Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Arhiva Cum se determină baza valorică a terenului agricol înstrăinat în anul 2009? Conform lit. a) alin. (1) art. 38 din Codul fiscal, baza valorică a activelor de capital înseamnă valoarea activelor de capital procurate sau create de contribuabil.
În anul 2018, Instituția Publică„Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) a organizat și a desfășurat 298 cursuri de instruire cu diferite tematici, la care au participat 4 315 persoane care utilizează sau doresc să utilizeze sistemele informaționale automatizate (SIA) administrate de CTIF în domeniile finanțelor publice, fiscal, vamal și achizițiilor publice. Majoritatea cursurilor au fost ghidate de formatorii Centrului de instruire din cadrul CTIF, celelalte – de formatori din cadrul Ministerului Finanțelor și instituțiilor subordonate acestuia. Cele mai multe instruiri — 215 – au fost dedicate utilizării noului SIA „Registrul de stat al achizițiilor publice (MTender)” și au întrunit circa 3,9 mii de specialiști din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare din țară. 145 de instruiri au fost desfășurate în orașele și raioanele republicii, iar 70 – în mun. Chișinău.
Platformele electronice de achiziții publice în cadrul Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender) vor fi acreditate de o Comisie în componența căreia vor fi incluşi reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Agenției Achiziții Publice, Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe, Agenției de Guvernare Electronică, Serviciului Tehnologiei Informației și Securitate Cibernetică și un reprezentant al societății civile, înaintat de Consiliul economic de pe lângă Prim-ministru.
Începând cu data de 01.01.2018, raportul privind calcularea şi transferul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (formularul MED08) şi listele de evidenţă nominală a persoanelor asigurate angajate (formularul 2-03/l), vor fi parte integrantă a Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (formular tipizat IPC 18), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 126 din 04.10.2017.
În 12 luni expirate de la lansarea Ghișeului unic de raportare electronică, numărul total de rapoarte financiare și statistice expediate de autoritățile/ instituțiile publice, agenții economici și cetățeni către autoritățile de stat din domeniul finanțelor publice și statisticii prin intermediul acestei platforme a depășit cifra de 1,866 mil. Majoritatea absolută dintre acestea — peste 1,846 mil. — au fost transmise de către autorități /instituții publice și agenți economici și mai bine de 20 mii – de către cetățeni. Ghișeul unic a fost lansat la 27 ianuarie 2018, acesta fiind primul serviciu electronic centralizat de raportare financiară și statistică
În conformitate cu art.5 pct.29) din Codul fiscal (CF), subdiviziunea constituie unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia. Conform art.8 alin.(2) lit.d) din CF, contribuabilul este obligat să prezinte informaţii veridice despre veniturile rezultate din orice activitate de întreprinzător, precum şi despre alte obiecte ale impunerii.
Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) aduce la cunoștința persoanelor interesate de obținerea dispozitivului de creare a semnăturii electronice și a certificatului cheii publice că fostul său Centru de certificare continuă să funcționeze în calitate de Centru de înregistrare al Centrului unic de certificare al Guvernului, entitate gestionată de Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică” (STISC). Aceste schimbări au survenit în urma implementării Hotărârii Guvernului nr. 414 din 8 mai 2018 cu privire la măsurile de consolidare a centrelor de date în sectorul public și de raționalizare a administrării sistemelor informaționale de stat,
Ministerul Finanțelor propune spre consultare Regulamentul de implementare a Programului de stat „Prima Casă”. Documentul reglementează criteriile de eligibilitate pentru beneficiari, creditori, locuințe, procedura de acordare a creditului, încheierea contractelor de garanție de stat, a contractului de credit și a celor de vânzare-cumpărare, monitorizarea procesului de garantare, vânzare a locuinței și substituirea beneficiarului etc.
”Vom întreprinde măsuri concrete pentru a combate fenomenul „salariului în plic” și a „muncii la negru”, perfecționarea cadrului legal și calcularea corectă a coeficientului salariului oficial, pentru ca cetățeanul să poată beneficia de salarii și pensii asigurate. De asemenea, în acest scop trebuie promovate și mediatizate modificările legislative, organizate campanii de sensibilizare a angajatorilor în vederea respectării legislației și asigurării dreptului echitabil la muncă.
1. (28.17.27) Care regim fiscal privind TVA se va aplica, de către întreprinderile a căror activitate se constituie exclusiv din activităţi de cazare şi/sau alimentaţie publică, la comercializarea de către acestea a produselor alimentare și băuturilor la prepararea cărora sînt utilizate mărfuri supuse accizelor?
Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) au încheiat, săptămâna trecută, un acord de colaborare în domeniul formării profesionale și aprofundării cunoștințelor în materie de tehnologii informaționale și aplicare a acestora în dezvoltarea serviciilor publice electronice. Cooperarea este prevăzută pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia pe același termen, cu acordul părților. Acordul stabilește obiectivele, domeniile și instrumentele de cooperare între părți, printre care consemnăm: organizarea și participarea în comun la instruiri, seminare, conferințe cu tematici în domeniul IT și securității cibernetice, formarea grupurilor de lucru comune pentru realizarea cercetărilor și/sau soluționarea problemelor legate de implementarea unor proiecte IT.
Intensificarea eforturilor Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în vederea modificării prevederilor legislaţiei ce ţine de contabilitate, auditul situaţiilor financiare și fiscalitate, în conformitate cu Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, trezeşte incertitudine în mediul de afaceri şi, în special, al contabililor.
Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștință că, prin Decizia Comisiei interdepartamentală pentru maşinile de casă şi control (CIMCC) nr. 26-11/1-19/01-2018 din 21 aprilie 2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 133-141, art. 584) au fost modificate şi completate Cerinţele tehnice faţă de maşinile de casă şi control, aprobate prin Decizia CIMCC din 17 iulie 1998 și Regulamentul cu privire la modul de exploatare a maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală, aprobat prin Decizia CIMCC din 24 iulie 1998.
Cum se înregistrează în contabilitate un teren neagricol procurat de către un agent economic de la persoana fizică şi ce impozite urmează a fi reţinute, în cazul contractelor de leasing?
În Monitorul Oficial din 11 ianuarie 2019 a fost publicat Ordinul nr. 1534 din 27 decembrie 2018 al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Socialecu privire la aprobarea Listelor de verificare în domeniul securității și sănătății în muncă. Astfel, controlul de stat în acest domeniu va fi desfășurat în baza a șase liste de verificare: • Lista de verificare pentru controlul de stat al securității și sănătății la locul de muncă • Lista de verificare pentru controlul de stat al respectării cerințelor minime de securitate și sănătate la locul de muncă pentru anumite domenii
La cererea cititorilor – stie ea cine este – abordez si aceasta tema, a managerilor obsedati de control. Si Doamne, nu sunt putini deloc! Acuma as face o distinctie intre managerii obsedati de control si antreprenori sau patroni obsedati de control. Astia din urma sunt mai multi si mai dificili. Este normal, pentru ca este mult mai speriat despre ce se intampla cu banii LUI. Ce-i face sa fie obsedati de control? — Nestiinta sau incompetenta — Obsesia ca vor fi furati — Lipsa de incredere — Pasiunea pentru micro-management — Frica care genereaza tendinta de a fi mereu in control in orice imprejurare a vietii. Le vom lua pe rand, desi cam toate au legatura unele cu altele. O sa va si explic cum.
Cancelaria de Stat propune pentru consultări publice proiectul ordinului despre aprobarea procedurii de constatare, întocmire și evidență a procesului verbal cu privire la contravenție constatate de către șefii Oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, precum și a formularelor Procesului-verbal și Registrului de evidență a proceselor verbale cu privire la contravenție. Amintim că, prin Legea nr. 161 din 7 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, care a intrat în vigoare la 28 octombrie 2018, Codul contravențional a fost completat cu prevederi ce țin de tragerea la răspundere administrativă a persoanelor cu funcții de răspundere pentru încălcarea prevederilor Legii privind administraţia publică locală.
Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) anunţă concurs pentru angajarea personalului în funcţiile vacante de declarant vamal la postul vamal Palanca (raionul Ștefan Vodă). Persoanele interesate în ocuparea acestor funcții pot prezenta CV – urile, până la data de 15 aprilie 2019, către Direcția brokeraj vamal din cadrul CTIF la adresa de e-mail: irina.ribac@ctif.gov.md.
Conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Codul fiscal (CF), mijloacele fixe pe care se calculează amortizarea sunt proprietatea materială reflectată în bilanțul contribuabilului în conformitate cu legislația și folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice și morale și a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depășește suma de 6000 de lei.
În cadrul regulamentului de desfăşurare a activităţilor de comerţ în orice localitate, consiliul local este în drept să stabilească cerințe privind respectarea regulilor de asigurare a curățeniei pe adresa unității comerciale sau a unității de alimentație publică. În Monitorul Oficial de vineri, 8 decembrie 2018, a fost publicată Legea pentru modificarea Legii cu privire la comerțul interior.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *