Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
O entitate rezidentă a încheiat un contract de livrare de mărfuri cu un cumpărător străin. În care perioadă fiscală contribuabilul are obligația de a reflecta exportul de mărfuri în Declarația privind TVA și cum se determină valoarea livrării mărfurilor la export, ce urmează a fi indicată în boxa 5 din Declarație? Termenele obligației fiscale ale subiecților impozabili cu TVA sunt prevăzute la art. 108 din Codul fiscal, care stipulează că data obligației fiscale reprezintă data livrării. Pentru mărfurile la export data livrării se consideră data scoaterii lor de pe teritoriul RM.
Piața criptomonedelor a înregistrat în ultimii ani o creștere în ceea ce privește interesul investitorilor, datorită randamentelor ridicate pe care aceste instrumente le oferă, dar și a potențialului pe care acestea le manifestă.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în conformitate cu prevederile art.266 alin.(1) din Codul fiscal, contribuabilii sunt în drept să solicite compensarea ori restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite, prin depunerea cererii respective în termen de 6 ani din data efectuării și/sau apariției lor. Cererea depusă după expirarea termenului de 6 ani este nevalabilă. În acest caz, nu se va efectua nici o compensare ori restituire, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2). Depunerea cererii suspendă curgerea termenului indicat.
Conform art.18 alin.(1) din Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017, entitatea are obligaţia de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul prevăzut de lege, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în conformitate cu art.8 alin.(1) lit.b). Modul de contabilizare a stocurilor şi de prezentare a informaţiilor aferente în situaţiile financiare este stabilit în SCN „Stocuri”, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.118/2013, cu modificările ulterioare.
Cadrul normativ privind procesul insolvabilității va fi îmbunătățit, pentru a elimina toate constrângerile cu care se confruntă agenții economici în procesul de inițiere și derulare a insolvabilității. Astăzi, 14 decembrie, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM a avut loc o ședință de lucru, în discuție fiind puse dificultățile cu care se confruntă antreprenorii atunci când ajung în incapacitatea de plată și/sau aplică cadrul normativ aferent domeniului insolvabilității.
Vineri, 25 ianuarie 2019, a avut loc ședința lărgită a Colegiului Serviciului Fiscal de Stat, prezidată de ministrul Finanțelor, Ion Chicu, în cadrul căreia au fost prezentate principalele realizări ale SFS și trasate prioritățile autorității fiscale naționale pentru anul 2019. La ședință au participat șefii subdiviziunilor structurale ale SFS. Un amplu raport cu privire la realizările SFS și o trecere în revistă a evenimentelor anului 2018 a fost prezentat de directorul SFS, Serghei Pușcuța.
Contribuabilii continuă să ne pună întrebări ce țin de deducerea sumelor TVA aferentă importului de mărfuri, fapt pentru care am decis să precizăm unele aspecte ce se referă la perioada de reflectare în declarația TVA12 a deducerii respectivei taxe, ținând cont de diferite situații ce pot apărea în activitatea importatorilor. Reflectarea în declarația TVA a sumei TVA rambursată de către organul vamal aferent importurilor anterioare
Este obligată întreprinderea să informeze Serviciul Fiscal de Stat despre deschiderea unui cont bancar în străinătate? În cazul deschiderii unui cont bancar, Codul fiscal al RM prevede obligații atât pentru persoana care deschide contul bancar, cât şi pentru instituția financiară. Astfel, pe de o parte, la solicitarea de deschidere a contului bancar, persoana este obligată să prezinte certificatul de atribuire a codului fiscal sau documentul recunoscut ca atare, iar instituția financiară, pe de altă parte, va deschide contul bancar doar dacă vor fi prezentate
Astăzi, 25 iunie, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, a avut o întrevedere cu membrii Camerei de Comerț Americane din Republica Moldova (AmCham), în cadrul căreia părțile au discutat subiecte de interes pentru mediul de afaceri în scopul excluderii unor neclarități în aplicarea normelor fiscale și contabile. De asemenea, au fost expuse viziunile Ministerului Finanțelor ce vor fi prioritare în următorul exercițiu al politicii fiscale, menite să asigure o legislație fiscală certă și echitabilă.
Conform prevederilor art. 129 alin.(111) din Codul fiscal (CF), vizita fiscală reprezintă un procedeu de asistenţă fiscală care constă în explicarea legislaţiei fiscale, cu caracter consultativ, şi/sau în stabilirea unor date de ordin general despre activitatea contribuabilului. Astfel, având un regim juridic diferit de cel al controlului fiscal, vizita fiscală reprezintă o măsură de promovare a conformării voluntare a contribuabilului la respectarea legislaţiei în vigoare cu scopul preîntâmpinării şi prevenirii posibilelor încălcări ale legislaţiei din domeniu, în cadrul căreia nu se calculează obligaţii fiscale şi nu se aplică sancțiuni.
Serviciul Fiscal de Stat informează despre extinderea programului de lucru a Direcțiilor deservire fiscale, pentru recepționarea declarațiilor privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2020 care urmează a fi depuse de către contribuabilii – persoane juridice și persoane fizice care desfășoară activitate de întreprinzător. Potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii menționați supra au obligația de a depune declarația privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2020 până la data de 25 martie a anului curent.Pentru a facilita depunerea declarațiilor și a se conforma posibilităților contribuabililor, Serviciul Fiscal de Stat a stabilit orarul de muncă după cum urmează: 20 martie 2021 — de la 9:00 până la 14:00; 21 martie 2021 — de la 9:00 până la 12:00; 22 martie 2021 – 25 martie 2021 - de la 7:30 până la 18:00. Pentru informații suplimentare se va consulta pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat, accesând link-ul sau Baza generalizată a practicii fiscale. De asemenea, pentru informații suplimentare puteți apela Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0-8000-15-25 (apel gratuit).
Potrivit prevederilor art.109 alin. (2) din Codul fiscal, în vigoare pînă la 31.12.2019 inclusiv, la serviciile importate, termenul obligaţiei fiscale şi data achitării TVA se consideră data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru importul de servicii. În cazul în care importul serviciului a avut loc pînă la 31.12.2019, iar plata pentru acesta este efectuată după această dată, obligația achitării TVA pentru serviciul importat pînă la data 31.12.2019, nu a survenit.
În conformitate cu prevederile art.32 alin.(1) din Codul fiscal, dacă, pe parcursul perioadei fiscale, cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător depăşesc venitul brut al contribuabilului în perioada fiscală curentă, suma pierderilor rezultate din această activitate va fi reportată eşalonat pe următoarele cinci perioade fiscale.
Astăzi, 13 aprilie, Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea unor ordine. Documentul vizează ajustarea prevederilor ordinelor aprobate anterior la modificările legislației puse în aplicare din 1 ianuarie 2021. Astfel, vor interveni modificări în Ordinul nr.95/2020, prin care a fost aprobat formularul tipizat (Forma IALS21) „Nota de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum și plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul și impozitul pe venit reținut din aceste plăți” și modul de completare a acesteia.
În perioada 17-19 mai 2021 s-a desfășurat cea de-a 52-a Sesiune a Comitetului Tehnic de Evaluare vamală, organizată de către Organizația Mondială a Vămilor (OMC), în cadrul căreia, de către Comitetul Tehnic de Evaluare Vamală (în continuare – Comitet), au fost adoptate și supuse aprobării de către Consiliul OMC două Avize consultative noi referitor la „Evaluarea mărfurilor importate care poartă marca comercială proprie a importatorului” și „Redevențe şi taxe de licență în conformitate cu Articolul 8.1(c) din Acord1”.Totodată se menționează că cele mai recente Avize consultative au fost datate cu 24 mai anul 2019.
Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la bugetul public național (BPN) în 12 luni ale anului 2018 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2017, cu 12,8%. Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 36,9 mld. lei, ceea ce a constituit o creștere cu 4,2 mld. lei comparativ cu 12 luni ale anului 2017. Respectiv, la cele patru componente ale BPN, au fost înregistrate următoarele rezultate.
Prin Legea nr.257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative a fost prelungit cu un an termenul de efectuare a tranziției la noua metodă de evidență și calculare a amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale. Astfel, conform art.24 alin.(311) din Legea nr.1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal, pentru perioada fiscală 2020 agenții economici pot alege modul de calcul al amortizării și cheltuielilor pentru reparația proprietății conform art. 26 și 27 din CF, în vigoare din 31 decembrie 2018, sau conform art. 261 din CF, în vigoare din 31 decembrie 2020.
Unica metodă de autentificare în cadrul serviciilor fiscale electronice va fi prin intermediul sistemului „Cabinetul personal al contribuabilului”, iar autentificarea cu credențiale (login, e-mail și parolă) existentă la momentul actual pe portalul www.servicii.fisc.md va fi suspendată la finele anului 2020. Conform Ordinului SFS nr. 125 din 24.02.2020, sistemul „Cabinetul personal al contribuabilului” va fi lansat în exploatare industrială la data de 30 decembrie 2020. Conform acestuia, autentificarea în cadrul serviciilor fiscale electronice se efectuează prin intermediul serviciului guvernamental de autentificare și control MPass. Totodată, conform pct. 4 al aceluiași Ordin, la data de 26 august 2020 se va abroga Ordinul SFS nr. 62/2019 „Cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice”, care prevede la etapa actuală posibilitatea de autentificare cu login/e-mail și parolă.
32.2.2 Care este procedura de luare la evidență fiscală prin atribuirea codului fiscal/confirmarea codului fiscal persoanei fizice cetățean străin și apatrid ce a traversat frontiera de stat și care deține obiecte impozabile pe teritoriul RM sau care are obligații fiscale și nu dispune de acte de identificare eliberate de autoritățile competente ale RM?
Istoria impozitării în Republica Moldova a cunoscut ca noțiune creșterea și pierderea de capital începând cu intrarea în vigoare a Titlului II al Codului fiscal (CF), în vigoare la 1 ianuarie 1998. Până la intrarea în vigoare, la 24 aprilie 1997, a prevederilor CF, impozitarea a fost reglementată de prevederile Legii nr. 1214 din 02.12.1992 Privind impozitul pe beneficiul întreprinderilor, Legii nr. 1218 din 03.12.1992 Privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice și Legii nr. 662 din 23.11.1995 privind declararea veniturilor de către persoanele fizice. Odată cu operarea ultimelor modificări în legislația fiscală la capitolul Creșterea și pierderea de capital, au apărut discuții pe aspectele aplicării acestor prevederi începând cu 2020.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *