Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Contextul regional actual, precum și cel național, reflectă necesitatea identificării soluțiilor optime de racordare a sistemului fiscal la condițiile existente,
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Programului național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) care este un document de politici pe termen mediu, elaborat pentru stabilirea priorităților și măsurilor în domeniul achizițiilor publice, precum și întru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice.
La 1 octombrie 2023 au intrat în vigoare modificările legislative ce se referă la stabilirea obiectului, cotei, cât și a periodicității declarării și modalitatea de calculare a taxei pentru mărfurile care
Guvernul a aprobat ieri, 3 iunie 2020, inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) pentru realizarea Proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19 şi Suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii”.
Personalul din unităţile bugetare va beneficia de plăţi compensatorii, în cazul în care salariul lunar calculat pentru o funcţie cu durata normală a timpului de muncă, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, va fi mai mic decât 3500 de lei. Plata compensatorie se determină ca diferenţă dintre 3500 de lei şi salariul lunar calculat în condiţiile Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi se recalculează proporţional timpului efectiv lucrat.
Ministerul Finanțelor emite pe piața internă două tipuri de valori mobiliare de stat: bonuri de trezorerie și obligațiuni de stat.
Legislativul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, potrivit căruia angajaților transferați într-o funcție similară sau într-o funcție mai avansată drep urmare a reorganizării administrației publice centrale de specialitate și transferării unor domenii de activitate de la o unitate bugetară către alta, li se va garanta compensarea diferenței de salariu, în cazul în care salariile acestora vor fi inferioare celor calculate anterior transferării. Documentul are drept scop asigurarea menținerii salariilor personalului transferat din ministerele ce au participat nemijlocit la procesul de reorganizare din acest an.
Moldova este unica țară din regiunea Dunării care va avea un program național de finanțare și mentorat pentru întreprinderile sociale, obiectivul acestuia fiind susținerea dezvoltării a peste 100 de întreprinderi sociale, în special din mediul rural și crearea a cel puțin 300 noi locuri de muncă, comunică Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Noua inițiativă de suport antreprenorial se află la etapa de definitivare, fiind concepută de ODIMM în colaborare cu Ministerul Economiei, prin intermediul proiectului transnațional Finance4SocialChange.
Angajaților transferați într-o funcție similară sau într-o funcție mai avansată, urmare a reorganizării administrației publice centrale de specialitate și transferării unor domenii de activitate de la o unitate bugetară către alta, li se va garanta diferența de salariu, în cazul în care salariile acestora, calculate conform Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, vor fi inferioare celor calculate anterior transferării. O inițiativă legislativă prin care se propune completarea Legii nr. 270/2018
Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 8 din 15 ianuarie 2026 cu privire la modificarea OMF nr. 9/2024 prin care au fost aprobate regulile de implementare a prețurilor de transfer, a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare vineri, 23 ianuarie curent.
Entitatea avicolă evaluează păsările tinere și cele mature precum și produsele obținute din transformările activelor biologice în conformitate cu prevederile pct. 30-35 ale SNC „Particularitățile contabilității în agricultură” (în continuare – SNC PCA) dacă această entitate se conduce de reglementările standardului în cauză.
Sporirea accesului la finanțare prin consolidarea capacităților companiilor de a crea oferte de finanțare de pe piața de capital; lărgirea bazinului de investitori pentru creșterea cererii și lichidității pieței; sporirea accesului IMM la piața de capital; modernizarea infrastructurii și fortificarea capacităților ecosistemului acesteia; armonizarea cadrului legal și de reglementare cu Acquis-ul comunitar, - sunt obiectivele Strategiei naționale de dezvoltare a pieței de capital din RM pentru perioada 2025-2030, proiectul căreia a fost analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 3 februarie curent.
Datele din banca de date a SI „e-AEO” vor fi oferite autorităților administrației publice ale RM, persoanelor fizice și juridice, precum și în caz de schimb informațional între participanții la Sistem. Nivelul de acces al beneficiarului de date ale Sistemului la informația solicitată va fi stabilită de legislație, în funcție de statutul juridic al acestuia și regimul juridic al informației.
Punctul 50 din Regulament va fi expus în redacție nouă și va stabili că Dosarul privind prețurile de transfer va conține Dosarul principal și Dosarul local.
În cadrul ședinței din 22 noiembrie curent, Executivul a aprobat proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul 2024, care prevede realizarea de către ministerele și alte autorități administrative centrale
Reglementarea activității de subvenționare în agricultură se realizează potrivit Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural nr. 276/2016, legii bugetului de stat pe anul respectiv, hotărârilor de Guvern, precum şi prin actele normative ale autorităților administrației publice centrale.
În contextul majorării tarifelor la energia electrică, Guvernul RM a instituit un mecanism de compensare parțială a diferenței de preț la energie electrică pentru consumatorii noncasnici – agenții economici, prevăzut prin Programul de compensare a creșterii prețului
În Monitorul Oficial din 15 august curent a fost publicată Legea nr.214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală 2025).
Compania a contractat un credit investițional prin programul 373. Lunar, conform graficului se achită dobânda bancară 7% de contribuabil. Totodată, o parte a dobânzii este compensată în cadrul programului 373 de către ODA. Constituie suma dobânzii compensată de către ODA sursă de venit impozabil sau nu? Acest venit se ajustează în anexa 1D a Declarației VEN12?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *