Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pentru anul 2023 calcularea şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii de către plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.489/ 1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi Legii nr. 357/2022 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.
În Monitorul Oficial din 10 octombrie curent a fost publicat Ordinul nr. 108 din 30 septembrie 2024 cu privire la modificarea Clasificației bugetare. Astfel, Ordinul ministrului finanțelor nr.208/2015 privind Clasificația bugetară a fost modificat după
Ajutorul de șomaj va fi majorat până la 2775 lei, ceea ce este echivalent cu mărimea salariului minim garantat în RM. Totodată, în perioada stării de urgență, toți cetățenii Republicii Moldova care revin în țară, vor putea beneficia de ajutorul de șomaj în mărime de 2775 lei, fiind extinse categorile beneficiarilor de această prestație. Detalii suplimentare aferente măsurilor de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență, aprobate prin asumarea răspunderii Guvernului, au fost aduse de ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, în cadrul unui briefing.
În ultimii doi ani, un subiect de mare interes pentru antreprenori a fost și este în continuare obligația de a prezenta și actualiza informația cu privire la beneficiarul efectiv al companiilor. Această cerință a devenit cunoscută începând cu 1 iulie 2023, dată la care au intrat în vigoare
Comercializarea ilegală a bunurilor ce constituie ajutoare umanitare ar putea fi sancționată cu amendă de la 40 la 60 UC aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 75 la 100 UC în cazul persoanei cu funcție de răspundere. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă de modificare a Codului contravențional (CC) ce are drept scop reglementarea răspunderii contravenționale pentru comercializarea ilegală a acestor bunuri. Astfel, se propune completarea CC cu articolul 3274 ce va reglementa sancționarea în cazul comercializării ilegale a acestor bunuri, iar competența stabilirii contravenției respective va aparține
Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea listei agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anii 2025-2026, conform Ordinului SFS nr. 611/2024, în vigoare din data de 01 ianuarie 2025. Identificarea contribuabililor – persoane juridice pentru includere în lista contribuabililor mari a fost realizată prin prisma întrunirii de către aceștia a mai multor criterii, stabilite prin Ordinul SFS nr.
În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 9) din Codul fiscal, importul de servicii este calificat drept prestarea de servicii de către persoanele juridice şi fizice nerezidente ale RM persoanelor
Cooperarea internațională a Serviciului Fiscal de Stat (în continuare – SFS) include și recuperarea creanțelor. Astfel, în Republica Moldova pot fi recuperate obligațiile fiscale care au fost stabilite într-un alt stat, dar totodată și în cazul în care în RM au fost stabilite obligații
Potrivit prevederilor Legii cu privire la statistica oficială nr.93/2017, sarcina statisticii oficiale constă în asigurarea utilizatorilor cu informații statistice de calitate și la timp, necesare pentru elaborarea și monitorizarea politicilor economice și sociale,
Prin derogare de la prevederile art. 83 alin. (2) și art. 87 alin. (8) din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale și de la clauzele contractelor de furnizare a gazelor naturale încheiate între părți, în cazul neachitării consumului de gaze naturale în termenele indicate în contract și/sau în factura de plată, furnizorul de gaze naturale nu va calcula consumatorului penalități, dobânzi de întârziere, precum și nu va aplica consumatorului alte sancțiuni pecuniare, a dispus în ședința din data de 18 februarie Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE). Tot prin derogare de la prevederile actelor normative în vigoare privind alocarea mijloacelor financiare din fondurile de urgență ale Guvernului, se alocă Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), din fondul de rezervă al Guvernului, suma de 292,4 mil. lei pentru efectuarea plaților în avans ale compensării diferenței de preț în urma majorării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale și consumul energiei termice acordate consumatorilor casnici.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii la vigilență în cazul în care recepționează mesaje suspecte prin intermediul aplicațiilor de mesagerie instantă (Viber, Telegram sau altele) prin care sunt îndemnați să efectueze desemnarea procentuală (2%) în favoarea unui beneficiar concret (partid politic).
Formularul privind solicitarea indemnizației salariaților cu copii în vârstă de până la 12 ani și cu dizabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezența fizică (Formularul IZL21) și Formularul privind solicitarea indemnizației pentru șomaj tehnic, instituit ca urmare a declarării stării de urgență, de asediu și de război și a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătate publică (Formularul IST21) au fost aprobate prin Ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 9 din noiembrie 2021 și publicate pe data de 24 decembrie 2021 în „Monitorul Oficial”.
Contract de societate civilă (conform art. 1926 Cod civil (CC)), reprezintă cazul în care două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice ori alte scopuri, fără a constitui o persoană juridică, împărţind între ele foloasele şi pierderile.
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(81) din Codul fiscal, suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pentru mărfurile procurate, precum şi pentru mărfurile, serviciile procurate care au fost utilizate la fabricarea mărfurilor care în procesul activităţii de întreprinzător au fost distruse ca urmare
În cadrul ședinței din 13 septembrie curent, Guvernul a aprobat proiectul cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat,
AAPL transmite în folosință o încăpere nelocativă și un depozit aflate în proprietatea sa unei întreprinderi municipale de gestionare a fondului locativ în vederea asigurării exercitării de către aceasta a atribuțiilor de serviciu - administrarea, exploatarea și întreținerea fondului locativ. Apare, în acest caz, obligația de calculare și achitare a impozitului pe bunurile imobiliare aferent bunurilor specificate?
Prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 148 din 20.09.2024 care vine să creeze cadrul normativ secundar necesar asigurării implementării Legii nr. 105/2024 cu privire la rețeaua de colectare a informațiilor agricole, publicat joi, 3 octombrie curent în Monitorul oficial, vor intra în vigoare la data de 16 mai anul 2026.
Entitatea „X” SRL din domeniul agriculturii, dispune de 2 fondatori, capitalul statutar constituie 5400 lei, fondatorul „A” deține 75Aspecte juridice, contabile și fiscale în cazul achiziționării unei părți din cota parte anterior înstrăinată %, iar „B” - 25%. Fondatorul „B” și-a realizat cota parte de 25% a entității la preț de 1450 mii lei.
Repatrierea mijloacelor bănești, a mărfurilor și serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe este reglementată de Legea nr. 1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacţiile economice externe (Legea nr. 1466/1998).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *