etapă: 1 octombrie – 31 decembrie 2018.
Conform prevederilor art. 2 din Legea insolvabilității nr.149/2012, prin procedură accelerată de restructurare se înțelege procedură prin care debitorul,
Up Moldova în parteneriat cu Mastercard lansează, în premieră pe piața tichetelor de masă, propria soluție de plăți mobile – portofelul digital, care permite achitarea cumpărăturilor contactless. Acum, deținătorii cardurilor Mastercard, eliberate de Up Moldova, își pot achita cumpărăturile direct de pe telefonul mobil. Astfel, pentru a transforma telefonul mobil într-un dispozitiv de plată este suficientă o simplă apropiere de terminal. La achitarea cu telefonul mobil nu se percep comisioane suplimentare. Securitatea și siguranța tranzacției este garantată de standardele internaționale Mastercard.
În „Monitorul oficial” nr. 208-216 din 15.07.2022 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 77 din 29.06.2022 cu privire la aprobarea Catalogului mijloacelor fixe și activelor nemateriale pentru autorități/instituții bugetare (în continuare - OMF nr. 77/2022), care a intrat în vigoare din data publicării și se aplică în scopuri de evidență contabilă și raportare financiară doar pentru autoritățile/instituțiile bugetare.
Când apare obligația de înregistrare în calitate de plătitor TVA a agentului economic ce beneficiază de import de servicii? Obligația înregistrării subiectului care desfăşoară activitate de întreprinzător de a se înregistra ca contribuabil al TVA este indicate în art.112 alin. (4) din Codul fiscal1.
Serviciul Fiscal de Stat amintește tuturor contribuabililor că, conform Hotărârii Guvernului nr.89 din 24 ianuarie 2018 cu privire la transferul unor zile de odihnă în anul 2018, zilele de 24 și 31 decembrie din anul curent se consideră zile de odihnă, iar zilele de 8 și 15 decembrie 2018 au fost declarate zile lucrătoare. Respectiv, în anul 2018, ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare pentru anul 2018 este ziua de 27 decembrie, iar în ziua de 28 decembrie (ultima zi lucrătoare) se vor efectua doar operațiuni interne și de încheiere a anului bugetar. Astfel, toate plățile bugetare recepționate de către prestatorii de servicii de plată pe parcursul zilei operaționale de 27 decembrie 2018,vor fi transferate după destinație pe parcursul aceleiași zile.
În acest articol este expus modul de completare a Raportului în cauză în condițiile activității de creștere a animalelor și păsărilor.
Contextul regional actual, precum și cel național, reflectă necesitatea identificării soluțiilor optime de racordare a sistemului fiscal la condițiile existente,
În perioada 7-8 aprilie a fost desfășurată conferința națională în legislația muncii, care în anul curent este la cea de-a VII ediție. Evenimentul a întrunit 10 speakeri din domenii HR, guvernare electronică, sănătate și securitate în muncă, dreptul muncii, reprezentanți ai patronatelor, fiind înregistrați peste 100 de participanți.
Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în MO nr. 456-459 din 30 decembrie 2022) ce vizează politica fiscală și vamală pe anul 2023 vine cu modificări/completări la mai multe acte legislative, inclusiv și la Codul fiscal. În continuare vom prezenta noile prevederi,
Piața criptomonedelor a înregistrat în ultimii ani o creștere în ceea ce privește interesul investitorilor, datorită randamentelor ridicate pe care aceste instrumente le oferă, dar și a potențialului pe care acestea le manifestă.
Ziua de 27 aprilie 2020 se declară zi lucrătoare, iar ziua de 08 iunie 2020 se declară zi de odihnă, a dispus Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova pe data de 13 aprilie (pct.6 din Dispoziția nr. 17). Amintim că, până la declararea stării de urgență în Republica Moldova, ziua de luni, 27 aprilie, era stabilită drept zi liberă (Paștele Blajinilor). Odată cu prelungirea termenului limită de prezentare a Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit de pe data de 25 martie 2020 pentru data de 25 aprilie 2020 în contextul situației epidemiologice din țară, dările de seamă respective urmau a fi prezentate pe data de 28 aprilie. Asta deoarece, ținând cont de prevederile Codului fiscal, dacă ultima zi de prezentare a dării de seamă este zi de odihnă (în anul curent data de 25 aprilie este sâmbătă), rapoartele pot fi prezentate în prima zi lucrătoare după ziua liberă.
Gospodăria ţărănească (de fermier) este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai GȚ), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară
Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) se aplică organizaţiilor necomerciale înregistrate în Republica Moldova (ONC). Criteriile de atribuire a categoriei prevăzute în art. 4 al Legii nr. 287/2017 nu se aplică ONC în scopul raportării financiare. În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Legea nr. 287/2017, ONC țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situații financiare
În practica agenților economici deseori survin situaţii, când angajaților, fie cu ocazia sărbătorilor, fie sistematic (lunar, trimestrial), în temeiul regulamentului intern, li se oferă cadouri, inclusiv prime în formă nemonetară. În momentul de față a rămas nemodificată prevederea de la pct. 12 din Anexa nr. 3 la Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999 (în continuare – Legea 489/1999), conform căreia nu se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – ASSO) aferente sumelor ce constituie valoarea cadourilor (premiilor în obiecte) primite de către angajaţi sau de către foștii angajaţi la locul de muncă de bază.
În perioada în care sunt desfășurate adunările generale anuale în cadrul societăților pe acțiuni, în care cota statului depășește 50% din capitalul social, propunem analiza modificărilor și completărilor importante care au intrat în vigoare în Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni la 1 ianuarie 2021, fiind aprobate prin Legea nr.18/2020. Amintim, modul de înfiinţare, dizolvare (lichidare) şi statutul juridic al societăţilor pe acţiuni (SA), drepturile şi obligaţiile acţionarilor, ale membrilor organelor de conducere şi ale altor persoane cu funcţii de răspundere ale societăţii, drepturile şi interesele legale ale creditorilor şi acţionarilor acestor societăţi este stabilit în Legea nr.1134/1997, cu modificările și completările ulterioare1.
La data de 11 martie 2021, în cadrul unei licitații este adjudecată contra unei sume uriașe de criptomonede – 42.329 ETH (echivalentul a $69,3 mil.), opera de artă cu denumirea „Everydays: the First 5000 Days”, autor Mike Winkelmann. Interesul sporit asupra tranzacției a fost generat nu atât de faptul utilizării criptomonedei pentru achiziționare sau a sumei achitate
Prin hotărârea generală a societății cu răspundere limitată (SRL), capitalul social al acesteia va putea fi majorat prin vărsarea aporturilor suplimentare de către asociați și/sau terți.
În articol vor fi examinate aspectele ce țin de perfecționarea documentelor în colectarea ouălor și determinarea adaosului greutății vii a păsărilor, luând în considerare documentele primare și centralizatoare care ar asigura managementul de top cu informațiile necesare în luarea deciziilor referitor la:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *