Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2025 salariul minim pe țară va constitui 5500 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore (în mediu pe lună), ceea ce reprezintă 32,54 lei pe oră. Acesta va fi cu 10% mai mare comparativ cu anul precedent, în care s-a aplicat 5000 lei ca valoare minimă de referință în materie de remunerare la nivel național.
Diferența dintre mijloacele financiare alocate de Executiv pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din anul curent și cele executate de către Comisia Electorală Centrală va fi restabilită în fondul de rezervă al Guvernului în scopul utilizării acestor mijloace potrivit Regulamentului privind gestionarea fondurilor de urgenţă ale Guvernului, avându-se în vedere posibilitatea răspunderii prompte la anumite necesităţi de finanţare în situaţii imprevizibile şi excepţionale, care survin pe parcursul anului bugetar. Proiectul hotărârii de Guvern ce ține de modificarea HG nr.57/2021 și HG nr.105/2021 este propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor.
Conform art. 94 lit.c) Cod fiscal, subiecţii impozabili sunt persoanele juridice şi fizice, cu excepţia organizaţiilor social-politice, nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei permanente conform art.5 pct.15), care importă servicii, indiferent de faptul dacă sunt sau nu înregistraţi în calitate de plătitori de TVA.
Cabinetul de miniștri a aprobat Raportul anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2024, potrivit căruia se constată o creștere generală a nivelului de conformare și dezvoltare a sistemelor de control intern managerial, precum și o consolidare a funcției de audit intern la nivel central.
Începând cu data de 27 mai 2024, urmare a aprobării Hotărârii Guvernului nr. 229/2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 294/1998 cu privire la executarea Decretului Președintelui RM nr. 406-II din 23 decembrie 1997, avizul de însoțire a mărfii a fost exclus din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special.
Un contribuabil rezident al Republicii Moldova achiziționează de la un furnizor nerezident servicii sub formă de licențe software, care ulterior sunt puse la dispoziția unei instituții publice de învățământ. Achiziția are loc în cadrul implementării unui proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile. În acest context, apar următoarele întrebări...
Vor fi introduse trei tipuri de autorizații noi precum: individuală, globală și autorizație generală națională, disponibile agenților economici în dependență de comerțul cu mărfuri strategice pe care îl desfășoară. Aceasta prevede Hotărârea Guvernului nr. 24 din 29 ianuarie 2025 cu privire la Sistemul național de control al comerțului cu mărfuri strategice în Republica Moldova.
Hotărârea Guvernului nr. 496 din 6 august 2025 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (ce vizează aspecte fiscale și vamale), publicată joi, 14 august curent în Monitorul Oficial, vine cu un șir de modificări la Regulamentul privind restituirea TVA.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a elaborat și a propus pentru consultări publice Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 în domeniul agriculturii. Scopul consultărilor este facilitarea identificării și formulării, în baza discuțiilor, a recomandărilor de politici noi, promovarea instrumentelor și abordărilor inovative în raport cu constrângerile și problemele din domeniu agriculturii. Potrivit proiectului Planului de acțiuni, autoritățile își propun ca obiectiv imediat obținerea dreptului de export pe piața UE pentru mai multe produse agroalimentare (carne, ouă etc). Totodată, se planifică fortificarea capacităților Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură;
În cazul copiilor asupra cărora este instituită forma de protecție custodia suportul financiar unic în valoare de 1000 de lei va putea fi acordat custodelui copilului în baza solicitării
Agentul economic, înregistrat în calitate de plătitor al TVA, la efectuarea livrărilor de mărfuri/servicii, cu excepția livrărilor de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, serviciilor de comunicații electronice şi serviciilor comunale va fi obligat, din 1 ianuarie anul
Entitățile din sectorul privat ar putea să acorde diurna în cuantumul mai mic decât cel prevăzut de Regulamentul cu privire la delegarea personalului entităților din Republica Moldova, dar nu mai puțin decât 75% din cuantumul respectiv.
Angajarea suplimentară a 560 de unități de asistenți personali (din contul valorificării fondurilor confiscate și returnate), majorarea pensiei minime până la 2000 lei, precum și majorarea alocației pentru îngrijire, însoțire și supraveghere și acordarea suplimentului de solidaritate sunt doar câteva din obiectivele incluse de autorități în proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 în domeniile muncii și protecției sociale la capitolul protecție socială. Astfel, pentru trimestrul IV al anului curent se preconizează majorarea cuantumului indemnizaţiei unice la naşterea copilului,
A fost lansat un nou instrument financiar de care vor putea beneficia întreprinderile mici și mijlocii din țara noastră - de tip Fondul de Fonduri, în cadrul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM).
Ministrul finanțelor va avea ca atribuție de a prezenta Guvernului spre examinare propuneri cu privire la numirea în funcție și eliberarea sau destituirea din funcție a conducătorului autorității administrative din subordinea MF.
În semestrul I din anul curent, din Fondul de intervenție al Guvernului au fost utilizate mijloace financiare în sumă totală de 105, 4 mil. lei, potrivit informației publicate pe pagina Ministerului Finanțelor. Resursele alocate din Fond au fost utilizate exclusiv pentru acordarea indemnizațiilor personalului medical infectat cu COVID, precum și pentru acordarea indemnizației unice în cazul personalului decedat în lupta cu COVD-19. Cele mai multe mijloace financiare au fost direcționate către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – 39,8 mil. lei. Totodată, bani au fost alocați și altor autorități centrale/publice precum: Curtea Constituțională (16 mii lei); Ministerul Justiției (288 mii lei); Ministerul Afacerilor Interne
Crearea/integrarea şi menţinerea registrului electronic în scopul identificării inventarierii, actualizării programelor şi a planurilor de acţiuni asociate care utilizează achiziţiile strategice (aspecte sociale, mediu, inovare și performanță), organizarea programelor de formare pentru crearea unui corp de profesioniști în achiziții, crearea și menținerea
Serviciul electronic guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass) este un mecanism guvernamental centralizat și integrator, securizat și flexibil de autentificare și autorizare a utilizatorilor în sistemele informaționale guvernamentale, instituit prin Hotărârea Guvernului nr. 1090/2013. Actul normativ menționat supra obligă toate
Accesul la serviciile publice electronice prestate prin intermediul resurselor și sistemelor informaționale de stat vor fi consolidate în cadrul Portalului guvernamental integrat EVO, ce urmează a fi lansat și care include
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *