Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Banca Centrală Europeană va deveni de astăzi supraveghetorul unic al celor mai mari 120 de bănci europene, prima etapă în crearea unei Uniuni Bancare europene, un proiect care vine ca o completare la uniunea economică şi monetară pentru desăvârşirea Uniunii Europene.
Rata dobînzii la creditele în lei moldoveneşti s-a diminuat uşor, în luna octombrie, la o medie de 10,80 la sută, după trei luni de creştere.Dobînzile la finanţările în monedă naţională au atins în iunie minimul istoric de 10,03 la sută. În iulie-septembrie creditele s-au scumpit nesemnificativ,în special la împrumuturile oferite de bănci persoanelor juridice, care au revenit la nivelul de peste 10 la sută, după ce în vară au atins minime istorice de 9,51 la sută.
Banca Mondială oferă Republicii Moldova două granturi de circa 3,8 milioane de dolari, pentru facilitarea procesului de integrare a copiilor cu nevoi speciale în școlile generale și consolidării funcției de audit public extern prin sporirea capacităților Curții de Conturi. Banii au fost alocați de Guvernul Japoniei prin Fondul pentru Dezvoltarea Politicilor și a Resurselor Umane și Fondul Fiduciar Multi-Donator pentru Europa și Asia Centrală, prin intermediul BM.
Firmele ING Investment Management, Deutsche Bank Asset & Wealth Management International, State Street Global Advisors și Amundi vor ajuta Banca Central Europeană să achiziționeze obligațiuni garantate cu active (ABS), program care va începe luna viitoare, transmit Bloomberg și Reuters. Săptămâna trecută, BCE a început să cumpere obligațiuni ipotecare (covered bonds) — primul pas al programului menit să extindă bilanțul său cu până la 1.000 miliarde de euro (1.300 miliarde de dolari).
După o perioadă în care depozitele în lei au fost mai populare în rândul clienților băncilor, inclusiv a persoanelor fizice, ponderea deținută de acestea depășind-o pe cea a depozitelor în valută, balanța s-a inversat în ultimele luni, depozitele în valută surclasându-le ca sumă pe cele în moneda națională.
Un Centru de Excelență în Viticultură și Vinificație a fost deschis vineri în baza catedrei de Oenologie de la Universitatea Tehnică din Moldova. Astfel, au fost reparate capital laboratoarele și sălile de clasă, care au fost dotate cu echipamente de ultimă generaţie. Acestea vor permite creşterea calităţii instruirii viitorilor vinificatori. Valoarea investiției – 2,7 mil. euro, dintre care 1,3 mil. euro din programul ”Filiera Vinului”, finanțat de Banca Europeană de investiții.
În unele țări din regiune creditele ipotecare în valută străină, acordate persoanelor fizice au o pondere importantă pe piață. În Republica Moldova băncile comerciale au o atitudine foarte precaută în privința lor și propun potențialilor clienți credite ipotecare în lei. Pentru sfârșitul lunii octombrie portofoliul de credite acordate în valută de către băncile comerciale a fost de aproximativ 40%. Dacă analizăm portofoliul de credite ipotecare acordate în valută persoanelor fizice, acesta este de doar 4,5% și doar patru bănci au acordat astfel de credite.
Potrivit prevederilor CF: Venituri ale nerezidenților în RM se consideră dobînzile pentru creanțele statului ori ale unui rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanță permanentă în RM, dacă asemenea dobînzi sînt cheltuieli ale reprezentanței permanente (art. 71 alin. (1) lit. f)).Veniturile persoanelor juridice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în RM urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată, potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor din prestarea serviciilor ce țin de deschiderea și gestionarea conturilor corespondente ale băncilor corespondente și de efectuarea decontărilor (art. 73 alin. (1)).
Responsabilii din cadrul Băncii Mondiale au reacţionat prompt şi profesionist la solicitările conducerii IFPS, privind acordarea de suport la modernizarea şi reformarea SFS, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu echipa de lucru a Băncii Mondiale, condusă de doamna Shilpa Pradhan, Specialist superior sectorul public al BM. La întrevedere părţile au abordat subiecte vizînd realizarea Proiectului de Reformă a Administrației Fiscale, cât și proximele oportunități de finanțare a acestuia.
Rata şomajului din Italia a atins în octombrie un nivel record, de peste 13%, dând o nouă lovitură guvernului condus de Matteo Renzi, care nu reuşeşte să obţină progrese economice. Faţă de lună septembrie, pentru care rata şomajului a fost revizuită în creştere la 12,9%, indicatorul a înregistrat o creştere de 0,3 puncte procentuale, la 13,2%. Avansul faţă de octombrie anul trecut este de 1 punct procentual.
Banca Națională a Moldovei (BNM) nu va cheltui rezervele valutare pentru consolidarea monedei naționale, care reacționează în mod natural la modificările regionale,declarația a fost făcută de guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu. Dorin Drăguțanu a explicat că, în prezent, presiunea pe piața valutară se face simțită din cauza diminuării exportului, scăderii ofertei de valută pe piața internă din partea persoanelor fizice și reducerii importului din cauza scăderii cererii interne. Totodată, se atestă o cerere înaltă la valuta străină din partea agenților economici, informează Noi.md.
Măsurile de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea CAS sau neimpozitarea profitului reinvestit, nu pot fi adoptate fără îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor la buget, a declarat marți ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul conferinței 'Nevoi și resurse în finanțarea economiilor din Zona Non-Euro', organizată de Institutul Aspen România.
Marele Premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol a fost înmînat sîmbătă, 4 octombrie, de Ziua Națională a Vinului de către premierul Iurie Leancă companiei Vinăria din Vale.
Economia Germaniei va înregistra o creştere slabă în ultimul trimestru din acest an, pe fondul cererii scăzute şi al încetinirii revenirii economice în cele mai multe state din Uniunea Europeană, potrivit Bundesbank, care a reiterat opoziţia faţă de extinderea cheltuielilor bugetare. "Înrăutăţirea aşteptărilor privind economia germană şi stagnarea volumului de comenzi noi indică o evoluţie mai degrabă slabă a economiei în Germania cel puţin până la finalul anului 2014", se arată într-un raport al băncii centrale a Germaniei.
Sprijinul acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Guvernul Suediei, prin intermediul programului ”Femeile în Afaceri”, a contribuit la creşterea competitivităţii a 90 de companii din Moldova în ultimii trei ani, au declarat cele două instituţii în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Chişinău. Programul asigură legătura între întreprinderile deţinute sau conduse de femei sau companiile în care femeile reprezintă majoritatea angajaţilor şi consultanţii locali, care le ajută să se dezvolte şi să devină mai competitive. De la lansarea programului „Femeile în afaceri” în 2011, Suedia a contribuit cu peste un milion de euro la această iniţiativă.
Banca Central Europeană (BCE) va menține politica monetară relaxată o perioadă îndelungată, iar scopul acestei politici îl reprezintă aducerea ratei inflației în zona euro mai aproape obiectivul de 2% fixat de BCE, a declarat miercuri președintele BCE, Mario Draghi, într-un interviu acordat postului francez de radio 'Europe 1', transmite Reuters.
În luna martie 2014, gradul de acoperire a cererii de valută străină din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută străină de la persoanele fizice a constituit 89,3%, nivel comparabil cu cel consemnat în luna martie 2013 (89,9%), relatează NOI.md.
Douăzeci de companii, organizaţii şi persoane fizice au fost premiate la Gala Moldova Eco-Energetică pentru ideile şi proiectele lor în domeniul eficienţei energetice şi utilizării surselor regenerabile de energie, informează Moldpres. La Gala, aflată la cea de-a treia ediţie, desfăşurată ieri seara, au participat peste o mie de promotori ai energiei regenerabile şi eficienţei energetice.
În Monitorul Oficial din 4 decembrie 2014, a fost publicat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1472 din 16.10.2014, prin care a fost modificat și completat Ordinul nr. 16 din 14.01.2013 cu privire la stabilirea modului, structurii şi termenelor de prezentare a informaţiei de către subiecţii nominalizaţi în art. 22611 din Codul fiscal.
Bonusurile bancherilor au crescut în medie cu 29% la nivel global anul trecut, iar cele mai mari au fost acordate în centrul financiar londonez City of London, scrie The Guardian. Limitarea bonusurilor şi scandalurile care au cuprins majoritatea băncilor mari din Marea Britanie par să nu fi avut niciun efect asupra bonusurilor din centrul financiar londonez, bancherii din City of London beneficiind pe lângă cele mai mari bonusuri din toate centrele financiare ale lumii şi de cea mai mare creştere a sumelor, de 49%, arată un sondaj realizat de siteul eFinancialCareers, specializat pe locuri de muncă din sectorul financiar.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *