Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Modernizarea sectorului agricol al Republicii Moldova), inclusiv dezvoltarea unei agriculturi durabile și competitive, va fi susţinută, în continuare, de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). Declaraţia aparţine directorului general al FAO, José Graziano da Silva, şi a fost enunţată în cadrul întrevederii cu premierul Pavel Filip, la New York. José Graziano da Silva, care a vizitat țara noastră, s-a arătat impresionat de plantațiile vinicole, vinăriile, dar și vinurile moldovenești de o calitate foarte înaltă.
Pentru anul 2023 calcularea şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii de către plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.489/ 1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi Legii nr. 357/2022 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.
Autoritățile propun ajustarea cadrului normativ național la prevederile Directivei UE privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Astfel, pe agenda ultimei ședințe a Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător a fost inclus proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (legea practicilor comerciale neloiale). Ministerul Economiei propune completarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior cu un capitol ce va reglementa relațiile contractuale dintre furnizor și cumpărător la livrarea de produse agricole și alimentare, care se vor stabili prin contracte încheiate în scris, inclusiv în formă electronică, prin mijloace electronice sau la distanță, negociate în prealabil de către părți.
În conformitate cu prevederile art. 654 alin. (1) și art. 659 alin. (1) din Codul civil nr. 1107/2002, superficie este dreptul real imobiliar de a poseda și folosi terenul altuia în vederea edificării și exploatării unei construcții a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune și poate fi obiect al unui contract de locațiune. Dacă actul juridic nu prevede altfel, superficiarul datorează proprietarului terenului, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piață, ținând seama de natura terenului, de zona în care se află el, de destinația construcției, precum și de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinței. Redevența se determină la data constituirii superficiei.
Potrivit topului celor mai bine plătite locuri de muncă vacante realizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), cel mai mare salariu promis de angajatorii din țara noastră rămâne a fi cel de 50 mii lei oferit pentru ocuparea funcției vacante de director la o companie din domeniul cosmetic. Topul este continuat de salarii maxime de 20 mii lei propuse pentru ocuparea funcțiilor vacante de consultant, geodez, mașinist la excavatorul cu o singură cupă (SA „Cariera de granit și pietriș din Soroca”), mecanic auto, sudor și inginer programator.
În primul trimestru din anul curent numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică colective cu funcțiune de cazare a constituit 22,1 mii persoane, ceea ce reprezintă doar 57% din numărul înregistrat în trimestrul I 2020, potrivit datelor din Raportul privind evoluția social-economică a Republicii Moldova, publicat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, turismul rămâne a fi unul dintre sectoarele economice cele mai afectate de pandemie.
De ce aspecte fiscale urmează să țină cont persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova, la procurarea unui bun imobil în cazul în care veniturile utilizate sunt obținute din surse aflate în afara Republicii Moldova (din salariu)?
Riscurile inerente activității de întreprinzător pot conduce deseori la dificultăți în onorarea obligațiilor contractuale și a obligațiilor de altă natură, cum ar fi taxele, impozitele și alte plăți obligatorii față de bugetul public național.
Astăzi, 28 decembrie, Casa Națională de Asigurări Sociale a comunicat că, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 206/2021 și Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999, pentru anul 2022 la calcularea sumei datorate bugetului asigurărilor sociale de stat de către categoriile de plătitori stabilite în Anexa nr.3 la Legea nr.489/1999 se vor aplica următoarele tarife și termene de virare a contribuțiilor:
Îmbunătățirea cadrului normativ de reglementare a activității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), dezvoltarea ecosistemului antreprenorial și de inovare, îmbunătățirea culturii și abilităților antreprenoriale, sporirea accesului întreprinderilor la resurse financiare, dezvoltarea infrastructurii de suport a afacerilor sunt sarcinile prioritare ce urmează a fi realizate în cadrul implementării Programului Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru anii 2022-2026 (Programul PACC), elaborarea acestuia fiind inițiată de Ministerul Economiei. Conceptul PACC prevede și direcțiile conexe celor prioritare și planificate în noul document de politici publice care vor viza dezvoltarea regională și specializarea
Ministerul Economiei propune completarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior (Legea nr. 231/2010) cu articolul ce are drept scop combaterea practicilor comerciale neloiale (PCN). Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor de stat și, după cum afirmă autorii, a fost elaborat în baza Directivei (UE) și a Consiliului privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (Directiva). Studiile realizate au demonstrat că PCN-urile apar frecvent în lanțul de aprovizionare cu alimente și că acestea pot fi dăunătoare în principal întreprinzătorilor mai mici, precum ar fi producătorii agricoli și IMM-urile procesatoare de produse alimentare.
Cel mai mare salariu maxim oferit de angajatorii din țara nostră, potrivit Topului celor mai bine plătite 100 locuri de muncă vacante înregistrate la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, este cel de 50 mii lei și este oferit pentru ocuparea funcției de director în cadrul unei companii de produse cosmetice. Topul continuă cu salarii maxime de 20 mii lei oferite pentru ocuparea unor funcții vacante de consultant (în Ialoveni), mașinist la excavator (Cariera de granit și pietriș din Soroca), geodezist, mecanic auto, inginer programator, șofer autocamion (Ceadîr-Lunga), asamblor lemn și operator la telecomunicații.
În articol vor fi examinate aspectele ce țin de perfecționarea documentelor în colectarea ouălor și determinarea adaosului greutății vii a păsărilor, luând în considerare documentele primare și centralizatoare care ar asigura managementul de top cu informațiile necesare în luarea deciziilor referitor la:
(Continuare. Partea I/ continuare partea I în nr. 7 (62)) Determinarea și deducerea cheltuielilor pentru reparații Atribuirea cheltuielilor/costurilor ulterioare aferente reparației sau dezvoltării la cheltuieli curente ori la costuri ulterioare care urmează a fi capitalizate se efectuează în conformitate cu SNC sau IFRS (pct. 20 din Regulament). Cheltuielile/costurile ulterioare care, potrivit prevederilor SNC sau IFRS, urmează a fi capitalizate, în scopuri fiscale se vor capitaliza prin majorarea valorii de intrare cu suma cheltuielilor/costurilor ulterioare suportate (pct. 22 din Regulament). Vom prezenta schematic cheltuielile/costurile ulterioare suportate ce urmează a fi deduse sau capitalizate în scopuri fiscale (Figura 2). Situația cea mai complicată pentru contabil apare atunci când acesta urmează să califice care costuri aparțin costurilor de întreținere și asistență tehnică, costurilor cu reparația curentă sau costurilor cu reparația capitală.
Controlul fiscal reprezintă o metodă specială de asigurare a legalității, fiind reglementat de următoarele acte normative de bază: Codul fiscal (în continuare – CF), Legea pentru punerea în aplicare a titlului V al CF nr.408/2001, Constituţia RM.
În Monitorul Oficial nr. 134 din 29 aprilie 2022 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 279 din 27 aprilie curent pentru modificarea Regulamentului privind ajustarea periodică a valorii contractelor de achiziții publice cu executare continuă, încheiate pe un termen mai mare de un an, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1129/2018. Modificările operate derivă din faptul că, din datele și semnalele primite din partea operatorilor economici și autorităților contractante ca părți a contractelor de achiziții publice de lucrări, Republica Moldova se confruntă cu o escaladare a prețurilor din domeniul
Compania Națională de Asigurări în Medicină deja oferă posibilitatea achitării primei de asigurare medicală obligatorie (PAM) în sumă fixă pentru anul 2022. Astfel, persoanele care au obligația de a se asigura în mod individual în sistemul AOAM pot beneficia de reduceri în mărime de 50%, 60% sau 75% din valoarea integrală a PAM (valoarea acesteia constituie 4056 lei) în cazul în care vor achita, până pe 31 martie inclusiv, prima de asigurare. Amintim contribuabililor:
Analiza impactului implementării măsurilor din proiectul Regulamentului privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor (Regulament) elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) va fi analizat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător. Proiectul este elaborat în temeiul Legii nr. 209/2016 privind deșeurile și pentru executarea prevederilor din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023. Se așteaptă că, în urma implementării activităților din Regulament la nivel național, operatorii vor putea contribui la reducerea cu până la 90% a volumului deșeurilor ajunse la groapa de gunoi și, respectiv, micșorarea treptată a suprafețelor de teren supuse contaminării prin depozitare a deșeurilor,
Contractele încheiate între comercianţi, profesioniști şi consumatori, trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştințe de specialitate din partea consumatorilor. În dreptul european, cadrul principal de de reglementare este conferit de Directiva 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene din 5
Recent a fost liberalizată piața comunicațiilor poștale, fiind abrogat art. 28 din Legea comunicațiilor poștale nr. 36/2016 care prevedea tarife preferențiale pentru Î.S. „Poșta Moldovei”, iar ceilalți operatori poștali erau obligați să stabilească un tarif de cel puțin 3 ori mai mare decât cel preferențial. Astfel, de la 1 septembrie 2021 toți prestatorii de servicii poștale au drepturi și obligații egale, iar tarifele pentru serviciile poștale sunt aplicate uniforme pe întreg teritoriul țării.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *