Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Care este procedura de contestare a avizului de plată la impozitul pe avere în cazul în care contribuabilul nu este de acord cu sumele impozitului pe avere calculate pentru achitarede către organul fiscal sau cu alte prevederi ale avizului de plată?
În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) pct. 12) din CF, Serviciul Fiscal de Stat şi funcţionarii fiscali, în cadrul acţiunilor de exercitare a funcţiei, au dreptul să utilizeze metode şi surse directe şi indirecte la estimarea obiectelor impozabile şi la calcularea impozitelor şi taxelor.
Transferurile cu destinație specială, utilizate contrar destinației, vor fi virate până la finele anului bugetar, în mărimea sumei respective, la bugetul de la care au fost primite. În cazul în care suma acestor transferuri, constatată în urma controalelor efectuate de către organele abilitate, nu va fi virată la bugetul respectiv, aceasta va fi restabilită în mod forțat prin intermediul relațiilor interbugetare. Un proiect ce se referă la modificarea și completare Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Documentul este elaborat în scopul lichidării unor deficiențe identificate în procesul implementării legii vizate pe parcursul ultimilor ani.
Urmează oare agentul economic să rețină impozitul pe venit din suma salariului achitat pentru lipsa forțată de la serviciu? În cazul în care urmează să fie reținut impozitul din suma respectivă, care va fi modalitatea de calculare a impozitului pe venit şi de acordare a scutirilor nefolosite în perioada precedentă? Care cote ale impozitului pe venit urmează a fi aplicate, precum și la care scutiri va fi în drept să pretindă angajatul?
Cum pot fi restabilite exemplarele facturii fiscale, în cazul pierderii de către furnizor sau cumpărător al exemplarelor facturii fiscale, eliberate pentru livrările impozabile cu T.V.A.? Conform art. 19 alin. (1) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007,faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare și centralizatoare. Totodată, potrivit art. 43 alin. (6) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007, în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, conducătorul entității este obligat să le restabilească în termen de pînă la 2 luni, începînd cu data constatării faptului respectiv.
PARTEA I PARTEA II PARTEA III Unul din tipurile de corectări care se solicită a fi efectuate deseori de către contabili este corectarea declaraţiei REV 5 în legătură cu stabilirea incorectă a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
Într-un interviu, guvernatorul băncii centrale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Octavian Armasu, au vorbit despre modul în care țara a depășit anii care au condus la programul FMI și despre sarcinile pe care le văd în continuare, înainte ca Republica Moldova să poată să stea din nou în picioare. Economia moldovenească a trecut printr-un patch brut, dar sa îmbunătățit recent. Cum ați abordat cele mai mari provocări?
Urmează sau nu să fie recalculată indemnizația de maternitate, atunci când aceasta a fost stabilită incorect din cauza erorilor comise de angajator sau Casa Națională de Asigurări Sociale? Prin garanțiile de protecție socială instituite în art. 47 din Constituție, statul ocroteşte sănătatea şi bunăstarea cetățenilor, acordându-le asistență socială în cazurile prevăzute de lege. În domeniul drepturilor sociale, statul este obligat să ia măsuri pozitive pentru a asigura protecția acestor drepturi, astfel încât fiecare membru să posede un minim garantat de asigurare socială. Rațiunea asistenței și protecției sociale este de a răspunde nevoilor de trai ale persoanelor și de a menține un anumit nivel de trai în caz de producere a anumitor împrejurări obiective.
Amintim că din acest an contrubuabilii care au mai mult de 5 angajați sunt obligați să prezinte darea de seamă fiscală în format electronic.
O prioritate a activităţii Guvernului Republicii Moldova, o constituie susţinerea continuă de către stat a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) care, reprezintă o condiţie strict necesară pentru dezvoltarea durabilă a economiei, desfăşurarea cu succes a reformelor economice şi soluţionarea unui număr mare de probleme sociale.
Legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii al Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28 martie 2003 a fost aprobată de Parlament în lectură finală. Aceasta prevede modificarea şi/sau completarea a 38 de articole ale Codului.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art. 116 din Codul fiscal prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 138 din 17 iunie 2016, în vigoare 01.01.2017)] (în vigoare până la data 01.01.2017) Cum se va reflecta de către furnizor și cumpărător suma TVA aferentă unei datorii compromise? Răspunsul este perfectat în conformitate cu explicaţiile prezentate de către Ministerul Finanțelor nr.14/4-13/185 din 30.09.2014.
Informația a fost oferită în cadrul unui eveniment,la care a fost prezentat Raportul de activitate al instituției pentru anul 2016.
În anul 2017, lucrări de stopare a degradării solurilor vor fi efectuate doar la un sfert din obiectivele solicitate de administrațiile publice locale. Guvernul a aprobat, printr-o decizie a sa, Lista obiectivelor și mijloacelor financiare necesare în 2017 pentru realizarea Programului de conservare și sporire a fertilității solurilor pe anii 2011 – 2020.
Ministerul Finanţelor va aloca, din Fondul de intervenţie a Guvernului, 14506,8 mii lei autorităţilor publice pentru lichidarea consecineţlor calamităţilor naturale. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa Guvernului din 15 feburarie curent.
O uzină pentru renovarea ţevilor pentru conductele magistrale a fost deschisă în oraşul Vulcăneşti. Pentru început, administraţia întreprinderii a asigurat cu locuri de muncă 50 de localnici, însă este dispusă în viitorul apropiat să dubleze numărul de angajaţi.
Ministerul Finanțelor este în așteptarea propunerilor și sugestiilor privind obiectivele politicii bugetare pe anul 2018, măsurilor ce vor contribui la utilizarea mai eficientă a banilor publici. Aceasta, în contextul elaborării Cadrului Bugetar pe Termen Mediu (CBTM) 2018 -2020.
Circulația transportului feroviar prin teritoriul Găgăuziei a fost suspendată, autoritățile autonomiei intenționează să obțină restabilirea acesteia. Informația a fost comunicată în cadrul ședinței aparatului Comitetului Executiv al autonomiei, susținute de bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, relatează Noi.md
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *