Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit prevederilor art. 104 lit. a) din Codul fiscal, transportul internațional de mărfuri și pasageri este scutit de TVA cu drept de deducere.
Autoritățile vor depune efort pentru sporirea gradului de implicare a întreprinderilor mici și mijlocii în lanțul valoric, implementarea noilor instrumente de susținere a femeilor în afaceri din domeniul agricol, precum și pentru promovarea învățământului dual. Acțiunile sunt incluse în Planul naţional de acţiuni pe anul curent pentru implementarea Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021. În Monitorul Oficial din 22 mai curent a fost publicată Hotărârea nr. 290 a Guvernului RM din 13 mai 2020 cu privire la aprobarea documentului ce conține circa 70 de acțiuni ce urmează a fi implementate în limitele mijloacelor financiare alocate.
Evoluțiile economice naționale și internaționale, concurența internațională au determinat și determină în continuare necesitatea unor noi concepte vamale, fapt ce impune integrarea lor în noul Cod vamal (CV), consideră autorii proiectului CV rescris care a fost examinat și aprobat în cadrul ședinței de Guvern din 8 iulie curent. Proiectul CV conține 11 titluri, fiecare fiind divizat în capitole și, conform autorilor, vine cu norme juridice noi, precum și introduce noi concepte legislative. Astfel, în titlul I, în partea ce ține de reprezentarea în vamă, în proiect au fost transpuse prevederile CV al UE cu privire la liberalizarea acestei activități, fiind propusă desfășurarea activității de broker prin eliberarea autorizației de către Serviciul Vamal.
Anul 2017 a fost un an bugetar-fiscal deosebit nu doar prin creșterea economică înregistrată de către R. Moldova, dar și prin indicatorii bugetari care au întrecut orice așteptare. Și acest fapt este unul remarcabil care denotă relansarea, evoluția și dezvoltarea continuă a economiei. Un argument cert care vine să susțină opinia precum că R. Moldova a avansat în această direcție sunt veniturile acumulate la Bugetul Public Național (BPN) din impozite și taxe prin simplul fapt că acestea reprezintă nu doar o sursă de acoperire a cheltuielilor, dar și un indicator prin care este sugerată starea activităților economice care generează venituri impozabile și nivelul de consum al unei economii, iar odată cu extinderea activităților economice și a consumului sunt înregistrate și majorări de venituri bugetare din impozite și taxe.
Firma A încheie contract de investiţii în imobil cu Firma B, la pret de 10 mii lei. Ulterior, Firma A cesionează dreptul asupra imobilului Firmei C. Are dreptul Firma A sa cesioneze firmei C imobilul la un pret mai mic, presupunem, de 9,5 mii lei? Care sunt urmările fiscale?
În acest articol vom răspunde la întrebarea care dintre ele reprezintă export de servicii și oferă dreptul la restituirea TVA. Aprecierea unui anumit serviciu drept export de servicii este important în contextul aprecierii livrărilor ca fiind scutite de TVA cu drept de deducere și în situațiile în care este solicitată restituirea TVA din buget aferent acestor livrări. Conform prevederilor art.104 lit.a) din Codul fiscal (CF), se scutesc de TVA cu drept de deducere mărfurile și serviciile pentru export. Export de servicii, potrivit art.93 pct.11 din CF, reprezintă prestare de către persoane juridice şi fizice rezidente ale RM persoanelor juridice şi fizice nerezidente ale RM de servicii al căror loc de livrare nu este RM.
Aprecierea impactului pandemiei asupra mediului de afaceri din Republica Moldova, măsurile de susținere a activității de întreprinzător pe domeniul fiscal și de asigurărilor sociale în aceste condiții, dar și provocările pentru angajatori și angajați pe segmentul relațiilor de muncă au fost subiectele examinate în prima zi a Conferinței Naționale a Contabililor MoldTax 2.0. Riscurile economice, fiscale, psiho-emoționale au fost evidențiate de toți speakerii Conferinței, sinceritatea acestora fiind înalt apreciată de 125 de contabili participanți la evenimentul organizat de Proactive.
În ședința de joi a Parlamentului Guvernul a prezentat pachetul de inițiative legislative aprobat prin asumare de răspundere în fața Parlamentului. Acestea urmează să intre automat în vigoare în cazul în care timp de 72 de ore inițiativele nu vor fi contestate. Amintim, Executivul și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte de legi. La prezentarea proiectelor în Parlament Ion Chicu a menționat că modificările operate la Legea privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar sunt determinate de necesitatea stimulării financiare a personalului medical implicat în combaterea COVID-19. Potrivit documentului, salariile vor fi majorate de două ori, în etape: la prima etapă – cu 30% (de la 1 septembrie 2020), cu încă 30% – de la 1 ianuarie 2021 și cu încă 40% în prima jumătate a anului următor. De majorarea salariilor vor beneficia circa 4,5 mii de angajați din domeniul sănătății.
În anul 2017 volumul mărfurilor transportate de întreprinderile de transport, feroviar, auto, fluvial şi aerian a crescut cu 23,8% comparativ cu anul 2016, constituind 17,3 mil. tone. Pentru prima dată în ultimii 4 ani volumul mărfurilor transportate pe cale feroviară a înregistrat creșteri.
Până la data de 22 august 2020 se va derula cel de-al doilea apel de recepționare a cererilor de solicitare a subvenției în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, pentru Măsura 3 ce vizează diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole, comunică Agenția de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA). Începând cu 1 iunie curent, persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități non-agricole pot aplica pentru obținerea subvențiilor în avans. AIPA amintește că măsura Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole cuprinde următoarele tipuri de investiții: — proiecte de înființare și renovare a atelierelor de întreținere a tehnicii și echipamentelor, ateliere de cizmărie;
Potrivit art.121 alin.(1) din Codul fiscal, obiecte ale impunerii sînt mărfurile supuse accizelor, specificate în anexele la Titlul IV.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță că de la începutul anului curent până în momentul de față, subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au implementat măsuri de ocupare a forței de muncă pentru 40344 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Astfel, conform bazei de date, la data de 11 mai 2020, la subdiviziunile teritoriale erau înregistrați 28383 șomeri. Doar în perioada 1 aprilie – 11 mai 2020 au fost înregistrate cu statut de șomer 10717 persoane, cei mai mulți fiind din mun. Chișinău, Bălți, Ocnița, Drochia, Ungheni, UTA Găgăuzia.
În luna martie curent s-a înregistrat o creștere surprinzătoare a exporturilor de mărfuri din R. Moldova. Aceasta a fost cu peste 30% mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Întreprinderea are încheiat un contract cu un cumpărător rezident din Moldova, la marfă se aplică TVA 20%, valuta stabilită în contract este dolarul SUA. Marfa se livrează, dar achitarea se face peste de 30 zile, respectiv, cursul valutar este diferit. 1) Cum se facturează diferența de curs valutar (ce înscriere se face în factură? Diferența de curs? 2) În caz că diferența e negativă, ea este deductibilă fiscal? 3) TVA se aplică la diferența de curs și în caz că e negativă e deductibilă?
Salariații își vor putea îndeplini atribuțiile specifice ocupației, funcției sau meseriei pe care o deține în alt loc decât cel organizat de angajator, folosind inclusiv mijloace din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Codul muncii este completat cu prevederi ce reglementează munca la distanță. Legea nr. 69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative este publicată în Monitorul Oficial din 26 mai curent și a intrat în vigoare. Potrivit acesteia, salariații cu munca la distanță sunt cei care au încheiat un contract individual de muncă sau un acord suplimentar la contractul existent, care conțin clauze de muncă la distanță.
Debitorul „X” SRL a transmis bunuri către creditorul său în baza unei hotărâri judecătorești privind încasarea sumelor bănești în contul stingerii datoriilor debitorului. Este obligat debitorul să elibereze factura fiscală creditorului său care a primit bunurile în proprietate?
Ca urmare a sesizărilor recepționate de la cetățeni cu privire la majorarea ilegală a prețurilor, Serviciul Fiscal de Stat, care face parte din grupul de lucru responsabil de analiza și monitorizarea prețurilor, comunică că în continuare va asigura monitorizarea corectitudinii formării acestora la produsele social importante. În acest context, agenții economici sunt atenționați despre obligația respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 774 din 20.06.2016 cu privire la prețurile de comercializare a acestor produse.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *