Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reforma sistemului de pensii din Moldova a început în anul 1998 și nu a fost încheiată nici până astăzi, constată experții Băncii Mondiale.
Zona euro trebuie să introducă un sistem unic pentru protejarea deponenţilor băncilor, a declarat miercuri preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, adăugând că eşecul de a face o astfel de reformă subminează uniunea monetară, relatează Reuters.
Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a participat la cea de a 12 reuniune a Forumului Economic de la Viena (Vienna Economic Forum), care s-a desfășurat, ieri în capitala austriacă cu genericul ”Investițiile ca motor pentru competitivitate și creștere economică”.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale al Moldovei (BNM) a decis să majoreze rata de bază de 13,5 la 14,5 la sută, iar a normelor rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti de la 20,0 la 22,0 la sută. BNM continuă să înăsprească politica monetară în încercarea de a diminua ritmul de creştere a inflaţiei, informează Moldpres.
În perioada 9-11 EBA Moldova a organizat o misiune economică în România, având drept scop diversificarea piețelor prin identificarea de parteneri comerciali pe piața României pentru grupurile de producători create în cadrul proiectului Bancii Mondiale, Agricultura Competitiva.
США получат 8,4 млн долларов от трех швейцарских банков. Как сообщает dw.com, банки должны выплатить штраф за обслуживание американских налоговых уклонистов.
Acţiunile Walmart s-au prăbuşit după ce compania a anunţat că investiţiile în e-commerce şi creşterea salariilor angajaţilor vor avea un impact puternic asupra profiturilor în următorii ani. Potrivit Quartz, acţiunile Walmart au scăzut cu aproximativ 10% la numai câteva minute după anunţ, ceea ce înseamnă o scădere a valorii de piaţă cu 20 de miliarde de dolari, scrie zf.ro.
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi modificări la Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) menite să fortifice independenţa acestor două instituţii, comunică Moldpres.
A crescut nivelul de satisfacție privind calitatea serviciilor accesate online, se arată în studiul “Percepția, asimilarea și susținerea, de către populație a e-Transformării Guvernării în Republica Moldova”. Gradul de satisfacție față de de serviciile online printre utilizatorii acestora a crescut în comparație cu anul precedent și a înregistrat 66.3%
Din 2011, în RM Moldova titlul de parc industrial (IP) a fost acordat în baza Legii cu privire la parcurile industriale la 9 întreprinderi. Din acestea, 2 cu cota majoritară de stat – PI ”Tracom” din Chiținău și PI ”Răut” din Bălți, 4 cu proprietate publică locală – PI ”Cimișlia”, Edineț”, ”Comrat ” și ”CAAN” din Strășeni, un parc industrial cu proprietate publică privată – ”Trivineta Cavi Development” din Strășeni” și 2 cu proprietate privată – PI ”Bioenergo ” din Drochia și PI ”FAIR” din Durlești.
Un grup de petiționari a strâns peste 2000 de semnături în mai bine de 24 de ore. Aceștia propun ca transportul public din Chișinău să funcționeze pe timp de noapte. Printre soluțiile acestora este și mărirea prețului biletului pe timp de noapte, care oricum va fi mai ieftin de câteva ori decât o călătorie cu taxiul.
Consultanţii, avocaţii, contabilii, auditorii, programatorii sau comercianţii care obţin venituri din activităţi independente pot opta, începând cu anul trecut, să îşi ţină evidenţa contabilă asemenea unor întreprinderi.
Cor.: Ați revenit la conducerea Fiscului după o perioadă de circa 8 ani. Deși a trecut puțin timp de cînd ați fost numit în funcție, cu siguranță, ați reușit să vă documentați. Cum ați aprecia schimbările ce au intervenit în activitatea Fiscului și dacă sunt sesizabile aceste schimbări? Vă adresez această întrebare în calitate de fost reprezentant al sistemului, dar și persoană, care aveți școala businessului…
Creșterea bazei de impozitare este vitală pentru gestionarea eficientă a veniturilor la buget, sectorizarea, conformarea agenților economici și combaterea activităților ilicite de antreprenoriat fiind extrem de importante pentru atingerea scopului propus, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul vizitei de lucru la DAF Centru a mun. Chișinău.
În afara Elveţiei, pe pieţele internaţionale preţurile cuprului, un metal intens folosit în industrie şi prin urmare un barometru al activităţii industriale, a ajuns la începutul săptămânii la cel mai redus nivel din 2009. Şi cotaţiile zincului şi cele ale nichelului, de asemenea metale industriale, au scăzut.
Procesul de înregistrare a contului de utilizator pe portalul www.servicii.fisc.md, ca utilizator al serviciilor fiscale electronice, descris în articolul „Cu privire la înregistrarea persoanei juridice ca utilizator al serviciilor fiscale electronice”, publicat în ediția Nr. 2 (24) din martie 2015 a „Monitorulului Fiscal FISC.md”, a suportat unele modificări.
Modernizarea și reformarea Serviciului Fiscal de Stat, cu scopul transformării instituției din una de control într-un partener de încredere al mediului de afaceri se realizează cu suportul partenerilor de dezvoltare, iar principiile majore ale acestei reforme sunt transparența, simplificarea şi reducerea costurilor de onorare a obligațiunilor față de buget – la nivelul agenților economici -, şi a costurilor de administrare fiscală – la nivelul autorității fiscale, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu experții pe termen scurt ai Agenției Fiscale Suedeze, Maths Sestorp și Lars Ake Leijkvist.
Ministerul Transporturilor propune majorarea taxei de drum pentru maşinile înmatriculate peste hotare. Pentru o perioadă de un an, autorităţile intenţionează să stabilească un preţ pentru vinietă de cel puţin 300 de euro, de trei ori mai mult decît în prezent. Modificările se regăsesc într-un proiect supus unor consultări publice.
Comisia Europeană ar urma să propună astăzi, în pofida reticențelor exprimate de Germania, înființarea treptată, până în 2024, a unui sistem comun european de garantare a depozitelor bancare, în ideea de a evita panicile bancare prin asigurarea deponenților cu privire la securitatea plasamentelor lor.
Până nu de mult, marile economii emergente erau motoare de creştere ale economiei mondiale şi puncte fierbinţi pentru investiţiile internaţionale. Astăzi, aceste motoare sunt blocate, iar investitorii vorbesc despre un deceniu pierdut pentru câştigurile lor. Cei pesimişti se aşteaptă la încă patru-cinci ani dificili. Bursa de acţiuni chineză este în cădere liberă din iunie, suferind o corecţie de 30% după ce în cele 12 luni anterioare a avansat cu 150%.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *