Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La sfârşitul ultimei sesiuni parlamentare, Legislativul a adoptat un proiect care presupune plafonarea taxelor locale. Această prevedere a stârnit un val de nemulţumiri din partea primarilor oraşelor care acuză parlamentarii de lobarea intereselor marilor agenţi economici şi de încălcarea legislaţiei, fiindcă nu au fost consultaţi la luarea acestei decizii.
Guvernul elen ia în calcul reducerea TVA la cumpărăturile prin card, pentru a stimula această modalitate de plată, care permite statului o monitorizare mai bună a tranzacţiilor şi limitarea evaziunii fiscale, potrivit cotidianului elen Kathimerini.
Contractul prevede doar modalitatea de achitare a plăţii de arendă, asigurarea măsurilor biotehnice în vederea păstrării diversităţii fondului de animale, dar şi paza lor contra braconierilor. Conform lit. b) art. 283 al Codului fiscal, de plata impozitului pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt) sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ai căror terenuri şi loturi de pămînt sînt destinate fondului silvic şi fondului apelor, în cazul în care nu sunt antrenate în activitate de producţie. Reieşind din cele expuse şi din faptul că întreprinderea municipală nu desfăşoară activitate de producere, are sau nu întreprinderea municipală obligaţiunea de a prezenta calculul impozitului funciar şi, respectiv, de a achita impozitul?
Categoriile de proprietate, conform cărora sunt clasificate mijloacele fixe în scopuri fiscale, sînt aplicabile la realizarea prevederilor art. 26-27 din Codul fiscal. Totodată, potrivit prevederilor art. 27 alin (3) din Codul fiscal, includerea iniţială a mijloacelor fixe la categoria respectivă de proprietate se face la momentul punerii lor în exploatare. Normele de uzură pentru fiecare categorie de proprietate sunt stabilite prin art. 26 alin.
În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 3) şi 6) din Codul fiscal, transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, cu excepţia celor scutite de T.V.A., efectuate de către subiectul impozabil în procesul activităţii de întreprinzător, reprezintă livrare impozabilă cu T.V.A.
Cui îi revine obligația de a calcula și achita impozitul pe bunurile imobiliare dacă, reieșind din dispozițiile art. 277 din CF, subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi persoanele fizice – proprietarii, deţinătorii drepturilor patrimoniale asupra bunurilor imobiliare ce se află în proprietatea publică (a statului sau în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale), iar autoritatea administrației publice locale nu a acordat proprietarului bunului imobil (persoană fizică) scutirea la plata impozitului pentru bunurile imobiliare?
Serviciul Vamal Inspectoratul Fiscal Principal de Stat Prin prezenta, Ministerul Finanţelor aduce spre cunoştinţă unele aspecte privind aplicarea uniformă a prevederilor Codului fiscal, Codului vamal şi Legii cu privire la tariful vamal, la livrarea şi importul activelor nemateriale, în partea ce ţine de optimizarea procesului de administrare fiscală şi vamală, asigurarea mecanismului de aplicare integrală a legislaţiei fiscale şi vamale, încasarea şi calcularea drepturilor de import.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, pe marginea multiplelor adresări parvenite atât din partea organelor fiscale teritoriale, cât şi din partea contribuabililor privind modul de confirmare documentară a achiziţiilor făcute de la persoanele fizice cetăţeni şi, în acest context, regimul aplicării dispoziţiilor art.24 din Codul fiscal, precum şi întru executarea Deciziei Consiliului Consultativ nr. 315 din 24 octombrie 2013, comunică următoarele.
Într-adevăr, deducerea cheltuielilor pentru reparaţia proprietăţii se efectuează în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (8) din Codul Fiscal. Totodată, reieșind din dispozițiile art. 27, alin. (8), lit. a) din Codul Fiscal, se admite deducerea cheltuielilor pentru reparația proprietății dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii nu depășesc limita stabilită în art. 27 din Codul Fiscal din baza valorică a categoriei respective de proprietate determinate la începutul perioadei fiscale. Este necesar de notat că, în cazul în care activele procurate pe parcursul perioadei de gestiune, incluse în componenţa mijloacelor fixe, sînt supuse reparaţiei, iar la începutul perioadei de gestiune baza valorică a categoriei în cauză este nulă, cheltuielile respective nu se recunosc la deducere. Venitul impozabil se va majora cu suma cheltuielilor respective și, concomitent, acestea vor fi constatate drept cheltuieli pentru recondiţionarea proprietății, fiind reflectate la majorarea bazei valorice a mijloacelor fixe la finele perioadei de gestiune.
Metodele şi sursele indirecte de estimare a obligaţiei fiscale sunt larg utilizate de administraţiile fiscale moderne şi fac parte din instrumentarul de conformare. Acest instrument are 2 acţiuni: una pasivă şi alta activă. Însăşi existenţa lor are un impact asupra contribuabililor solicitîndu-i să respecte legislaţia fiscală, iar în cazul în care se va constata că legea fiscală a fost violată – prin utilizarea directă a metodelor şi surselor, organul fiscal va restabili echitatea fiscală. Ce reprezintă metodele şi sursele indirecte? Metoda indirectă de estimare reprezintă o metodă de determinare a venitului impozabil estimat prin intermediul analizei situaţiei fiscale a persoanei fizice, utilizînd informaţii şi din alte surse decît dările de seamă fiscale ale persoanei respective.
Reieşind din prevederile art. 93 p. 3) CF şi art. 107 CF, transmiterea mărfurilor de către comitent comisionarului, precum şi transmiterea mărfurilor de către comisionar cumpărătorului, în scopul aplicării T.V.A., se califică drept livrare de mărfuri. Pe lîngă aceasta, conform art. 107 alin. (4) CF, executarea de către comisionar a însărcinării comitentului, în cadrul realizării contractului de comision, constituie livrare de servicii. Astfel, la aprecierea faptului survenirii unor obligaţii privind T.V.A., în situaţia expusă în adresare, urmează a fi examinate trei livrări:
Pierderea sau furtul datelor confidenţiale, denaturarea sau distrugerea acestora reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri de securitate cu care se confruntă atît companiile comerciale, cît şi structurile statale. De la expunerea accidentală a unor date despre angajaţi/clienţi, date financiare, planuri de dezvoltare, informaţii despre produse, la furtul planificat prin breşe în securitatea reţelelor – toate pot avea efecte devastatoare asupra subiecţilor implicaţi, atît persoane fizice, cît şi juridice.
După cum a fost menționat, pentru intentarea procesului de insolvabilitate, fie debitorul sau creditorul trebuie să depună o cerere introductivă în condițiile prevăzute de prevederile art. 9 al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012. Deci, cu depunerea acestei cereri, începe prima etapă în desfășurarea procedurii de insolvabilitate.
În perioada 18 septembrie — 1 octombrie curent, la Chişinău s-a aflat o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier care a purtat discuţii cu autorităţile de la Chişinău în contextul procesului de monitorizare post-program.
Aplicarea în practică de către organele fiscale a prevederilor art. 255 din Codul fiscal denotă faptul neexecutării de către contribuabili a unor obligații, ce tin de declararea adresei juridice, a sediilor subdiviziunilor și a altor informații expres reglementate de Codul fiscal. Cu referire la declararea închiderii subdiviziunilor, care nu funcționează, aducem spre cunoștință următoarele.
Calcularea şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare — contribuţii), se efectuează în conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 08 iulie 1999 (Monitorul Oficial nr. 1-4 din 06.01.2000), Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 nr. 270 din 23.12.2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 15 (4053) din 17.01.2012) (în continuare — Lege) şi altor acte legislative. În sistemul public de asigurări sociale de stat sunt stabilite două tipuri de contribuţii obligatorii:
La data de 09.08.2013 a intrat în vigoare Legea nr. 172 din 12.07.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 173-176 din 09.08.2013, prin intermediul căreia se introduc următoarele modificări în Codul fiscal: În cazul în care furnizorul mărfurilor, serviciilor nu a înregistrat factura fiscală eliberată în Registrul general electronic al facturilor fiscale sau a înregistrat-o cu depăşirea termenului stabilit la art. 1181 alin. (11), cumpărătorul va avea dreptul la trecerea în cont a sumei T.V.A. în condiţiile stabilite de articolul 102 din Codul fiscal, cu informarea organului fiscal, în modul şi în termenul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, despre nerespectarea de către furnizor a prevederilor art. 1181. Atragem atenţie că această prevedere intră în vigoare din 14 septembrie 2012.
Subiecţi ai impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare sînt persoanele uridice sau persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător, care sunt roprietari de afişe, pancarte, panouri şi alte mijloace tehnice pentru amplasarea publicităţii exterioare, precum şi deţinătorii drepturilor de posesie şi/sau de folosinţă asupra obiectelor destinate amplasării publicităţii exterioare, ai căror proprietari sunt autorităţile publice, instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile şi organizaţiile necomerciale — persoane juridice sau persoane fizice înregistrate în calitate de întreprinzător.
Uzura (amortizarea) bunurilor tangibile şi intangibile este un subiect ce nu a fost dezvoltat pe paginile revistelor de specialitate şi în articolele ştiinţifice, reieșind din complexitatea abordărilor sale, care crează dificultăţi în percepere atît agenţilor economici (aceştia apreciază uzura drept o deducere greoaie şi preferă să nu o utilizeze, pentru a evita costurile administrative exagerate legate de calcularea acesteia), cît şi cercetătorilor economici în domeniul fiscal (uzura se prezintă drept un subiect interesant unui contingent restrîns de utilizatori). În cele ce urmează, se prezintă practica internaţională de aplicare a uzurii în scopuri fiscale1.
Orice modificări ale Codului Fiscal ar trebui să fie sub forma unui pachet, astfel încât impactul general să poată fi evaluat cu atenţie, Guvernul având la dispoziţie mai multe opţiuni în privinţa impozitării, pe care le poate combina în mai multe moduri, după analiza impactului, potrivit FMI. «Ce va fi important este ca orice schimbări din Codul Fiscal să vină sub forma unui pachet, astfel încât impactul general să poată fi evaluat cu atenţie. De exemplu, există în evoluţie o viziune cu privire la taxele pe proprietate. De asemenea, discutăm de impozitarea pe zona energiei. E necesară şi lărgirea bazei de contribuţii sociale, astfel încât sistemul să poată fi durabil şi sustenabil. Toate acestea sunt opţiuni diferite, care pot fi combinate de maniere diferite. Guvernul studiază impactul diferitelor combinaţii de măsuri şi noi (FMI — n.r.) suntem gata să discutăm pe tema acestor opţiuni», a declarat miercuri şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, într-o conferinţă de presă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *