Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2025, conform Raportului ANRE (ianuarie - septembrie), au fost activi 13 furnizori, care au înregistrat procurări și vânzări de volume de gaze naturale
La data de 16 martie 2020 Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (în continuare — ANSC) a publicat Raportul anual de performanță pentru 2019 (în continuare — Raport). Astfel, înainte de a trece la o analiză sumară a acestuia, urmează de reținut câteva prevederi ale Legii nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice, cu privire la activitatea acestei instituții: — ANSC este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de alte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice, care examinează contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică; — ANSC este persoană juridică de drept public, finanţată de la bugetul de stat în limitele alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală şi dispune de ştampilă cu imaginea Stemei de Stat a RM;
În domeniul siguranței rutiere începând cu 1 ianuarie 2026 ar putea fi efectuat audit, cu scopul de a spori gradul de siguranță a circulației pe drumurile publice,
Entitatea ambalează/îmbuteliază producția care a fost procurată în vrac. Compania deține autorizație și linie de îmbuteliere. În procesul de îmbuteliere nu sunt modificate caracteristicile inițiale ale produsului.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de Ordin cu privire la aprobarea formularului standard al Documentului unic de achiziții european (DUAE) – o declarație pe proprie răspundere prin care operatorul economic confirmă îndeplinirea condițiilor necesare în cadrul procedurilor de achiziție publică în Republica Moldova. Formularul DUAE reprezintă un instrument care facilitează participarea entităților la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții.
Pe parcursul lunilor februarie și martie curent, autoritățile publice centrale și direcțiile finanțe ale UAT vor prezenta rapoartele financiare Ministerului Finanțelor prin Sistemul Informațional „Raportarea financiară a autorităților/ instituțiilor bugetare” și, respectiv, prin Sistemul Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice al Ministerului Finanțelor (modulul CNFD), precum și în format de hârtie.
Specialiștii de profil contabil din cadrul întreprinderilor care dispun de centrale fotovoltaice conectate la rețeaua energiei electrice se confruntă cu un șir de întrebări specifice privind modul de contabilizare a producerii
În conformitate cu alin. (12) al art. 117 din Codul fiscal (CF), în redacția Legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 288 din 15.12.2017 (Legea nr. 288/2017), începând cu 1 iulie 2019, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achizițiilor publice pe teritoriul tarii, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului), pentru livrarea respectivă, factura fiscală electronică (e-factura).
Ministerul Finanțelor va aproba spre finanțare doar propunerile de buget pentru domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor care au fost consultate și avizate pozitiv de Agenția de Guvernare Electronică (AGE). Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul de hotărâre cu privire la unele măsuri de organizare a procesului de achiziții în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, care prevede o procedură unificată şi transparentă pentru organizarea achiziţiilor în domeniul TIC, în vederea asigurării oportunităţii investiţiilor în domeniu, racordării acestora la planurile strategice de dezvoltare ale Guvernului, monitorizării respectării principiilor completivităţii şi consistenţei achiziţiilor, compatibilităţii şi neutralităţii tehnologice, eficientizării şi transparentizării achiziţiilor.
Micii producători, dar și persoanele fizice care planifică înființarea unei afaceri, vor putea beneficia de suport financiar în cadrul Programului de sprijin al micilor producători. Acest program are ca scop consolidarea sectorului micilor producători și stimularea investițiilor în dezvoltarea produselor locale,
În cadrul ședinței din 6 noiembrie curent, Executivul a susținut proiectul pentru modificarea unor acte normative care prevede introducerea în Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (Legea nr. 121/2007) a unor reglementări speciale legate de tranzacționarea acțiunilor societăților de asigurare sau de reasigurare, similar normelor actuale în privința băncilor.
La 1 aprilie 2025 intră în vigoare Legea nr. 34 din 29 februarie 2024 cu privire la efectuarea decontărilor în numerar. În acest sens, vă propunem un articol referitor la noile reglementări ce urmează a fi aplicate, publicat anterior în ediția electronică. Dezvoltările și inovațiile în domeniul IT au facilitat și au permis regândirea unor serii de procese, inclusiv a celor economice și financiare.
(28.15.84) Apare obligația emiterii facturii fiscale electronice (e–Factura) de către subiectul impozabil cu TVA în cazul livrărilor de mărfuri/servicii în cadrul achizițiilor publice de valoare mică? (28.15.76) Are obligația de emitere a facturii fiscale în format electronic (e–Factura) entitatea ce nu deține statut de plătitor a TVA pentru livrările de bunuri/servicii ce nu sunt scutite de TVA fără drept de deducere efectuate în cadrul contractelor de achiziții publice?
Ministerul Finanțelor de comun cu Ministerul Energiei, companiile din sectorul energetic, precum și cu suportul Secretariatului Comunității Energetice au elaborat un proiect de lege, discutat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat, ce prevede introducerea în Moldova mecanismului de taxare inversă cu TVA pentru operațiunile de procurare, inclusiv din afara RM, și livrarea energiei electrice și a gazelor naturale către comercianți, precum și pentru prestările de servicii constând în rezervare de capacitate de producere a energiei electrice și pentru serviciile legate de acordarea accesului la orice tip de rețea de energie electrică și de gaze naturale, cu scopul de a simplifica procedurile de declarare și plată a TVA.
Cabinetul de miniștri a adoptat în cadrul ședinței de astăzi proiectul Legii privind achizițiile în sectoarele energeticii, al apei, al transporturilor și al serviciilor poștale. Vicepremierul Serghei Pușcuța a menționat că scopul principal al proiectului de lege constituie alinierea cadrului normativ național la acquis-ul Uniunii Europene, precum și transpunerea elementelor de bază ale directivei Uniunii Europene nr. 2014/25/UE din 26 februarie 2014: „Importanța proiectului este de a reglementa procedurile de atribuire a contractelor de achiziție, care vor fi aplicate de către entitățile care desfășoară activități relevante în domeniul energiei, apei, transportului și poștei. Domeniul de aplicare al prezentei legi nu include serviciile de interes general fără caracter economic”.
Prin Ordinul MF nr.28 din 28.02.2024 a fost modificată redacția Ordinului MF nr.118/2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special "Factura fiscală" şi a Instrucțiunii privind completarea acestuia. Ordinul respectiv a fost publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 5 martie.
O simplă analiză a procedurilor de achiziții publice, în special a celor de lucrări, scoate în evidență faptul că numărul de operatori economici care au decis să depună o ofertă scade cu cât complexitatea lucrărilor, inclusiv valoarea estimată a acestora este mai mare.
La data de 17 decembrie 2020, a avut loc Conferința internațională jubiliară „CFPI după un deceniu – privire în viitor”, destinată auditorilor interni din sectorul public din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la adoptarea Legii nr.229/2010 privind controlul financiar public intern, document care a deschis porțile pentru dezvoltarea funcției de audit intern și a sistemului de control intern managerial. Conferința a fost organizată de comun cu experții internaționali din Olanda, Croația, România și Armenia, reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” și reprezentanții Asociației auditorilor interni din Republica Moldova.
La data de 16 aprilie 2021, pentru SIA „e-Factura” a fost lansată o nouă actualizare cu funcționalitățile de divizare a sistemului pe aparatul central/oficiile teritoriale/filiale ale contribuabilului, cu compartimentul în cadrul sistemului de gestionare a accesului de către utilizatorul cu rol de „Director” pentru persoanele responsabile din cadrul companiei și restricționarea vizualizării facturilor fiscale de la o subdiviziune la alta, precum și crearea posibilități de emitere a facturilor fiscale în cadrul aceleiași entități, de la o subdiviziune la alta. Întru utilizarea funcționalului nou lansat, inițial este necesar de a crea filialele companiei în cadrul sistemului „e-Factura”, pentru ca ulterior să fie posibilă gestionarea accesului pentru persoanele responsabile întru crearea și vizualizarea facturilor fiscale pe anumită filială și nu în întregime pentru toată compania, precum și de a recepționa ulterior doar facturile fiscale destinate filialei create.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul de lege privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști, între profesioniști și autoritățile contractante care transpune în legislația națională prevederile Directivei
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *