Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Compania ,,X” înregistrată în calitate de plătitor TVA, care a efectuat importul de servicii, are obligația de achitare a TVA la buget pentru serviciul respectiv? În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 9) din Codul fiscal, importul de servicii este calificat drept prestarea de servicii de către persoanele juridice şi fizice nerezidente ale RM persoanelor juridice şi fizice rezidente sau nerezidente ale RM, pentru care locul prestării se consideră a fi Republica Moldova.
În acest articol este expus modul de completare a Raportului în cauză în condițiile activității de creștere a animalelor și păsărilor.
Prevederi generale privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști sau între profesioniști și autoritățile publice. În acest articol ne propunem să analizăm cadrul normativ recent,
Pe parcursul anului trecut valoarea producției industriale fabricate (în prețuri curente) a constituit 85,5 mld. lei, ceea ce reprezintă 94,9% în prețuri comparabile față de anul 2021. Sectorul industrial al economiei, conform datelor Biroului Național de Statistică, este determinat preponderent de activitatea întreprinderilor din industria prelucrătoare cărora în anul 2022 le-au revenit 86,2% din valoarea totală a producției fabricate.
În conformitate cu art.96 lit. b) liniuța a cincea din Codul fiscal, la producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie şi horticultură în formă naturală, produsă, importată şi/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova, de la poziţiile tarifare: 010221, 010231000, 010290200, 010310000, 010410100, 010420100, ex.0105 – pui vii de reproducţie, 060210, 060220, 0701, 07020000, 0703, 0704, 0705, 0706, 070700, 0708, 070920000, 070930000, 070940000, 070951000, 070959100, 070959300, 070960, 070970000, 070993100, 070999100, 070999400, 070999500, 070999600, ex. 070999900 – mărar şi pătrunjel, 0713, 071420100, 080231000, 080610, 080711000, 080719000, 080810, 080830, 080840000, 0809, 08101000, 081020,
Reiterăm, de pe data de 1 mai 2022 sunt puse în aplicare completările la art.117 din Codul fiscal (alin.13), potrivit cărora la efectuarea livrărilor impozabile cu TVA de produse petroliere principale (benzină, motorină) pe teritoriul țării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Amintim, modificările au fost aprobate prin Legea nr.40/2022 pentru modificarea unor acte normative, art.I al căreia, prin derogare de la prevederile Legii nr.100/2018, vor fi puse în aplicare de la 1 mai curent.
Locul prestării serviciilor furnizate prin mijloace radioelectronice se consideră sediul sau, în cazul în care acesta lipseşte, domiciliul ori reşedinţa beneficiarului acestora.
Entitatea X a livrat și a montat un sistem de irigare entității Y. La momentul facturării, sistemul dat este livrat sub o singură poziție în factura fiscală, dar conform specificației constă din mai multe piese.
Angajații sunt elementul cel mai important din orice organizație, deoarece anume aceștia asigură succesul și progresul companiei. Orice idee care urmează a fi realizată necesită acordul, implicarea și, evident, abilitățile oamenilor implicați, iată de ce motivarea salariaților este un factor extrem de important pentru menținerea productivității și obținerea succesului unei întreprinderi. Una din multiplele metodele aplicate de angajatori pentru motivarea salariaților este oferirea voucherelor cadou (certificate valorice cadou).
Seceta anului 2022 a avut impact negativ asupra producătorilor agricoli din Moldova. În aceste condiții mai mulți contabili-practicieni întâmpină dificultăți ce țin de contabilizarea și determinarea obligațiilor fiscale în cazul vânzării producției agricole la preț mai mic decât costurile de producție. În articolul dat venim cu recomandări și analiză aferente aspectelor contabil și fiscal la acest subiect.
Ca urmare a modificărilor efectuate în Codul fiscal (CF) prin prisma Legii nr. 356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2023), conform art. 21 alin. (6) din CF, veniturile contribuabililor care desfăşoară activitate de întreprinzător obţinute din tranzacţiile economice cu fondatorii sau alte persoane interdependente efectuate la preţ mai mic decât preţul de piaţă se ajustează în scopuri fiscale la preţul de piaţă.
Începând cu data de 27 mai 2024, înregistrarea drepturilor în Registrul bunurilor imobile este online. Serviciul este disponibil în regim de pilotare în Chișinău, Orhei și Criuleni, iar ulterior va fi extins pe întreg teritoriul țării, potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
În conformitate cu prevederile art.3 din Legea cu privire la condominiu nr. 187/2022, condominiul reprezintă ansamblu format dintr-un teren cu una sau, în condițiile art.10, mai multe clădiri în care există unități care fac obiectul dreptului de proprietate exclusivă și părți comune care fac obiectul dreptului de proprietate comună,
Prin Dispoziția nr.2 a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM din 25 februarie 2022, a fost extinsă Lista produselor social importante cu 10 poziții1, față de care se aplică reguli speciale de stabilire a prețului de comercializare potrivit Hotărârii Guvernului nr.774/2016. Astfel, asupra acestor produse se aplică regulile speciale de comercializare, care le reiterăm în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.111 alin.(2) lit.c) și alin.(3) lit.a) din CF, locul livrării serviciilor de furnizare şi găzduire de site-uri pe internet (hosting) se consideră sediul sau, în cazul în care acesta lipsește, domiciliul ori reședința beneficiarului serviciilor.
Întrebarea ce ține de perioada reflectării în Anexa la Declarația TVA12 a facturilor fiscale primite în altă perioadă decât data livrării încă mai persistă la unii contribuabili. Ținând cont de acest fapt, reiterăm prevederile legislației.
Regulamentul privind modul de compensare a diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici în legătură cu majorarea preţurilor reglementate la gazele naturale prin Ordinul Ministrului Economiei nr. 14 din 8 februarie 2022.
În conformitate cu prevederile din Codul fiscal nr.1163/1997: - Se scutesc de TVA cu drept de deducere mărfurile, serviciile livrate în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi cele livrate de către rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia, cu excepţia serviciilor de transport livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi cele livrate de către rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia (art.104 lit.f));
Taxa pe valoarea adăugată (în continuare – TVA) este un impozit de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părți a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *