Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Poate întreprinderea municipală care prestează servicii de salubritate să aplice regimul fiscal al agenților economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, conform Capitolului 71 al titlului II din Codul fiscal și să prezinte declarația forma SIMM20? Întreprinderea municipală este scutită de impozit pe venit?
Guvernul, în cadrul ședinței din 1 octombrie curent, a aprobat Procedura privind constatarea faptului dacă o anumită activitate este sau nu expusă direct concurenței, necesară în scopul instituirii unei proceduri clare, previzibile și aliniate standardelor europene, care să reglementeze modalitatea de constatare a expunerii directe la concurență.
Guvernul a aprobat extinderea Listei genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor bănești în numerar fără aplicarea ECC (anexa la Regulamentul cu privire la exploatarea ECC pentru efectuarea decontărilor în numerar și/sau prin alt instrument de plată), aprobat prin HG nr. 141/2019.
Sistemul informațional „Activitate independentă” (SI AI) va fi un SI destinat funcționarilor fiscali pentru ținerea evidenței, monitorizarea și calcularea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit pentru persoanele fizice care desfășoară activitate independentă, subiecți nominalizați în cap. 10/2 din Codul fiscal (CF).
Entitatea „X” a procurat un mijloc fix care a fost pus în funcțiune la data de 01.05.2023, iar la data de 12.09.2023 furnizorul a emis o reducere de preț. Poate fi ajustat costul inițial al mijlocului fix în scopuri fiscale, după punerea în funcțiune, cu suma reducerii de preț oferite?
Compania ,,X”, fiind rezident al unui parc pentru tehnologia informației, prestează servicii entităților din afara Republicii Moldova
Guvernul, în cadrul ședinței din 14 mai anul curent, a aprobat proiectul legii privind instituțiile publice, aplicarea prevederilor căruia va asigura crearea unui sistem instituțional flexibil și eficient al administrației publice centrale prin consolidarea rezultatelor obținute, cu definirea clară a mandatelor instituțiilor publice, eliminarea suprapunerilor,
În cazul asigurării insuficiente cu cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice, inclusiv auxiliare și științifico-didactice un volum maxim de lucru de până la două norme didactice. Pe agenda ședinței secretarilor generali este inclus proiectul cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică. Astfel, volumul maxim de lucru al cadrelor didactice, în caz de necesitate, ar putea fi majorat de la 1,5 norme stabilite la momentul actual până la două.
Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 64 de voturi, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social, care reprezintă prima etapă în reformarea programului de ajutor social și are ca scop stimularea angajării beneficiarilor de ajutor social capabili să muncească, inclusiv includerea în acest program și a muncitorilor zilieri, pentru a spori gradul de activitate legală în rândul acestei categorii de populație. Conform proiectului, Guvernul va stabili anual cuantumul standard pentru venitul lunar minim garantat separat pentru copii și adulți.
Controlul de stat al întreprinderilor mici și mijlocii, pe parcursul a 3 ani de la înregistrarea de stat a acestora, poartă caracter consultativ (cu excepția infracțiunilor penale) și nu se vor solda cu sancțiuni sau măsuri restrictive, cu excepția cazurilor când în cadrul controlului se depistează indici de infracțiune sau dacă persoana supusă verificării comite aceeași încălcare gravă sau foarte gravă de două și mai multe ori.
Standardul Internațional de Raportare Financiară „Contracte de asigurare” (în continuare - IFRS 17) se va aplica în Moldova din 1 ianuarie anul 2026.
În vederea prevenirii şi combaterii vulnerabilităţii energetice a populaţiei şi creşterea accesibilităţii energiei în rândul consumatorilor vulnerabili,
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a înaintat pentru consultări publice proiectul Codului de guvernanță corporativă pentru întreprinderile de stat (în continuare - Cod), elaborat întru executarea Planului Național de dezvoltare pentru anii 2023-2025, aprobat prin HG nr.89/2023, prevederilor Strategiei cu privire la administrarea proprietății de stat
Guvernul urmează să aprobe Programul de stat privind asigurarea înregistrării de stat a blocurilor locative sub formă de condominiu pentru anii 2025-2027 (Program), elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în comun cu Agenția Geodezie, Cartografie și
Serviciul Fiscal de Stat a identificat multiple cazuri ce vizează lipsa îndreptării veniturilor spre achitare persoanelor fizice de către agenții economici care beneficiază de promovarea produselor/serviciilor proprii, fie lipsa declarării tuturor veniturilor obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în mediul online (bloggeri, vloggeri).
Care este modul de calculare a taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru perioada anului 2025 în mun. Chișinău, ținând cont că, în anul curent, au fost în vigoare două decizii cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale?
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 901 din 30.12.2024 cu privire la modificarea unor HG (aspecte ce țin de domeniul fiscal și vamal), publicat în Monitorul oficial din 31 decembrie 2024, sunt revizuite prevederile a 18 acte normative1 ce se vor aplica din 1 ianuarie anul curent. De menționat că acestea au fost elaborate în scopul actualizării cadrului normativ la ultimele intervenții de ordin legislativ în Codul vamal și Codul fiscal.
Prin Legea nr.214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025), au fost operate modificări la Codul fiscal, inclusiv și abrogarea capitolului 73 „Regimul fiscal al agenţilor economici care desfăşoară
Care va fi regimul fiscal aplicat granturilor primite de subiecții impunerii cu regimul fiscal al agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul comercializării deşeurilor de metale feroase şi neferoase ?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *