Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Mărfurile importate/exportate pe teritoriul vamal al RM, fac obiectul unor formalități vamale, adică mărfurile trebuiesc declarate organului vamal şi supuse examinării de către funcționarii vamali în vederea asigurării respectării tuturor prevederilor legale.
Activitatea operațională a asociației de economii și împrumut (în continuare AEÎ) este atragerea sub formă de depuneri a economiilor membrilor săi, creditelor, împrumuturilor şi altor mijloace (donaţii, granturi şi sponsorizări), pentru acordarea împrumuturilor şi efectuarea investiţiilor financiare în conformitate cu politica de investiţii. Conform prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr. 139 din 21.06.2007, AEÎ poate investi mijloacele sale băneşti, neutilizate la acordarea împrumuturilor, în conformitate cu politica de investiţii aprobată de consiliu, cu respectarea cerinţelor şi limitelor stabilite de autoritatea de supraveghere.
Rezervele valutare ale Moldovei s-au majorat, în decurs de o săptămână cu 0,74 milioane de dolari americani. Datele băncii centrale arată că la data de 4 martie, valoarea acestora era de 1,716 miliarde de dolari.
La finele anului 2016, Banca Naționala a înregistrat pierderi de 262,15 mil. lei, fapt ce nu s-a mai întâmplat din 2008.
Capitalul propriu al Asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ), ca şi pentru alte entităţi, reprezintă principala sursă de finanțare a activelor proprii ale AEÎ, asimilarea riscurilor și asigurarea stabilității financiare.
Componența și formatul situațiilor financiare va fi reglementat printr-un Standard Național de Contabilitate nou — „Prezentarea situațiilor financiare”. Un proiect ce prevede completarea şi modificarea SNC cu prevederi ce reies din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale este propus de Ministerul Finanţelor spre consultare.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei comunică, că în cadrul ședinței din 27 decembrie 2017 a adoptat, prin vot unanim, următoarea hotărâre: 1. Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,5% anual.
Rezervele valutare ale Transnistriei al 1 august au constituit în echivalent $31,09 mil., majorându-se într-o lună cu $2,68 mil. Potrivit agenţiei «Infotag», cu referire la datele Băncii Republicane din Transnistria (BRT), volumul total al ofertei monetare (masa monetară totală) în iulie s-a majorat cu 5,3% — până la 5,639 mlrd. rub. ($508 mil.), ceea ce este cu 3,7% mai mult decât indicele de la începutul anului.
Entitățile publice au fost întotdeauna în vizorul societății nu doar pentru rolul acestora în elaborarea și realizarea politicilor care exprimă interesele generale ale statului, dar și pentru faptul că acestea sunt finanțate din Bugetul public național (BPN). În acest context, modul de gestionare și utilizare a banilor publici de către entitățile prenotate, precum și angajarea acestora în diverse activități și servicii financiare necesită o reglementare riguroasă în vederea asigurării unei gestionări eficiente a mijloacelor financiare obținute din BPN, dar și protejării acestora de riscurile și fluctuațiile nefavorabile ale situației financiare a entităților ce activează în sectorul bancar.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 05 decembrie 2017, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre: 1. Se diminuează rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 7.0% până la 6.5% anual.
Publicația periodică ”Monitorul Fiscal FISC.md” amintește utilizatorilor că data de 25 februarie este termenul-limită de prezentare de către persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător (cu excepția deținătorilor de patente de întreprinzător și a persoanelor ce practică activitate independentă) a Informației privind cheltuielile efectuate de către persoanele fizice la procurarea mijloacelor de transport, art. 22611 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal. Și de această dată venim cu un suport informațional, care poate simplifica completarea și prezentarea noului formular.
Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014 (în vigoare din 1.09.2014) și Planurile naționale de acțiuni pentru implementarea acestuia, prin care Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a transpune în legislația națională Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, stabilesc că prevederile actelor normative europene urmează a fi încorporate în legislația națională în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acordului (până la 1 septembrie 2017).
În trimestrul III al anului 2017 leul moldovenesc a devenit cea mai stabilă valută printre ţările CSI. Aceasta arată datele studiului departamentului analitic al Forex Club. Experţii menţionează că, în trimestrul trei, monedele naţionale ale ţărilor CSI au demonstrat o dinamică mixtă în raport cu dolarul SUA. Cel mai mult s-au apreciat leul moldovenesc, rubla rusească şi somul kirghiz. În acelaşi timp, cel mai activ s-au depreciat somul uzbek, tengeul kazah şi lariul georgian.
La 12 ianuarie 2018, entitatea „Lider” SRL, care desfășoară activitate de export și aplică IFRS, a primit de la un client din Taiwan un avans în mărime de 120 000 euro, ceea ce reprezintă 100% din valoarea contractuală a mărfurilor, cursul oficial de schimb valutar la această dată fiind de 20,363 lei/euro. La 16 februarie 2018, când cursul de schimb valutar comunicat de B.N.M. era de 20,9077 lei/ euro, mărfurile au fost livrate. Cum trebuie recunoscute și evaluate veniturile din această operațiune de export în contabilitatea entității „Lider” SRL? Ce efecte privind impozitul pe venit va avea entitatea în cazul dat? În Declarația TVA entitatea declară pentru această operațiune baza de impozitare determinată prin aplicarea cursului de schimb de la data efectuării exportului sau de la data primirii avansului?
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 25 octombrie 2017, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre: 1. Se diminuează rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 7.5% până la 7.0% anual.
Monitorul Oficial publică pe data de 5 mai curent Hotărârea Comitetului Executiv al BNM din 27 aprilie 2017 cu privire la nivelul ratelor dobânzilor Băncii Naționale a Moldovei și la norma rezervelor obligatorii.
Acest articol vine în ajutorul practicienilor ce se confruntă cu unele neclarități ce țin de subiectul detașării salariaților. Cine, potrivit Regulamentului cu privire la delegarea salariaților din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10 din 05.01.2012 (în continuare — Regulament), poate fi delegat în deplasare?
Деятельность компании Х заключается в сдаче недвижимости в аренду физическим лицам на основании договора аренды. Они не являются владельцами этой недвижимости, а управляют ею на основании договора о совместной деятельности (договор простого товарищества), заключенным также с физическими лицами – владельцами недвижимости. Должны ли они предоставлять информацию в Государственную налоговую службу о сдаче во владение недвижимой собственности, согласно п. 1 пп.14) приказа № 427 от 21 августа 2018 г.?
În Monitorul Oficial de vineri, 22 decembrie, a fost publicată Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, precum și decretul de promulgare a legii.
Ordinul nr. 78 din 30 martie 2018 al Ministerului Finanţelor privind acceptarea și publicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară a fost publicat astăzi, 4 mai, în Monitorul Oficial al RM. Conform documentului, în baza Acordului de renunțare la dreptul de autor pe un teritoriu limitat semnat cu IFRS Foundation la 15 iulie 2008 este acceptată aplicarea pe teritoriul Republicii Moldova a Standardului Internaţional de Raportare Financiară (IFRS) – IFRS 16 Contracte de leasing şi Interpretările la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară – IFRIC 22 Tranzacţii valutare şi contraprestaţii în avans.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *