Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii băncilor comerciale din Republica Moldova, la care au participat şi miniştrii Economiei, Finanţelor, Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi conducerea Băncii Naţionale a Moldovei şi a Asociaţiei Băncilor din Moldova.
China a anunţat un plan extins de urbanizare ce ar reprezenta prima încercare a ţării de a coordona una din cele mai mari migraţii umane la nivel mondial ca parte a unui proiect mai larg de orientare a economiei chineze dinspre exporturi spre consumul intern, scrie The New York Times. Planul estimează că 100 de milioane de locuitori din mediul rural se vor muta în oraşe până în 2020 iar prin acesta autorităţile de la Beijing vor încerca să asigure acces mai bun la sistemul de educaţie şi de sănătate pentru 100 de milioane de foşti ţărani care locuiesc deja în mediul urban dar cărora le este blocat accesul la serviciile de bază.
O echipă a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), condusă de directorul general Mircea Buga, se va afla în perioada 27-31 mai la Tallinn, Estonia pentru schimb de experienţă cu Fondul de Asigurări în Medicină din Estonia (Eesti Haigekassa). Sesiunea de studiu are loc în cadrul Proiectului „Suport logistic pentru dezvoltarea sistemului de asigurare obligatorie medicală (SAOAM) din Republica Moldova”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Estonia şi Eesti Haigekassa.
Pentru reparația și întreținerea drumurilor publice, în anul 2014, vor fi cheltuiți 935,68 milioane de lei. Această prevedere este conținută în Programul privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pe anul 2014, care a fost aprobat în mărime de 1 miliard 326,6 milioane de lei, informează NOI.md.
Compania petrolieră americană Anadarko Petroleum va plăti 5,15 miliarde de dolari în cadrul unei înţelegeri cu Departamentul Justiţiei din SUA pentru stingerea mai multor procese privind poluarea, cea mai mare sumă câştigată de guvernul american într-o astfel de speţă, potrivit Financial Times.
Dna Assunção Rocha deține un grad în domeniul controlului şi activează în calitate de inspector fiscal în cadrul departamentului regional din Porto. Deja de 7 ani şi pînă în prezent dumneaei este membru al unui grup specializat, care se ocupă de verificarea sectorului auto. Totodată, dna Assunção Rocha a efectuat cîteva controale privind impozitarea sectorului auto, inclusiv regimul T.V.A. aplicabil bunurilor de mîna a doua.
Chişinău, 12 august 2013 – La iniţiativa conducerii IFPS, Centrul de instruire din cadrul IFPS a lansat, cu titlu de pionierat, un ciclu de Cursuri de instruire a inspectorilor Serviciului Fiscal de Stat, primul curs fiind destinat funcţionarilor antrenaţi în activităţile de control fiscal.
În Australia, vor fi majorate taxele pentru tutun, a anunțat trezorierul Australiei, Chris Bowen. Oficialul spune că astfel vor fi adunați mai mulți bani la buget, iar mii de australieni vor renunța la acest viciu. După majorare, un pachet de țigări de dimensiuni medii ar putea costa peste 20 de dolari. Astfel, accizele la țigări vor crește într-un an, începând cu 1 decembrie, până la 12,5%. Trezorierul mai spune că majorările la buget vor crește până la 5,3 miliarde de dolari în următorii patru ani. Autoritățile spun că acești bani vor fi cheltuiți pentru tratamente împotriva cancerului.
Stimati cititori, tinem sa va prezentam lista întreprinderilor supuşi verificării de către Inspecţia muncii în trimestrul III 2014
În prezent plantația este pe rod, iar proprietarul vinde terenul respectiv, cu plantație cu tot, unei alte persoane cu un pret mai mare, cca 15 mii lei/ ar, în total 150 mii lei. Care este modul de determinare a bazei impozabile aferente acestei tranzacții? Potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, baza valorică a activelor de capital înseamnă valoarea activelor de capital procurate sau create de contribuabil. De asemenea, pct. 36 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practica activitate de întreprinzător, anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, stabilește că baza valorică a activului de capital este suma achitată de contribuabil pentru procurarea lui sau suma cheltuielilor suportate de contribuabil pentru crearea acestui activ de capital.
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
La SRL „BBB” a fost efectuat un control fiscal în urma căruia s-a întocmit un act de control fiscal. Contribuabilul a depus cerere prealabilă la IFS pe mun. Chișinău pe marginea actului de control fiscal. Ulterior a depus cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea actului de control fiscal. Care este rezultatul examinării unei asemenea cereri și care sunt sfaturile pentru contribuabili în situația expusă în speță? La 18 ianuarie 2011, SRL „BBB” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul SRL „BBB” a indicat că, la 14 noiembrie 2008, pîrîtul a întocmit actul nr. 5-632532, prin care a majorat cu 725 446 lei suma accizului constatat diminuat, în baza actului de control nr. 5-629961, 5-629912 din 10 septembrie 2008 și deciziei asupra cazului de încălcare a legislaţiei nr. 677 din 01 octombrie 2008, emisă de oficiul fiscal Centru, precum și a majorat cu 26 508 lei suma majorării de întîrziere aferentă accizului diminuat.
Criza economică globală a impus economiștii teoreticieni și guvernele multor țări să-și revizuiască concepțiile de dezvoltare economică, iar țările nordice le-au atras atenția ca un model fiabil de urmat. Ele au construit state sociale, care, în același timp, au făcut față relativ ușor crizei financiare, declanșate în 2008 în SUA. Moldova nu este o excepție, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat beneficiind de expertiza danezului Peter Menhard, consultant al Misiunii Uniunii Europene la nivel înalt pentru suport în politici (www.euhlpam.org), pe parcursul ultimilor trei ani. Unul din studiile lui Peter Menhard se referă la sistemul fiscal din Danemarca și experiențele ce ar putea fi utile Republicii Moldova. Studiul a fost publicat în ediția din luna martie a.c. a „Moldova Economic Trends”.
Dl LEHMANN este un jurist şi deţine titlul de master în drept, precum şi un titlu de master cu studii aprofundate în domeniul T.V.A… Înainte de a lucra în cadrul Administraţiei Fiscale Federale a Elveţiei, Secţia Principală T.V.A., a activat în calitate de consultant pe problemele T.V.A… Sumar În scopul reducerii poverii administrative şi simplificării procedurii de completare a declaraţiilor privind T.V.A. pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în Elveţia a fost implementată, prin Ordonanţa privind T.V.A. din 1995, metoda cotei fiscale nete. De atunci, legislaţia privind T.V.A. a fost ajustată prin implementarea, în anul 2001, a Legii privind T.V.A. şi a Legii privind T.V.A. revizuite în anul 2010. Odată cu cea de a doua revizuire a Legii privind T.V.A. au fost majorate plafoanele în aşa mod, încît mai mulţi subiecţi ai impunerii să deţina dreptul de a folosi cota fiscală netă. Cotele fiscale nete se calculează pentru fiecare sector sau ramură a economiei. Acestea se stabilesc de către Administraţia Fiscală Federală a Elveţiei (AFF) în urma consultării asociaţiilor din industria în cauză. În scopul asigurării acurateţii cotelor fiscale nete, Oficiul Federal de Audit al Elveţiei1 revizuieşte cu regularitate oportunitatea şi corectitudinea acestora.
Prestarea serviciilor în era comunicaţiilor moderne presupune prelucrarea calitativă şi operativă a unor volume considerabile de apeluri telefonice şi, respectiv, abordări complexe asupra compartimentului dat. Lipsa timpului şi a resurselor umane deseori se răsfrâng negativ asupra calităţii recepţionării apelurilor de intrare de la potenţialii clienţi şi parteneri. Comunicarea permanentă şi tratamentul profesionist, primit în timpul unei conversaţii telefonice de informare şi consultare, între companie şi cetăţeni, care, de regulă, sunt despărţiţi spaţial şi temporar, este o necesitate, deoarece o informare corectă şi promptă provoacă modificări în mentalitatea şi atitudinea cetăţenilor. Dacă aceste probleme nu sunt soluţionate în timp rezonabil, compania furnizoare se va confrunta întotdeauna cu o serie de probleme, ce inevitabil va duce la pierderea încrederii cetăţeanului în capacităţile companiei de ai satisface cerinţele sale. Soluţia menită să rezolve această problemă o constituie formarea şi gestionarea unui Centru de Asistenţă şi Contact (call-center)ca un serviciu pus la dispoziţia cetăţeanului. Companiile, care înţeleg acest lucru şi acordă o atenţie deosebită acestui aspect, ating un nivel înalt de informatizare şi interacţiune cu cetăţeanul.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *