Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Fondurile publice de pensii şi fondurile mutual din Statele Unite îşi „adăpostesc“ o parte în creştere din deţineri în cash, semn de probleme în creştere pe pieţele financiare, scrie Wall Street Journal.
Conducerea Ministerului Economiei a discutat cu reprezentanții asociaților de producători autohtoni proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative în domeniul comerțului interior la compartimentul relațiilor furnizor – comerciant, elaborate anterior în colaborare cu operatorii lanțului alimentar din țară (producătorii de mărfuri alimentare și comercianții acestora).
Fiecare al şaselea moldovean a beneficiat, în anul 2015, de medicamente compensate acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM). Din numărul total de peste 590 mii de beneficiari, cei mai mulţi, 346 de mii, au primit medicamente compensate pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare, iar peste 80 de mii – preparate antidiabetice orale şi insulină.
Decizia a fost aprobată de guvern, care а extins Programul naţional de abilitare economică a tinerilor (PNAET) pentru încă un an. Astfel, tinerii vor putea beneficia de instruire și finanțare din partea statului pentru implementarea iderilor sale. Pentru anul 2017 este prevăzută alocarea a peste 20 milioane de lei, resurse care vor permite cofinanţarea a aproximativ 170 de afaceri dezvoltate de tineri.
În Monitorul Oficial nr. Nr. 73–77 (5996–6000) de mâine, 10 martie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale
Licențele vor fi încorporate în Nomenclatorul actelor permisive, necesare pentru inițierea și desfășurarea businessului, potrivit proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor legi în vigoare privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, elaborat și expus pentru consultări publice de Ministerul Economiei.
PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 257/2013 privind resortisanţii statelor terţe care au obligaţia deţinerii unei vize şi resortisanţii statelor terţe care sînt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova (nr. 111, 22 iunie 2017) şi Decretul pentru promulgarea ei
Stațiile de pompare, canalele, construcțiile hidrotehnice și părțile componente ale sistemelor de irigare și desecare se vor transmite în proprietatea publică, cu titlu gratuit, din administrarea Ministerului Mediului, a Agenției „Apele Moldovei” şi din gestiunea unor întreprinderi. O hotărâre în acest sens este propusă spre consultare de Ministerul Mediului.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acumulat, în anul 2016, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri de peste 5 miliarde 764 milioane de lei, la nivel de 99,7% faţă de suma planificată. Acumulările respective au fost în creştere cu 13,8% faţă de 2015.
Volumul depozitelor atrase de băncile comerciale a crescut în 2016 cu peste 9 la sută şi a constituit aproape 55 de miliarde de lei. Datele au fost prezentate de Banca Naţională.
Lista agenților economici, care vor beneficia de prelungirea termenului de plată a TVA și taxei vamale pentru perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, va fi completată cu doi agenți economici noi.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) comunică că Statele au reușit să înregistreze progrese majore în direcția creării unui sistem fiscal mult mai echitabil și eficient, inclusiv sporirea eforturilor privind înlăturarea lacunelor pentru a îmbunătăți transparența și a asigura achitarea corespunzătoare a impozitelor de către companiile multinaționale. Progresele înregistrate sunt listate în ultimul Raport al Secretarului General al OCDE, Angel Gurría.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 170 din CF, stingerea obligației fiscale se face prin: achitare, anulare, prescripție, scădere, compensare sau executare silită. Potrivit reglementărilor imperative ale art. 175 din CF, stingerea obligaţiei fiscaleprin compensare se efectuează prin trecerea în contul restanţei a sumei plătite în plus sau a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită.
În prima lună a acestui an, moldovenii aflaţi în străinătate au trimis acasă aproximativ 75 de milioane de dolari.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va intensifica controalele peștelui importat și crescut în bazinele acvatice din țară, a declarat directorul ANSA, Gheorghe Gaberi.
Aproape 100 de milioane de lei au ajuns în ultimele zece zile în conturile a peste o mie de agricultori. Iar până la sfârșitul acestei luni, vor fi achitate toate subvențiile, rămase datorie din anul 2016. Declarațiile au fost făcute de directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Nicolae Ciubuc.
Ministerul Economiei prezintă un Raport de monitorizare a procesului de implementarea a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012, în care au fost scoase în evidență mai multe cauze care duc la inaplicabilitatea unor prevederi ale Legii. De asemenea, autorii vin și cu propuneri.
Persoanele fizice și juridice rezidente vor putea efectua plăţi şi transferuri din Republica Moldova în străinătate în favoarea altor rezidenţi sau pe conturile proprii doar în anumite scopuri.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că la sfârșitul lunii martie curent au fost achitate toate restanțele față de beneficiarii de subvenții pentru 2016.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *