Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Concursurile comerciale și investiționale reprezintă una dintre modalitățile de atragere a investițiilor private în societățile comerciale cu capital public sau public-privat. Astfel, prin concurs comercial sau investiţional pot fi privatizate pachete de acţiuni sau părţi sociale care constituie mai mult de 50% din capitalul social al societăţii comerciale cu capital public sau public-privat, precum și complexe de bunuri imobile. Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (Legea nr. 121/2007) definește concursul comercial drept concurs a cărui condiţie de bază este preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, iar concursul investițional - concursul la care cumpărătorul, pe lângă preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, își asumă obligaţii investiţionale, în mare parte capitale.
Contribuabilii din raionul Anenii Noi care au adus cele mai mari venituri la bugetul public național au fost menționați, ieri, 13 iunie 2019, în cadrul unui eveniment cu genericul „Cel mai bun contribuabil”. Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat au venit cu un discurs de mulțumire tuturor celor circa 100 de contribuabili din raion pentru activitatea pe care o desfășoară și atitudinea conștiincioasă față de onorarea obligațiilor fiscale. Totodată, reprezentanții autorității fiscale naționale au asigurat contribuabilii prezenți că le vor oferi asistența de care au nevoie și vor crea condiții favorabile pentru buna desfășurare a activității.
În perioada estivală, Serviciul Fiscal de Stat va intensifica activitatea de conformare fiscală a contribuabililor din sfera serviciilor de agrement (zone de recreere, centre de distracții, aqua-park-uri etc.), deoarece se atestă o creștere semnificativă a numărului de clienți deserviți de prestatori, iar riscul admiterii încălcărilor de ordin fiscal de către agenții economici din segmentul respectiv sporește, fiind vorba de neaplicarea echipamentelor de casă și control la încasarea plăților în numerar. Riscul de neaplicare a mașinii de casă și control a fost confirmat și în cadrul acțiunilor de monitorizare desfășurate în anii precedenți.
Banca Națională a Moldovei va putea acorda Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar asistență de lichiditate în situații de urgență, în condițiile art. 16 alin.1), 2) și 4) din Legea privind garantarea depozitelor în sistemul bancar1. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în ședința Guvernului din 18 iulie, în cadrul căreia a fost aprobat avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, este vorba despre aducerea în concordanță a legislației cu prevederile Legii cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară, pentru ca BNM să poată acorda asistența necesară băncilor solvente, aceasta fiind și o condiționalitate a Fondului Monetar Internațional pentru reluarea programului de finanțare și debursarea asistenței.
Conform prevederilor art. 954 din Codul civil (СС), arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans. Convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în formă autentică, dacă legea cere această formă pentru actul juridic, din care rezultă obligaţia garantată. În celelalte cazuri, convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute. La rândul său, art. 955 din CC stabilește că, arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a efectuat, se restituie.
Autoritățile și instituțiile bugetare desfășoară activități comerciale conform actelor normative în vigoare, având la bază contracte de vânzare-cumpărare a mărfurilor, serviciilor sau de executare a lucrărilor cu diferite persoane juridice sau fizice ca rezultat al cărora apar creanțe ale clienților și datorii cu furnizorii. Acest sector al contabilității bugetare este aplicabil la toate entitățile bugetare și necesită o atenție deosebită.
În anul de studii 2019-2020, la ciclul I (licență), își vor putea face studiile din contul bugetului de stat 4906 de persoane, numărul acestora rămânând la nivelul anului precedent. Comanda de stat pentru ciclul I prevede admiterea la 26 de domenii generale. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern cu privire la planurile (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate, cu finanțare de la bugetul de stat, în instituţiile de învățământ superior pentru anul de studii 2019-2020.
1. (29.1.6.3.17) Cum se vor reflecta în Darea de seama anuală (forma IALS18) veniturile achitate persoanelor fizice – zilieri? 2. (29.1.6.3.16) Ce cod al sursei de venit se indică în darea de seamă anuală (forma IALS) la reflectarea veniturilor obținute de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător aferente livrării producției din fitotehnie și horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor și a produselor derivate din nuci, și a producției din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, cu excepția laptelui natural (art. 90/1 alin. (3/5) Codul fiscal)?
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2019. Potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, sunt câțiva factori importanți care au determinat rectificarea bugetului și anume — implementarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, revizuirea programelor de cheltuieli, ajustarea indicatorilor bugetari reieșind din reestimarea prognozelor principalilor indicatori macroeconomici și mersul executării bugetului în primul semestru, deblocarea finanțării suportului bugetar din partea donatorilor și consolidarea administrării fiscale.
Stimați cititori, la 9 septembrie 2019 am lansat campania de abonare pentru anul 2020, iar în actuala ediție (nr.6(54)) venim cu informații ce vă vor demonstra că ați făcut alegerea corectă alegându-ne drept sursă de informare și pentru anul viitor. În ediția din octombrie aveți ocazia să aflați mai multe detalii despre baza juridică a răspunderii materiale a angajaților, în materialul elaborat de Olga Donciu și intitulat ”Правовые основы материальной ответственности работников предприятия”. Articolul este disponibil în rubrica Consultații juridice. Totodată, în această rubrică, vă mai propunem:
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (asigurare RCA) este cel mai utilizat produs de asigurare din RM, ceea ce se explică prin faptul că, în primul rând, acestea sunt asigurări obligatorii pe teritoriul țării, dar și prin numărul semnificativ al accidentelor auto ce se soldează cu pagube și vătămări corporale. Asigurările RCA reprezintă un mijloc de protecție a populației în cazul celor mai frecvente accidente și au ca scop acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată unor terțe persoane, în condițiile în care acesta se face responsabil potrivit legislației. Spre deosebire de asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA intervine și o a treia persoană - terțul păgubit.
Acum solicitanții Programului de stat „Prima Casă” pot verifica starea dosarului în regim online. În acest sens, Organizația pentru Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM) a lansat o nouă aplicație tehnică care facilitează accesul la informații printr-un singur click. Pentru a verifica statutul dosarului, persoanele vor introduce codul personal (IDNP). Dacă la introducerea IDNP-ului nu este afișat tabelul cu date, atunci se va verifica corectitudinea ID-ului sau statutul dosarului la sucursala băncii comerciale la care a fost depusă cererea de credit.
Instituția publică Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe(CTIF) a făcut, în cadrul unei ședințe de bilanț, totalurile activității sale pentru anul 2018, trimestrul I al anului 2019, și a stabilit prioritățile de bază pentru anul curent. La ședință au participat conducători și reprezentanți au tuturor subdiviziunilor instituției, Gabriela Cuneva, Secretar General de Stat al Ministerului Finanțelor, președinte al Consiliului CTIF și Ion Pîrgaru, președinte al Federației Sindicatelor din Comunicații.
În cadrul ședinței din 18 iulie curent Guvernul s-a expus asupra inițiativei legislative a unui grup de deputați, care propun modificarea Legilor privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali; privind achizițiile publice; cu privire la asigurări; Codul civil. Avizul Executivului asupra proiectului conține un șir de obiecții și propuneri de îmbunătățire a conținutului inițiativei. Proiectul de lege înregistrat în parlament urmărește scopul de ajustare a cadrului legislativ național în vederea asigurării implementării eficiente și comprehensive a angajamentelor asumate de RM, inclusiv prin Acordul de Asociere între RM și UE, în domeniul prevenirii spălării banilor și asigurarea transparenței fondurilor.
Anii 2019-2020 se vor caracteriza printr-o rată de creștere a PIB-ului de circa 4 — 4,5%. La nivelul sectoarelor economice, cel mai mare aport îl vor avea industria și comerțul. În anul curent, valoarea adăugată brută a acestor sectoare va crește cu peste 6%, iar în anul 2020 se prognozează o creștere mai modestă – de circa 4% în industrie și 5% în sectorul comerțului. Datele sunt incluse în publicația Moldovan Economic Growth Analysis (MEGA), elaborată de Centrul Analitic Independent Expert-Grup și care este la a XX-a ediție. O sinteză a publicației a fost prezentată în cadrul conferinței, care a avut loc astăzi, 25 iulie 2019.
În anul 2019, Republica Moldova urmează să achite cote de membru față de 68 organizații internaționale și regionale. În acest sens, din bugetul de stat se alocă o sumă de circa 60,9 mil. lei. În cadrul ședinței din 27 februarie Guvernul a aprobat proiectul hotărârii privire la achitarea din bugetul de stat pentru anul 2019 a cotelor de membru şi a datoriilor Republicii Moldova faţă de organismele internaţionale şi regionale.
La SRL “G”, în baza ordinului Serviciului Fiscal de Stat, a fost instituit un post fiscal mobil, agentul economic fiind înștiințat despre acest fapt. Totodată, contribuabilul a fost informat despre obligația de a comunica funcționarului fiscal responsabil de activitatea postului fiscal despre fiecare livrare/procurare de mărfuri/servicii, precum și despre răspunderea pe care o poartă conform art.257 alin.(8) din Codul fiscal care stipulează că efectuarea de către agentul economic, la care este instituit post fiscal şi care a fost înştiinţat despre aceasta conform prevederilor legislaţiei în vigoare, a intrărilor/ieşirilor de mărfuri/servicii fără informarea despre aceasta a inspectorului sau a subdiviziunii SFS responsabile de activitatea postului fiscal se sancţionează cu amendă în mărime de la 50% la 100% din suma operaţiunilor economice respective.
Veniturile bugetului de stat vor constitui 40,633 mld. lei, în diminuare cu 1,492 mld. lei, iar cheltuielile vor fi rectificate la 46,336 mld. lei. Proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat este propus spre consultare de către Ministerul Finanțelor. Astfel, se preconizează o serie de reduceri a mijloacelor financiare prevăzute pentru mai multe programe, cum ar fi cele prevăzute inițial pentru Fondul pentru eficiență energetică (de la 480000,0 mii lei, la 400 000 mii lei), finanțarea investițiilor capitale pe autorități publice centrale (aprobate inițial în sumă de 2374183,6 mii de lei, acestea se vor reduce până la 1666161,7 mii lei).
În Republica Moldova, o dezvoltare semnificativă a sectorului de asigurări a început din anul 1993, odată cu adoptarea primei legi în domeniu. Pe parcursul anilor, acest sector a suferit modificări și perfecţionări, devenind o importantă componentă economică. Atât activitatea, cât și numărul participanţilor pieţei de asigurări din RM a înregistrat în timp fluctuaţii semnificative rezultate de schimbarea cadrului regulator. Odată cu instituirea, prin Legea nr. 407/2006 cu privire la asigurări (Legea nr. 407/2006), a noilor reguli pe piaţa de asigurări, în special a cerinţelor privind capitalul minim și rezervele obligatorii, numărul companiilor de asigurări s-a redus considerabil ca rezultat al imposibilității de conformare a unora dintre companii la cerința de majorare a capitalului social până la nivelul minim de 15 mil. lei, pentru asigurătorii care practică activitate în categoria „asigurări generale”, și 22,5 mil. lei, pentru cei care practică activitate în categoria „asigurări de viaţă”. Astfel, dacă în anul 2006, în RM activau 321 entități de asigurare, atunci în momentul actual pe piață, conform informațiilor oficiale ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), sunt înregistrate 12 companii2.
În baza declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017, persoanele fizice care desfășoară activitate independentă au raportat un venit de circa 84 mil. lei. Suma cheltuielilor suportate pentru procurarea mașinilor de casă și control aferente înregistrării activității independente au constituit 3,79 mil. lei. Impozitul pe venit din activitatea independentă în anul 2017 a constituit 185 mii lei. Informațiile au fost oferite de șefa direcției generale metodologia impozitelor si taxelor din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, care a analizat situația cu privire la practicarea și impozitarea activității independente în domeniul comerțului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *