Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit Indicelui din 2021, Republica Moldova a urcat două poziții în raport cu anul 2020 și se plasează pe locul 85 din cele 184 de țări evaluate, cu un scor de 62,5 puncte (din 100) față de 62 în anul 2020. Conform analiștilor, această creștere este influențată în special de îmbunătățirea la sub-indicatorul Povara Fiscală, unde scorul a crescut cu peste 9%, de la 86,1 în 2020, până la 94 în 2021. La estimarea scorului acestui sub-indicator sunt utilizate cotele maxime ale impozitului pe venit ale persoanelor fizice și juridice, precum și povara fiscală ca procent din PIB. La sfârșitul anului 2018, cele două cote ale impozitului pe venitul persoanelor fizice de 7 și 18% au fost comasate într-o singură cotă de 12%, astfel diminuându-se semnificativ cota maximă. Conform experților, aceste schimbări fiscale au contat în estimările scorului și au avut un impact major.
IFRS 17 Contracte de asigurare (în continuare – IFRS 17), a introdus un cadru cuprinzător și consecvent pentru contabilizarea contractelor de asigurare, promovând o mai mare transparență și comparabilitate în întreaga industrie a asigurărilor
Partea I. 2. Condițiile cerute de la evenimentul justificator Din conținutul art. 904 din CC se desprind următoarele condiții pe care un eveniment trebuie să le reunească pentru a justifica o neexecutare a unei obligații contractuale. (1) Evenimentul să fie un impediment pentru neexecutare Justificarea se poate aplica oricărei obligații, inclusiv obligației pecuniare. Art. 904 nu se aplică doar obligațiilor contractuale, ci obligațiilor din orice sursă: contracte, delicte, îmbogățire nejustificată. De exemplu, în situația când un contract a fost anulat, iar vânzătorul trebuie să restituie prețul conform art. 1990, dacă vânzătorul nu îl restituie în termen, el trebuie să repare prejudiciul (inclusiv se aplică art. 942), cu excepția cazului când se poate prevala de dispozițiile art. 904.
Interesul primordial al oricărei entități economice este să realizeze profit prin prisma activității sale comerciale. Este evident că orice antreprenor va urmări, pe cât este de posibil, creșterea profitului în propria sa întreprindere, încercând să-și maximalizeze câștigurile și, în același timp, să-și diminueze costurile. Astfel, unii agenți economici apelează la serviciile societăților comerciale de tip offshore, care sunt amplasate în paradisurile fiscale.În momentul de față nu există un consens între state cu privire la activitatea paradisurilor fiscale. Controversa
КЕМБРИДЖ – Финансовые рынки, долгое время поддерживаемые достаточным количеством ликвидности, вступают в последний квартал 2020 года на фоне все более ориентировочного восстановления мировой экономики, необычной политической неопределенности и запаздывания ответных мер налогово-бюджетной и структурной политики. И эти встречные ветра усугубляются кризисом COVID-19, в результате которого большинство стран испытывают трудности с установлением баланса между защитой общественного здоровья, достижением возврата к полунормальному уровню экономической активности и ограничением посягательств на личные свободы.
Auditorul selectat și instruit pentru efectuarea misiunilor de verificare a cheltuielilor proiectelor finanțate de UE în cadrul Programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională trebuie să comunice în timp util cu beneficiarul – persoana juridică cu care s-a încheiat un contract de grant și care este responsabilă de inițierea și implementarea proiectului aprobat spre finanțare. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune spre consultare publică proiectul ordinului cu privire la aprobarea procedurii privind modul de comunicare a auditorilor cu beneficiarii în procesul implementării Programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională.
La data de 11 martie 2021, în cadrul unei licitații este adjudecată contra unei sume uriașe de criptomonede – 42.329 ETH (echivalentul a $69,3 mil.), opera de artă cu denumirea „Everydays: the First 5000 Days”, autor Mike Winkelmann. Interesul sporit asupra tranzacției a fost generat nu atât de faptul utilizării criptomonedei pentru achiziționare sau a sumei achitate
Одним из многих изменений, которые принес с собой миру COVID-19, стала удаленная работа (недавний опрос в США показал, что примерно одна пятая часть взрослого населения работает сегодня из дома). Как следствие этого, возникла более сильная зависимость от отчетов о проделанной работе со стороны дистанционно работающих сотрудников. Не имея больше возможности лично контролировать ход рабочего процесса в офисе, многие боссы вынуждают своих подчиненных регулярно заниматься подготовкой отчетности, но исследование показывает, что добиваются они этим прямо противоположного эффекта в виде роста нервозности у подчиненных и падения производительности - пишет зарубежное издание CFO.
Еще три года назад Amazon, среди некоторых других гигантов технологической индустрии, была в центре дискуссий в связи с перемещением львиной доли прибыли в низконалоговые юрисдикции. Теперь вот ей светят формальные обвинения со стороны Еврокомиссии, которая с прошлого года расследует возможное получение конфиденциальных сведений о клиентах от сторонних ритейлеров (на самом деле, первый “неформальный” интерес в этой связи возник еще годом ранее, так что расследованию уже два года). Если подозрения имеют реальную подоплеку, в этом случае речь идет, во-первых, о нарушении антимонопольного законодательства, а во-вторых – предположим что также Общего регламента по защите персональных данных (GDPR), хотя последний пока что не упоминается.
Технологии блокчейн при правильном использовании улучшают качество управления рисками и систем внутреннего контроля – следует из вчерашней публикации Blockchain and Internal Control : The COSO Perspective от Комитета спонсорских организаций (COSO) Комиссии Тредвея. В документе описаны примеры использования “Интегрированных основ внутреннего контроля” 2013 года в отношении оценки рисков, связанных с применением технологий блокчейн в контексте финансовой отчетности, а также в отношении проектирования и внедрения инструментов внутреннего контроля и противодействия рискам. Рассмотрено влияние пяти ключевых составляющих “Основ” 2013 года в ситуациях, когда речь заходит о применении технологий блокчейн, а именно:
Прежде чем начинать вливать деньги в спасение экономики от любого вируса, нужно остановить его распространение. Только так принимаемые меры будут эффективными. Такой рецепт спасения экономики озвучил американский профессор из Школы бизнеса имени Бута при Чикагском университете (The University of Chicago Booth School of Business) Остан Гулсби. Об этом пишет Business Insider. По словам профессора бизнес-школы, девять преподавателей и выпускников которой стали нобелевскими лауреатами по экономике, «первое правило вирусной экономики заключается в том, что вы должны остановить распространение заболевания, прежде чем бросаться спасать экономику».
Introducere Contractul este mecanismul juridic prin care bunurile circulă și serviciile sunt prestate în cadrul unei economii. Fiecare contract este o piesă mică dintr-un puzzle mare, o strategie de afaceri a întreprinderii. Pe lângă funcția strict juridică, de a fi o sursă de obligații, care pot fi constrânse, la nevoie, prin recurgerea la instanța de judecată sau la arbitraj, contractul este, din punct de vedere psihologic și economic, un plan de activitate. Întreprinderile au nevoie de certitudine că li se vor livra bunurile ori li se vor presta serviciile pe care le așteaptă, sau că ele vor fi plătite la timp pentru bunurile sau serviciile lor. Atunci când planifică, părțile contractante conștientizează riscurile și iau măsuri pentru a le diminua: fie se asigură că activitatea proprie este bine organizată pentru a asigura controlul calității; fie transferă riscul celeilalte părți contractante prin clauze contractuale; fie contractează o poliță de asigurare prin care o societate de asigurări preia riscul contra unei prime de asigurare.
СТЭНФОРД – Сейчас, когда правительства предпринимают меры для остановки спада экономики, вызванного Covid-19, и подготовки к её уверенному восстановлению, нам следует сосредоточить внимание на новых способах открытия и создания рынков. Пока что этой задачей занимается почти исключительно частный сектор, но правительствам нужно активней его поощрять. Первый шаг – наблюдать за тем, как именно рынки открываются после нескольких месяцев социального дистанцирования и закрытия экономики на карантин. Согласно последним данным Бюро переписи населения США, в апреле объёмы розничных продаж не в магазинах (главным образом в онлайне) выросли на 8%; это выше мартовского роста на 5%.
Partea I. §2. CAUZELE REZOLUȚIUNII Prezentarea generală. Rezoluţiunea contractului constituie o încetare prematură a raportului juridic dintre părţile contractante, care contravine raţiunii fundamentale a oricărui contract, și anume executarea corespunzătoare a obligaţiilor generate astfel. Rezoluţiunea, de asemenea, este o derogare de la principiul obligativităţii contractului (pacta sunt servanda). Din aceste raţiuni, art. 1084 alin.(1) din Codul civil (CC) prevede o listă exhaustivă de cauze ale rezoluţiunii: contractul nu poate fi altfel rezolvit decât: a) în temeiurile prevăzute de lege; sau
Republic of Moldova Name of Project: Tax Administration Modernization Project (P127734) IBRD Loan or IDA Credit No: IDA Credit No. 5829-MD and IBRD Loan No. 8625-MD Identification Number: TAMP/4/IC-4
În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 15) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 din Codul menţionat. Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM-2) este destinat clasificării şi codificării activităţilor economice şi informaţiilor despre acestea.
Cea de-a doua ședință a Comisiei Naționale pentru Antreprenoriatul Social și-a desfășurat lucrările la 17 septembrie 2019. În cadrul evenimentului, care a avut loc la Ministerul Economiei și Infrastructurii, au fost puse în discuție componența grupului de lucru pentru analiza activității persoanelor juridice cu statut de întreprindere socială sau întreprindere socială de inserție, precum și despre provocările privind dezvoltarea antreprenoriatului social în țara noastră. Conform Raportului de analiză elaborat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în cadrul proiectului „Economic Policy Advice to the Moldovan Government”, antreprenoriatul social în Moldova se află în primele sale etape de dezvoltare și nu poate crește fără eforturi constante, susținute de toți actorii implicați.
În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 15) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 din Codul menţionat. Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM-2) este destinat clasificării şi codificării activităţilor economice şi informaţiilor despre acestea.
Власти швейцарской деревни Монти Щага, расположенной на юге страны неподалеку от итальянской границы, объявили о продаже домов за символическую цену. По данным The Daily Mail, местные власти предлагают дома всего лишь за один швейцарский франк (примерно 18 леев) и заверяют, что все постройки подключены к водопроводу, однако будущие владельцы обязаны отреставрировать здания. В настоящее время дома находятся в полузапущенном состоянии, некоторые из них разрушены почти полностью, некоторые находятся в большей сохранности.
Dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale poate avea ca rezultat câștiguri pe termen scurt și lung pentru bugetele publice prin reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor fiscale în comparație cu alte metode de abordare a problemelor sociale, însă lipsa de înțelegere a dimensiunii economice și sociale pe care o au întreprinderile sociale este una din barierele ce afectează credibilitatea acestora în piața economică. Faptul este constatat în Planul național de dezvoltare a antreprenoriatului social pentru anii 2020-2025. Documentul a fost elaborat pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a contractului de asistență tehnică și financiară pe care îl are încheiat cu
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *