Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Sursa principală de finanțare a SNDAR-2030 este Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), iar la finanțarea Strategiei contribuie, de asemenea, Fondul Național de Dezvoltare Regională și Fondul Național de Mediu și Fondul de Eficiență Energetică.
Se permite importul, comercializarea și distribuirea gratuită a încălțămintei folosite, îmbrăcămintei, articolelor textile și jucăriilor folosite (unele poziții), dacă acestea au fost supuse operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție, certificate distinct pentru fiecare lot, prin documente eliberate de instituțiile abilitate din țara de export (în cazul mărfurilor de uz personal folosite importate) sau de întreprinderile naționale specializate în efectuarea operațiunilor de curățare (în cazul mărfurilor de uz personal folosite, colectate de la persoanele fizice și juridice din țară).
Cel puțin o dată la patru ani, în Republica Moldova va fi aprobată o strategie națională de supraveghere a pieței, la elaborarea căreia se vor lua în considerare toate etapele lanțului de aprovizionare a produselor, inclusiv importurile și lanțurile de aprovizionare digitale. Prevederea este inclusă în proiectul de lege cu privire supravegherea pieței și conformitatea produselor, elaborat de Ministerul Economie și propus pentru consultări publice, care vor dura până la 2 decembrie 2022.
Proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea Graficului controalelor planificate asupra activităţii rezidenţilor zonelor economice libere pentru anul 2020 a fost inclusă în lista ședinței secretarilor de stat care a avut loc pe data de 21 noiembrie. Proiectul vizează verificările planificate pentru anul viitor de către Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul de Stat al Muncii și Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
Definitivarea proiectului de lege privind risipa alimentară a fost genericul unei ședințe desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute pe platforma Ministerului Economiei și Infrastructurii. Scopul documentului este asigurarea unui cadru juridic, care să reglementeze pentru agenții economici din sectorul alimentar opțiunile legale ce se referă la prevenirea deșeurilor alimentare, prin intermediul direcționării prin donații a alimentelor către asociațiile obștești, care ulterior le vor distribui direct și prin intermediul cantinelor sociale. „Proiectul de lege privind risipa alimentară va avea un puternic impact economic, reducând cuantumul cheltuielilor inutile provenite din irosirea alimentelor. Mai mult ca atât, proiectul oferă opțiuni legale operatorilor din domeniul alimentar și comerț de redistribuire a surplusului de produse alimentare nevândute către diverși utilizatori, în cursul normal al desfășurării activității de antreprenor”, a declarat secretarul de stat al MEI, Iuliana Drăgălin.
Ghișeul unic de raportare electronică a fost lansat la 27 ianuarie 2018 în scopul reducerea poverii raportării fiscale și este o platformă care oferă posibilitatea de prezentare centralizată a dărilor de seamă către mai multe instituții publice, fiind primul serviciu electronic centralizat de raportare financiară și statistică către Serviciul Fiscal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale, Compania Națională de Asigurări în Medicină și Biroul Național de Statistică. Ghișeul a substituit cu un singur proces unificat de raportare electronică prin portalul www.raportare.gov.md vechiul proces, când instituțiile publice și agenții economici expediau rapoartele în adresa fiecărei dintre cele cinci autorități.
Autoritatea Aeronautică Civilă va desfășura pe parcursul anului viitor controale în domeniul protecției consumatorilor la 11 agenți economici în corespundere cu Graficul controalelor planificate pentru anul 2022 aprobat prin Ordinul autorității nr. 234/INT din 18 noiembrie curent. În listă sunt incluse ÎS Aeroportul Internațional Mărculești, SRL AIR Moldova, ÎS Centrul de Medicină al Aviației Civile, SRL Avia Invest etc. Planul controalelor a fost elaborat în temeiul art. 15 din Legea nr. 131/2021 privind protecția consumatorilor. Misiunea Autorității Aeronautice Civile constă în implementarea politicilor în domeniul aviației civile și supravegherea respectării de către persoanele fizice și juridice a legislației în acest domeniu pentru asigurarea siguranței zborurilor, securității aeronautice, protecției consumatorului.
Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 161/1985 privind serviciile de sănătate ocupațională se implementează în Republica Moldova din luna mai 2022 și prevede crearea și promovarea unei culturi naționale de prevenire în domeniul siguranței și sănătății ocupaționale. În acest sens, autoritățile sunt în proces de elaborare a conceptului serviciului de sănătate ocupațională – un instrument de supraveghere şi asigurare a sănătăţii salariaţilor la locul de muncă.
Serviciile prestate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională a Arhivelor au devenit accesibile pe Portalul guvernamental de plăți electronice MPay, comunică Agenția de Guvernare Electronică. Prin MPay pentru MAEIE vor putea fi achitate peste o sută de servici publice, inclusiv serviciile consulare, solicitarea actelor de stare civilă și cele notariale, cazierele judiciare. Totodată, va putea fi achitat electronic serviciul de supralegalizare a actelor de către angajații consulatelor.
Serviciul Vamal intenționează implementarea unui Ghișeu Unic Vamal, ce va fi lansat după finalizarea modernizării sistemului informational vamal ASYCUDA World. Aplicarea principiului Ghișeului Unic va permite eficientizarea activităților de monitorizare și control a operațiunilor desfășurate, precum și va asigura o mai mare transparență și previzibilitate a acestora. Ieri, în cadrul ședinței extinse a Comitetului Consultativ de pe lângă Serviciul Vamal și Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a fost discutat și subiectul implementării Ghișeului Unic Vamal, care reprezintă o facilitate ce va permite părţilor implicate în activitatea de comerţ și transport internațional să depună informaţii standardizate la un singur punct de intrare pentru a îndeplini toate cerinţele de reglementare ce țin de import, export și tranzit.
În Republica Moldova, o dezvoltare semnificativă a sectorului de asigurări a început din anul 1993, odată cu adoptarea primei legi în domeniu. Pe parcursul anilor, acest sector a suferit modificări și perfecţionări, devenind o importantă componentă economică. Atât activitatea, cât și numărul participanţilor pieţei de asigurări din RM a înregistrat în timp fluctuaţii semnificative rezultate de schimbarea cadrului regulator. Odată cu instituirea, prin Legea nr. 407/2006 cu privire la asigurări (Legea nr. 407/2006), a noilor reguli pe piaţa de asigurări, în special a cerinţelor privind capitalul minim și rezervele obligatorii, numărul companiilor de asigurări s-a redus considerabil ca rezultat al imposibilității de conformare a unora dintre companii la cerința de majorare a capitalului social până la nivelul minim de 15 mil. lei, pentru asigurătorii care practică activitate în categoria „asigurări generale”, și 22,5 mil. lei, pentru cei care practică activitate în categoria „asigurări de viaţă”. Astfel, dacă în anul 2006, în RM activau 321 entități de asigurare, atunci în momentul actual pe piață, conform informațiilor oficiale ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), sunt înregistrate 12 companii2.
În perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2020 se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a Expoziției Naționale ”Fabricat în Moldova”. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Investiții și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. În acest an la expoziție vor participa 460 de întreprinderi, dintre care circa 40 participă în premieră. Totodată, 4 companii reprezintă zona din stânga Nistrului. După cum a menționat în cadrul unei conferințe de presă președintele CCI, Sergiu Harea, participanții expoziției sunt din diferite ramuri ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari şi alte domenii.
Potrivit art. 19 (alin.2 și 5) din Legea despre semințe, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor poate elibera, la solicitarea agenţilor economici, certificatul de calitate/buletinul de analiză a seminţelor pentru uz intern, certificatul de valoare biologică și cel pentru materialul de înmulţire şi săditor importat. Conform aceluiași articol, termenul de valabilitate, precum şi modul de eliberare, retragere şi/sau suspendare a certificatelor urmează a fi stabilite de ANSA și de Guvern. În acest sens, Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de eliberare a unor certificate de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului propune spre consultări publice proiectul Metodologiei cu privire la modul depunerii notificării privind comercializarea alcoolului etilic. Documentul respectiv a fost elaborat întru executarea alin. (3) din art. 4 al Legii nr. 1100/2000 cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice, iar aprobarea proiectului are drept scop asigurarea controlului asupra respectării condițiilor de circulație a alcoolului etilic. Autorii afirmă că proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Metodologiei cu privire la modul depunerii notificării privind comercializarea alcoolului etilic este un act nou și vine să stabilească procedura de notificare privind comercializarea alcoolului etilic, de către titularii de licență în domeniul fabricării, păstrării și comercializării alcoolului etilic, agenților economici care practică o altă activitate decât cea în domeniul fabricării producției alcoolice.
Entitățile din sistemul bugetar sunt obligate să prezinte rapoartele financiare pentru anul 2021 pe suport de hârtie și în format electronic, prin Sistemul Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice al Ministerului Finanțelor (modulul CNFD) strict în termenele stabilite pentru autoritățile publice centrale și direcțiile finanțe ale unităților administrativ-teritoriale în Anexele 1 și 2 la OMF nr. 144 din 09.12.2021 și variază între 14 februarie și 3 martie 2022. La rândul lor, conform pct. 2 din ordinul menționat, conducătorii autorităților publice centrale, șefii direcțiilor finanțe ale unităților administrativ-teritoriale (UAT) pentru asigurarea prezentării rapoartelor financiare pentru anul 2021 în termenele menționate stabilesc termenele de prezentare a rapoartelor financiare pentru entitățile bugetare subordonate.
În acest articol vom continua analiza instituției fiduciei, concentrându-ne pe modalitățile de stingere și modificare a acesteia, precum și relațiile dintre fiducie și terți.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (asigurare RCA) este cel mai utilizat produs de asigurare din RM, ceea ce se explică prin faptul că, în primul rând, acestea sunt asigurări obligatorii pe teritoriul țării, dar și prin numărul semnificativ al accidentelor auto ce se soldează cu pagube și vătămări corporale. Asigurările RCA reprezintă un mijloc de protecție a populației în cazul celor mai frecvente accidente și au ca scop acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată unor terțe persoane, în condițiile în care acesta se face responsabil potrivit legislației. Spre deosebire de asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA intervine și o a treia persoană - terțul păgubit.
Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) va oferi Republicii Moldova asistență tehnică adițională sub formă de personal și bunuri materiale, precum și eventuale contribuții financiare în valoare totală de până la 10,7 mil. euro pentru finanțarea a două proiecte în derulare – „Consilierea politică a Republicii Moldova” (2,5 mil. euro) și „Întreprinderi și comune puternice pentru Republica Moldova” (8,2 mil. euro). Proiectul hotărârii de Guvern pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înţelegerii întocmite prin schimb de note dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică a fost aprobat de Executiv în ședința din 20 aprilie 2022.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2020. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului a fost votat ieri de Executiv. În nota documentului este menționat că acțiunile prioritare ale Programului se vor axa pe îmbunătățirea condițiilor de circulație prin ameliorarea stării părții carosabile a drumurilor și creșterea siguranței la trafic.
Din 1 ianuarie 2020, controalele de stat asupra activității întreprinzătorilor vor fi planificate și efectuate exclusiv în Registrul de Stat al Controalelor, subiectul fiind dezbătut în cadrul ședinței Consiliului național pentru soluționarea disputelor, desfășurată trimestrial la Guvern. Potrivit unui raport prezentat la ședință, aproape 70% din numărul controalelor de stat efectuate în anul 2018 au fost inopinate, planificate fiind doar 30%. Astfel, din numărul total de 65395 de controale efectuate, aproape 45 de mii au fost neplanificate, iar puțin peste 20 de mii – organizate. Secretarul General al Guvernului, Andrei Spînu, a solicitat ca, pe viitor, majoritatea controalelor de stat asupra activității agenților economici să fie planificate și nu invers.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *