Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, în scopul eficientizării activității Serviciului Fiscal de Stat, a realizat următoarele activități: a fost asigurată popularizarea primului termen de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare de comun cu prietenii contribuabililor și perceptorii fiscali, prin difuzarea spotului publicitar prin intermediul radioului local al piețelor și centrelor comerciale, precum și antrenarea voluntarilor pentru repartizarea pliantelor în locuri publice și în lădițele poștale;
Organele vamale din Republica Moldova vor efectua controlul ulterior al certificatelor de origine preferenţială, al declaraţiilor de origine pentru mărfurile exportate din Republica Moldova în cadrul regimului de comerţ preferential, conform procedurilor stabilite de Protocolul privind definiţia de „produse originare”.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în scopul realizării obiectivelor cheie stabilite în Planul de acţiuni, a realizat mai multe activităţi:
Firma prin contract încheiat cu nerezidentul Republicii Moldova prestează servicii de asigurare a asistenței tehnice, asistenței pentru pregătirea documentelor și completarea formularelor vamale la importul mărfii nerezidentului. Cum se impozitează cu TVA aceste livrări? Se eliberează sau nu factura fiscală? La ce curs valutar trebuie efectuat calculul?
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Moldova intenționează să se poziționeze printre primele 20 de țări privind timpul și costurile de obținere a autorizației în construcții Perioada de obținere a autorizației în construcții se va reduce de la 247de zile la 100 de zile. Totodată, se vor micșora esențial costurile de obținere a autorizației, suportate de către oamenii de afaceri.
„ÎM Pentalog CHI SRL” oferă, pentru poziția de programator, un salariu maxim de 30 000 lei, potrivit datelor oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care a publicat lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă. vacante înregistrate în baza de date a Agenției.
• Минфин представилпроект налоговой и таможенной политики на 2018 год. Законопроект содержит основные предложения по изменению, дополнению, улучшению ряда законодательных актов, исходя из целей налоговой и таможенной политики и политики налогового и таможенного администрирования на 2018 год, а также Концепции изменения Налогового и Таможенного кодексов. • За пять месяцев текущего года в госбютжет поступило 12, 697 млрд леев, что на 20,9% (2,2 млрд леев) больше соответствующего периода 2016 г. Согласно данным минфина, затраты составили 13,72 млрд леев. Дефицит бюджета составил 1,02 млрд. леев.
Serviciul Vamal propune pentru dezbateri proiectul Ordinului „Referitor la aprobarea Instrucţiunii cu privire la procedura de completare, autentificare şi eliberare a certificatelor de origine preferenţială a mărfurilor, Normelor privind procedura de control a dovezilor de origine a mărfurilor la acordarea preferinţelor tarifare, Instrucţiunii cu privire la procedura de verificare a dovezilor de origine preferenţială a mărfurilor”.
У воспитательницы детского сада ребенок заболел корью. Она решила оставить ребенка с матерью и выйти на работу. Однако, в связи с тем, что данная работница была в контакте с больным ребенком, врач назначил карантин и в период карантина запретил женщине выходить на работу. В связи с изложенным, возникли следующие вопросы. Будет ли выплачено данной женщине за период карантина пособие по временной нетрудоспособности? Если да, то следует ли 5 дней оплачивать за счет средств работодателя? Сколько процентов от среднемесячного застрахованного дохода составит пособие, если у данной воспитательницы страховой стаж составляет 7 лет?
O inițiativă legislativă cu privire la tichetele de masă a fost discutată astăzi cu reprezentanții sindicatelor, a patronatelor, a mediului de afaceri și a instituțiilor de stat vizate. Proiectul prevede instituirea unui sistem de acordare a tichetelor alimentare în valoare de 45 de lei pe zi. Autorul inițiativei este președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a și făcut lobby pentru proiect.
1. (28.25.19) Urmează a fi înregistrată în Registrul general electronic al facturilor fiscale factura fiscală a cărei valoare impozabilă depășește 100 mii lei, dar care este generată prin SIA E-factura?
Proiectul de lege ce prevede transpunerea Standardelor Basel III aferente cerinţei de capital şi reglementarea la nivelul actului legislativ a tratamentului prudenţial a diferitor riscuri, cum ar fi de credit, de piaţă, operaţional etc. a fost votat în prima lectură.
Guvernul Republicii Moldova începe implementarea unui Proiect complex de Modernizare a Administrării Fiscale (TAMP) care își propune realizarea unei reforme cuprinzătoare a Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova (SFS, Beneficiar) în ceea ce privește aspectele organizatorice și de resurse umane, politica fiscală și procedurile operaționale, precum și modernizarea amplă a tehnologiilor informaționale.
Formarea profesională este pilonul de activitate a fiecăruia. În organizaţiile de succes, care aplică o cultură de management eficientă privind gestionarea personalului, se consideră că angajarea oamenilor potriviţi este doar un început. De aceea, acestea investesc permanent în instruirea salariaţilor săi.
Совершенствование здравоохранения и увеличение числа здоровых людей может быть одной из главных целей развития международного сообщества, но даже быстрорастущие развивающиеся страны имеют мало возможностей увеличивать расходы на здравоохранение как таковые, в основном из-за трудностей в мобилизации дополнительных общих налоговых доходов. Это ограничение означает, что любые дополнительные доходы для министерства здравоохранения должны будут поступать от какого-нибудь другого министерства или проекта — что политически сложно, если вообще возможно, в странах с низкими доходами и доходами ниже средних.
Această declaraţie a fost făcută de către reprezentanții companiei Termoelectrica, care au mai precizat că vecinii apartamentelor debranşate vor plăti facturi mai mari pentru căldură, întrucât blocul locativ are nevoie de o anumită sarcină termică în perioada rece a anului, consumul fiind împărţit deja la un număr mai mic de apartamente.
Întreprinderea, care nu este înregistrată în calitate de subiect al impunerii cu TVA, a procurat un mijloc fix. În factura fiscală este indicată valoare 8 000 lei şi TVA 1 600 lei. Care va fi valoarea de intrare cu care va fi înregistrat mijlocul fix pentru determinarea sumei uzurii în scopuri fiscale?
Din motive tehnice datele despre cantitatea de pietriș livrată în fiecare zi nu ajung în aceiași zi în contabilitatea entității „X”. Poate întreprinderea „X” furnizor de mărfuri, conform art. 1171 alin. (11) din CF, să elibereze o singură factură fiscală la sfârșitul lunii (fără a elibera facturi la data efectuării efective a încărcăturii, care are loc de mai multe ori pe lună)?
În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Codul fiscal, la organizaţii necomerciale sînt atribuite organizaţiile înregistrate în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi anume:
Celebrează împreună cu noi aniversarea de 6 ani a Monitorului Fiscal FISC.MD și Ziua Profesională a Contabilului. La procurarea oricărui abonament în perioada 27 martie — 10 aprilie 2017 primești în dar o cutie de ciocolate. Ciocolatele vor fi oferite după prezentarea ordinului de plată de către abonat la adresele:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *