Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul ședinței Guvernului din 11 februarie 2019 a fost aprobat Regulamentul ce stabilește modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi nivelul doi, inclusiv ale UTA Găgăuzia, după apartenență — de stat sau locală, şi pe domenii — public sau privat. Regulamentul prevede că, în cazul în care pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, concomitent cu lucrările de delimitare a proprietăţii publice în mod masiv, se execută lucrări de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică, în mod selectiv, autorităţile responsabile informează executanţii lucrărilor despre necesitatea coordonării reciproce a materialelor de delimitare, în scopul neadmiterii erorilor de hotar.
La 25 de ani de la punerea în circulaţie, leul moldovenesc se modernizează, pentru a fi utilizat mai sigur și mai comod. Banca Națională a Moldovei pune în circulație, începând cu data de 28 februarie 2018, o serie nouă de monede metalice: de 1, 2, 5 și 10 lei. Acestea vor circula în paralel cu bancnotele existente de aceeași valoare nominală. De ce avem nevoie de monede noi
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) anunță că a transferat instituţiilor medicale plăţile în avans pentru luna curentă. Potrivit informației, volumul acestora constituie circa 395 mil. lei. Plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
În Monitorul Oficial de astăzi, 21 decembrie 2018, Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul nr. 669 din 12.12.2018 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 483 din 17.09.2018 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modalitatea de depunere și recepționare a Declarațiilor prealabile cu privire la declararea voluntară și a Notificărilor cu privire la declararea voluntară a bunurilor. Astfel, documentul prevede transferarea cu trei luni, de la 1 noiembrie 2018 la 1 februarie 2019 pentru: • prezentarea la Serviciul Fiscal de Stat a declarației prealabile cu privire la declararea voluntară (conform anexei nr. 2) pentru bunurile imobiliare/ mijloacele de transport, valorile mobiliare, cotele-părţi din întreprinderi și pentru diferenţele pozitive rezultate din reevaluarea bunurilor imobiliare și a mijloacelor de transport.
Calcularea termenului de păstrare a dosarelor definitivate în lucrările de secretariat în anul 2020 începe de la 1 ianuarie 2021 deoarece calcularea termenului de păstrare a documentelor-tip se face începînd cu 1 ianuarie al anului ce urmează după anul definitivării documentelor în lucrările de secretariat. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare începînd cu data de 05.08.2016 cu privire la termenele de păstrare a documentelor legate de raporturile de muncă dintre salariat şi angajator. În note sînt prevăzute termene de păstrare a unor categorii de documente specifice, ţinîndu-se cont de conţinutul, autorul, timpul şi locul elaborării documentelor.
Entitatea B SRL a beneficiat de servicii foto prestate de o persoană fizică cetăţean care deţinea patenta de întreprinzător, însă care nu era prelungită la momentul semnării actului de prestare a serviciilor și la momentul achitării serviciilor. Entitatea nu a reținut impozit pe venit din plățile efectuate în favoarea titularului de patentă aferente serviciilor prestate de către acesta. Corect a procedat entitatea în situația respectivă?
Potrivit art. 82 din Codul fiscal contribuabilul are dreptul de a trece în cont impozitul pe venit, achitat în orice stat străin, dacă acest venit urmează a fi supus impozitării şi în Republica Moldova.
Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în mărimea sumei stabilite la art. 33 din Codul fiscal.
De la începutul anului 2018, soțul a beneficiat de scutirea pentru soţie. În luna august, aceasta a fost angajată într-o companie rezidentă a parcului IT. Apare obligația soțului sau a soției de a prezenta declarația cu privire la impozitul pe venit?
1. (29.4.8) La invitaţia entităţii în Republica Moldova sosesc specialişti străini, care furnizează diverse servicii (consultaţii referitor la procesul de producere, calitatea producţiei, semnarea contractelor, auditul firmei etc.). Întreprinderea acordă nerezidenţilor cazarea pe cont propriu. Se consideră oare aceste plăţi achitate în folosul nerezidenţilor ca cheltuieli de reprezentanţă?
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune spre consultare proiectul Ghidului practic de implementare a Planului-cadrul pentru învățământul profesional tehnic secundar dual. Acest Ghid este destinat grupurilor de lucru antrenate în elaborarea planurilor de învățământ profesional tehnic dual. Grupurile de lucru vor fi constituite pe bază de paritate și vor include specialiști din cadrul instituțiilor de învățământ, ai agenților economici cu care au fost încheiate acorduri de colaborare și specialiști delegați de Camera de Comerț și Industrie.
Regulamentul privind achizițiile publice de lucrări, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 669 din 27.05.2016 (HG nr. 669/2016), stabileşte la pct. 45 condițiile cumulative ce urmează a fi întrunite obligatoriu de către autoritatea contractantă la inițierea unei proceduri de achiziții publice de lucrări, una dintre care şi anume subpct. 3) impune obligația de a fi asigurată elaborarea, verificarea şi aprobarea, în modul stabilit, a documentației de proiect şi deviz.
Potrivit art. 141 alin. (2) din Codul fiscal, plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform titlului II din Codul fiscal, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X din Codul fiscal.
Serviciul Fiscal de Stat adresează tuturor contribuabililor un mesaj: în cazul în care sunteți verificat de un inspector fiscal, fiți atenți la următoarele aspecte: 1. Un inspector fiscal este obligat să se legitimeze imediat ce intră în contact de serviciu cu contribuabilul. Legitimația reprezintă un document oficial ce confirmă statutul juridic al funcționarului fiscal şi împuternicirile acestuia în exercitarea atribuțiilor. Excepţe este efectuarea cumpărăturii de control, exprimată în crearea artificială de către funcţionarul fiscal a situaţiei de procurare a bunurilor materiale, de efectuare a comenzii de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor, fără scopul de a le achiziţiona (consuma) sau de a le comercializa.
Aspecte generale Parteneriatul public-privat (PPP) se bazează pe cooperarea între partenerul public şi partenerul privat asumându-şi riscurile şi responsabilitățile în scopul sporirii eficienței patrimoniului public în baza unui contract.
Circa 127,8 mil. lei au fost acumulate la buget din impozitul pe bunurile imobiliare care a fost achitat de către 425,6 mii persoane fizice. Suma calculată spre achitare pentru anul 2018 constituie 142,2 mil. lei. Reieșind din suma înregistrată la ultima zi de achitare — 15 octombrie, au fost încasate 89,87%. Proprietarii de imobile care au achitat integral impozitul menționat până la data de 30 iunie, au beneficiat de reducere de 15 la sută din suma impozitului calculat. Astfel, circa 85% dintre persoanele care au achitat impozitul în termenii indicați, au efectuat plata până la data de 30 iunie, la buget fiind acumulate 102,5 mil. lei sau 72% din suma calculată.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, la data de 15 octombrie, survine termenul de achitare a celei de a doua părți a obligațiilor fiscale la impozitul funciar și/sau impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2018. În aces context, SFS recomandă achitarea impozitului funciar și/sau impozitului pe bunurile imobiliare în termenul stabilit de legislație. Menționăm că pentru fiecare zi de întârziere se aplică majorarea de întârziere (penalitatea), care este stabilită în mărime de 0,0329% per zi.
Cum se determină atribuţiile de muncă ale salariatului la încheierea contractului individual de muncă? Deseori în contract sunt prevăzute unele condiţii, dar angajatorul cere îndeplinirea altor lucrări. Atribuţiile de muncă ale salariatului sunt determinate în cea mai mare măsură de specialitatea, calificarea, funcţia care au fost sau au constituit obiectul negocierii contractului individual de muncă. Acestea, ca şi locul de muncă, rămân, de regulă, neschimbate pe toată perioada acţiunii contractului de muncă.
Verificările auditului au identificat probleme și deficiențe majore în gestionarea resurselor Fondului Ecologic Național (FEN), care au limitat eficiența și eficacitatea gestionării acestora, precum și atingerea obiectivelor propuse în realizarea proiectelor investiționale finanțate din FEN. Este concluzia Curții de Conturi în urma desfășurării auditului conformității gestionării mijloacelor FEN în 2017. Hotărârea Curții cu privire la Raportul auditului a fost publicată în Monitorul Oficial din 17 august curent.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *