Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prin politica bugetar-fiscală pentru anul 2025 au fost operate modificări la art. 20 lit. y) din Codul Fiscal aferent veniturilor obținute de persoanele fizice-cetățeni de la predarea deșeurilor de metale feroase şi neferoase, a reziduurilor industriale care conţin metale sau aliaje ale acestora .
Cancelaria de Stat a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat și a legilor sectoriale conexe controlului de stat, scopul căruia este dezvoltarea unui sistem de control efectiv și eficient (inclusiv reducerea poverii controlului și a sancțiunilor inechitabile), previzibil, neabuziv cu o abordare constructivă în raport cu agenții economici pentru a încuraja investițiile și inițiativa antreprenorială.
Asociaţia obştească (AO) reprezintă organizaţie necomercială constituită benevol de fondatori în vederea realizării scopurilor necomerciale pentru care a fost constituită. La rândul său, asociația de coproprietari în condominiu (ACC) este organizație a proprietarilor de locuințe care s-au asociat pentru administrarea, întreținerea și exploatarea în comun a complexului de bunuri imobiliare în condominiu.
Principalele modificări aduse Modelului Convenției OCDE incluse în actualizarea din 2025 sunt următoarele...
Întrebarea contribuabilului:Vor fi oare obligați subiecții impunerii cu regimul fiscal al antreprenorilor independenți, de a prezenta careva dări de seamă sau rapoarte?
Subiecți ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii, potrivit art. 290 lit. e) din Codul fiscal, sunt persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi persoanele juridice, care dispun de obiecte ale impunerii.
Obiectul noii legi vor fi investițiile realizate de către persoanele fizice și juridice rezidente sau nerezidente, cu domiciliul sau cu sediul permanent în RM sau în străinătate.
Cum poate achita persoana fizică – cetățean, care este proprietar de bunuri imobile în Republica Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar, dacă nu se află în țară și nu are acces la informația din avizul de plată la impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar?
Serviciile de împădurire/reîmpădurire și reabilitare a pădurilor din cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru anii 2023-2032 vor fi scutite de TVA fără drept de deducere.
Potrivit art.5 pct.361) din Codul fiscal, activități independente sunt activități de comerț desfășurate de către o persoană fizică rezidentă doar în mod individual, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, în urma desfășurării cărora se obține venit.
Conform prevederilor art.544 alin.(1) din Codului Civil al Republicii Moldova (CC), proprietatea comună poate fi caracterizată prin delimitarea cotei fiecărui proprietar (proprietate pe cote-părţi) sau prin nedelimitarea cotelor-părţi (proprietate în devălmăşie). Proprietatea comună pe cote-părți se caracterizează, în primul rând, prin faptul că nici unul din coproprietari nu este titularul exclusiv al unei fracțiuni materiale din bun.
Joi, 16 noiembrie curent, în MO a fost publicat și a intrat în vigoare Ordinul Ministerul Finanțelor nr.103 din 6 noiembrie 2023 privind aprobarea listei jurisdicțiilor participante și a listei jurisdicțiilor care fac obiectul raportării,
Proiectul modificărilor la Codul fiscal și a altor acte normative elaborat de către Ministerul Finanțelor în vederea optimizării politicii fiscale și vamale care, totodată, urmărește și eliminarea unor discrepanțe legislative și clarificarea unor prevederi aprobate anterior, va fi aprobat până la încheierea sesiunii de vară a Parlamentului.
Agentul economic deține un restaurant și o sală utilizată pentru desfășurarea festivităților (inclusiv a nunților, a cumetriilor sau a altor evenimente), aplasate la aceeași adresă.
Noțiunea de publicitate (reclamă) este definită în art. 1 al Legii nr. 1227/1997 cu privire la publicitate1, obiecte ale activităţii de publicitate fiind toate formele, metodele, purtătorii şi mijloacele de comunicare audiovizuală şi de altă natură, utilizate pentru transmiterea informaţiei publicitare consumatorilor de publicitate. Pentru o mai bună înțelegere a celor descries în continuare, reiterăm unele prevederi ale legislației în vigoare. Publicitatea exterioară se realizează prin sisteme de comunicare vizuală ce includ afişe, panouri, standuri, instalaţii şi construcţii (situate separat sau pe pereţii şi acoperişurile clădirilor), firme tridimensionale, firme luminoase,
Conform art.16 alin.(2), alin.(6) și alin.(8) din Legea nr.330/1999 cu privire la cultura fizică şi sport, pregătirea sportivilor de performanţă se efectuează de către asociaţii, cluburi, federaţii sportive naţionale şi organizaţii specializate (şcoli sportive, centre olimpice) pe bază de contract
În Monitorul Oficial de astăzi, 12 octombrie, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 93 din 9 octombrie 2023 despre aprobarea formularului Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care,
Entitatea a importat mărfuri în luna martie 2024. Inițial, aceasta a depus declarația vamală anterior datei estimate pentru prezentarea mărfurilor în vamă. Entitatea a dispus de dreptul la amânarea termenului de plată a drepturilor de import. Care va fi valoarea impozabilă a mărfurilor importate și când survine termenul obligației fiscale la
Se propune majorarea plafonului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1,2 mil. lei până la 1,5 mil. lei, fapt ce va simplificarea administrarea fiscală și va reduce povara administrativă asupra întreprinderilor mici.
În conformitate cu art. 20 alin. (1) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (în continuare - Legea nr. 287/2017), situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a altor informații aferente activității entității. În vederea realizării acestui obiectiv, pe care trebuie să o ofere contabilitatea, se impune respectarea principiului prudenței, prevăzut în art. 6 din Legea nr. 287/2017, potrivit căruia nu se admite supraevaluarea activelor și a veniturilor și/sau subevaluarea datoriilor și a cheltuielilor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *