Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
O condiţie principială a Moldovei pentru privatizarea întreprinderii „VestMoldTransGaz” este ca investitorul să respecte cerinţele concursului investiţional. Declaraţia în acest sens a făcută de vicepremier, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc, în cadrul unei emisiuni televizate. El a menţionat că această condiţie include două componente importante.
Declaraţia a fost făcută de ministrul Economiei al României, Gheorghe Şimon, în cadrul întrevederii la Bucureşti cu omologul său moldovean, Octavian Calmîc. Ministerului Economiei și Infrastructurii a relatat că oficialul român a menționat că SA Transgaz își va deschide în viitorul apropiat o reprezentanță în Republica Moldova pentru a reuși mai ușor să definitiveze toate demersurile de finalizare a gazoductului.
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite trecerea în cont a TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
Potrivit unui comunicat al celei mai mari companii de distribuţie a curentului din ţară, care asigură livrările de energie electrică în sudul şi centrul Moldovei, concursul se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia electrică, ţinând cont de faptul că la data de 31 martie 2016 expiră
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal obligatoriu va fi notificat de orice entitate ce operează cu aceste date, în conformitate cu Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal. În același timp, în mai 2018 intră în vigoare Regulamentul european privind datele cu caracter personal, prevederile căruia vor fi aplicate în toate țările în care sunt cetățeni ai UE, inclusiv în Republica Moldova. Despre aspectele legislației naționale şi celei comunitare ce ţin de datele cu caracter personal, s-a discutat în cadrul seminarului Noutăți legislative 2018 – principalele provocări pentru entități, organizat de ACAP.
Guvernul a susținut la ședința din 11 ianuarie 2018 ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, în valoare de circa $15 mil., semnat la Chișinău la 28 noiembrie 2017.
Autoritățile propun completarea Strategiei pentru anii 2012-2022 cu un șir de acțiuni noi, ce au ca scop direcționarea vectorului de dezvoltare a Serviciilor de Extensiune Rurale și racordarea la cerințele Uniunii Europene.
Compania noastră prestează servicii de transmitere în arendă a vestimentaţiei. Cu proprietarul unei rochii a fost încheiat un contract pe chirie de 500 lei, dintre care proprietarul primeşte 250 lei şi compania noastră, la fel, 250 lei.
Vă reamintim că, începând cu 20 septembrie 2017, a fost lansată Campania de abonare 2018, iar în acest context vă prezentăm opțiunile abonamentului ELECTRONIC. Alegând acest tip de abonament, veţi obţine 12 luni,7/7, 24/24 de acces la: • Revistele „Monitorul Fiscal FISC.MD” în format electronic (toate numerele editate pe perioada abonării)
Declarația a fost făcută de premierul Pavel Filip la ședința guvernului. El a amintit că doar la sfârșitul săptămânii trecute, UE a aprobat un nou program de asistență macrofinanciară pentru Moldova în sumă de 100 mil. euro, dintre care 40 mil. sunt sub formă de grant.
Banca Națională a Moldovei (BNM) recuperează activele oficiale de rezervă pierdute după criza bancară din 2014, astfel, rezervele au crescut în luna septembrie cu $121 mil. și au ajuns la $2 mld. 629 mil.
În contextul întrebărilor care continuă să parvină de la contabili cu privire la corelaţia dintre categoriile persoanelor asigurate declarate şi prestaţiile de asigurări sociale, oferim explicaţii la unele aspecte ce apar la completarea Darii de seamă IPC 18, în special în cazurile de activitate cu program parţial de muncă la o altă întreprindere a persoanelor aflate în concediul de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani sau de activitate a acestora pe bază de contract de prestare a serviciilor. Persoana „X”, aflându-se în concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani la locul de muncă de bază, a decis să se angajeze prin cumul, cu program parţial, la o nouă întreprindere,
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană la 27 iunie 2014 și ratificat la 13 noiembrie 2014 de către Parlamentul European, amplul proces de integrare europeană în care este implicată Republica Moldova presupune armonizarea în mare parte a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
La Chișinău au avut loc Forumul oamenilor de afaceri „Moldova-Belarus” și Bursa de cooperare și contact, în cadrul cărora participanții au examinat probleme ale extinderii relațiilor economico-comerciale între ambele țări, au convenit asupra parteneriatului pe termen lung și livrărilor reciproce de diverse mărfuri, informează Noi.md.
Cabinetul de miniștri a aprobat Manualul de operațiuni privind implementarea creditului de asistență în sumă de 100 mil. euro oferit de Guvernul polonez. Documentul va facilita obținerea de către fermieri a finanțărilor.
În Republica Moldova băncile cu cea mai bună performanță sunt: B.C. Moldova-Agroindbank (MAIB), urmată de B.C. Mobias-Banca, B.C. Moldindconbank (MICB) și B.C. Victoriabank, potrivit informației oferite de Centrul Analitic Expert-Grup, cu referire la clasamentul performanței bancare din Republica Moldova – Aplicația interactivă, ediția a II-a, septembrie 2017.
În contextul desfăşurării Campaniei de abonare 2018, Publicația Periodică Monitorul fiscal FISC.MD vă prezintă opțiunile abonamentului Premium, care include atât versiunea de tipar a revistei, cât și acces la ediţia electronică a publicaţiei www.monitorul.fisc.md.
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la promovarea ocupării forței de muncă. Documentul va reglementa piața muncii, sistemul instituțional de ocupare a forței de muncă, măsurile de ocupare şi raporturile juridice care apar la implementarea măsurilor respective. Proiectul prevede revizuirea sistemului de măsuri de ocupare a forței de muncă, orientate spre modernizarea, diversificarea și adaptarea acestora la necesitățile individuale ale șomerilor, cât și la circumstanțele pieței muncii, motivarea angajatorilor de a se implica în diminuarea șomajului, clarificarea atribuțiilor subiecților implicați în sistemul ocupării forței de muncă în vederea eficientizării activității fiecăruia,
Cu privire la interpretările eronate apărute în presă privind asistența macrofinanciară și suportul bugetar oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, Ministerul Finanțelor precizează că acestea sunt finanțări separate. Acestea diferă, atât prin sumă de bani alocată, cât și prin condițiile de acordare.
1. (29.1.7.2) Cum se impozitează venitul persoanei fizice obținut în formă de cadouri, premii, câștiguri în cadrul desfășurării de către întreprindere a acțiunilor de publicitate, care nu cad sub incidența noțiunii de campanie promoțională? Care sunt criteriile după care o campanie promoțională este calificată ca fiind anunțată public?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *