Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Banca Centrală Europeană (BCE) monitorizează aproximativ 100 de bănci mici din zona euro pe care le consideră cele mai riscante, pe lângă cele 123 de mari bănci care sunt monitorizate de Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM), o autoritate care operează sub egida BCE, a declarat joi pentru Reuters o sursă din interiorul BCE.
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. În conformitate cu prevederile pct. 9 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către patron în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate și/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin HG nr. 697 din 22.08.2014
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a eliberat ieri, 7 decembrie, primului operator de telefonie mobilă GSM în R. Moldova – Î.M. «Orange Moldova» S.A. două licenţe noi pentru dreptul de utilizare a frecvenţelor radio în benzile 800 MHz şi e900 MHz în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii mobile celulare terestre.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, a participat, în calitate de șef al delegației moldovenești, la reuniunea țărilor membre ale Organizației Mondiale a Comerțului, desfășurată, în perioada 19-21 octombrie, la Geneva. Evenimentul a întrunit reprezentanți din peste 100 state membre ale OMC, din UE, SUA, Federația Rusă, China, Brazilia, Albania, Muntenegro, Paraguay, Canada ș.a.
O cercetare iniţiată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) asupra tarifelor RCA recente, înregistrate pe diferite pieţe europene de asigurări auto în cazul şoferilor tineri relevă faptul că tinerii plătesc prime medii mai ridicate decât asiguraţii în alte segmente de vârstă. Totuşi, în niciuna dintre ţările pentru care UNSAR a prezentat sumele mediii ale tarifelor practicate de asigurătorii care subscriu RCA, diferenţa între tarifele RCA plătite de tineri şi cele populaţiei de peste 30 de ani nu ajung să fie atât de mari precum în România.
Republica Moldova ocupă locul 84 din 140 de ţări analizate, potrivit Raportului Competitivităţii Globale 2015-2016. Ţara noastră a pierdut două poziţii faţă de anul trecut, din cauza înrăutăţirii situaţiei la capitolele capacitate instituţională, eficienţa pieţei bunurilor, dezvoltarea pieţei financiare şi dezvoltarea afacerilor. În general, pentru elaborarea clasamentului au fost analizaţi 110 indicatori, printre care instituţiile, stabilitatea macroeconomică, pregătirea tehnologică, infrastructura, eficienţa pieţei bunurilor ş. a.
Românii cheltuie pentru sănătate doar 3% din bugetul lunar, mai puţin decât pe băuturi alcoolice şi tutun. Cele mai mici sume sunt alocate pentru educaţie, respectiv 1% din buget, în contextul în care alimentele, chiria, utilităţile şi carburanţii mănâncă peste 60% din banii populaţiei. Un român cheltuie lunar pe mâncare şi băuturi non-alcoolice circa 100 de euro, respectiv 28% din venitul său, în timp ce un polonez alocă pentru aceste cheltuieli 92 de euro, ceea ce înseamnă doar 14% din salariul mediu net lunar.
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei s-au redus de la începutul anului cu 387,2 milioane de dolari SUA (cu 18%) și la 30 septembrie au însumat 1 miliard 769,4 milioane de dolari. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, rezervele valutare s-au redus cu 883,7 milioane de dolari sau cu 33,3%, informează Noi.md.
În perioada de 10 luni ale anului 2015, totalul veniturilor realizate a însumat 11301,4 mil lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 100,4% a planului stabilit în sumă de 11261,5 mil lei.
Câţiva producători autohtoni au participat la unul dintre cele mai populare evenimente dedicate pasionaților de vinuri de calitate – „Laithwaites LIVE London”, organizat de compania cu acelaşi nume din Marea Britanie.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Fabrica «Aroma» a fost scoasă la vînzare pentru 59,6 mil. lei ($3,1 mil.) Una dintre cele mai vechi întreprinderi vinicole din Moldova, Fabrica de vinuri şi coniacuri din Chişinău «Aroma» a fost scoasă la vînzare într-un complex imobiliar unic.
Recent Consiliul de administrație al CNPF a aprobat Hotărîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare cu privire la la modificarea și completarea Hotărîrii Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr. 26/10 din 13.06.2013 cu privire la primele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.
Propunerea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) de a reduce TVA la produsele alimentare pînă la 5% necesită o analiză detaliată, deoarece poate duce la mari pierderi financiare, consideră viceministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Membrii grupului de lucru al Agendei Naționale de Business (ANB) au trecut în revistă cele mai mari obstacole cu care se confruntă mediul de afaceri. Printre participanții întrunirii a fost șefa Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte, Carolina Linte, care spune că Moldova se confruntă cu lipsa pieții de export.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Autoritățile consolidează pachetele de acțiuni ale statului în societățile cu capital majoritar de stat Autoritățile Republicii Moldova intenționează să consolideze (să majoreze) pachetele de acțiuni ale statului la întreprinderile cu capital majoritar de stat și/sau de importanță națională. Guvernul a aprobat Regulamentul privind consolidarea pachetelor de acțiuni ale statului, informează Noi.md.
Adunarea generală a arbitrilor Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI a ales luni conducerea Curții pentru următorii patru ani. Astfel, Președinte al Curții de arbitraj a fost reinvestit cu vot unanim Dumitru Postovan. În calitate de vicepreședinți ai Curții au fost aleși Ion Căpățină și Zinaida Guțu, fiind recomandați ca buni profesioniști și cu o experiență vastă în domeniu.
Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat Metodologia determinării, aprobării şi aplicării tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate. Concomitent, a fost anulat un document similar din anul 2004, relatează NOI.md.
Elveţienii vor vota pe 18 mai într-un referendum asupra introducerii salariului minim de 22 de franci (18 euro) pe oră, sau 4.000 de franci (3.287 euro) pe lună. Circa 90% din angajaţii din Elveţia câştigă deja peste acest salariu mediu propus, iar angajatorii susţin că introducerea salariului minim va majora salariile în toate sectoarele economiei, scrie Bloomberg. Ţinând cont de puterea de cumpărare, salariul mediu propus în Elveţia ar fi cel mai mare din lume.
În cea mai mare parte a epocii petrolului, grupuri de producători au încercat să controleze preţurile. În anii ’20, strategia a fost coordonată de Comisia Căilor Ferate din Texas cu sprijinul statelor americane şi al autorităţilor federale. Apoi, în anii ’70, acest rol a fost câştigat de OPEC, cartelul ţărilor producătoare de ţiţei.
Documentul cu privire la crearea parcurilor virtuale și IT a fost adoptat de Parlament în I lectură. Decizia a fost aprobată cu majoritatea de voturi a celor prezenți în sală. Potrivit ministrului Pavel Filip, legea vine ca o continuitate a facilităților fiscale pe care le-au avut companiile din sectorul IT până la sfârșitul lui 2015. Deputații s-au întrecut în a menționa în discursurile lor cât de important este acest sector pentru dezvoltarea țării.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *