Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La data de 13 iunie 2014, Curtea de Conturi a examinat în cadrul şedinţei publice Raportul auditului conformității managementului financiar la Comisia Națională a Pieței Financiare pe exercițiul bugetar 2013. Scopul auditului a fost oferirea unei asigurări rezonabile că sistemul de management financiar și control organizat de către Comisia Naţională a Pieţii Financiare (CNPF) garantează administrarea conformă a patrimoniului, precum și faptul că efectuarea operațiunilor financiare poartă un caracter legal și regulamentar, iar rapoartele financiare întocmite nu prezintă denaturări semnificative și oferă o imagine fidelă asupra situației financiare și patrimoniale.
Continuă prezentarea declaraţiilor persoanelor asigurate Forma REV-5 pentru trimestrul II al anului 2014. Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2014 nr. 329 din 23.12.2013, plătitorii de contribuţii de asigurări sociale de stat sînt obligaţi să prezinte dările de seamă pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune.
Chiar după creşterea în două trepte a salariului minim la 850 şi respectiv 900 de lei, România va rămâne pe penultimul loc în UE, depăşind doar Bulgaria faţă de începutul anului trecut. Salariul minim al românilor a ajuns la circa 190 de euro la începutul acestui an şi va creşte cu încă 5 procente de la mijlocul anului 2014.
Impozitul unic în agricultură (IUA), de 294 ruble ($22), introdus în Transnistria din 2004, va continua să fie aplicat, potrivit unui proiect de lege aprobat în prima lectură miercuri, spre sfârșitul sesiunii de primăvară-vară a Sovietului Suprem (SS) al autoproclamatei RMN. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, IUA a fost introdus pentru susţinerea ramurii în perioada de criză şi a înlocuit trei tipuri de taxe pentru ţărani – impozitul funciar, impozitul unic în agricultură şi impozitul pentru întreţinerea fondului locativ.
Astăzi în Republica Moldova nu există concediu paternal plătit acordat taților la nașterea copilului, deși acest concediu este o practică frecvent întâlnită în Uniunea Europeană. În prezent, există o inițiativă legislativă aprobată de Guvern a Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care include propuneri de modificări ale Codului Muncii; aceasta inițiativă este acum transmisă spre examinare Parlamentului.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a elaborat Proiectul Hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului şi a formularelor ce atestă reţinerea.
Stimaţi contribuabili! Vă informăm că a demarat perioada depunerii declaraţiei cu privire la impozitul pe venit („CET08”), care urmează a fi prezentată la oficiul fiscal nu mai tîrziu de 31 martie curent. Corespunzător art. 83 din Codul Fiscal al RM — obligaţiunea de prezentare a declaraţiei menţionate o au persoanele fizice care:
Un aşa-numit sistem de educaţie duală, în care angajatorii lucrează cot la cot cu şcolile pentru a avea candidaţi cât mai bine pregătiţi pentru piaţa muncii la absolvire, funcţionează de mai bine de un deceniu în Germania, iar această colaborare a făcut ca în unele regiuni ale Germaniei rata şomajului să fie aproape neglijabilă. În România, reducerea drastică a numărului de elevi din şcolile profesionale şi lipsa de atractivitate în rândul tinerilor pentru învăţarea unei meserii au condus la un deficit de candidaţi pe piaţa muncii şi la o rată a şomajului mai ridicată.
Parlamentul European (PE) a cerut măsuri mai puternice de combatere a şomajului în rândul tinerilor, propunând chiar finanţare UE mai mare, în viitoarele bugete, pentru programele care creează locuri de muncă, se arată într-un comunicat transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX. Parlamentul European a cerut măsuri mai puternice de combatere a şomajului în rândul tinerilor, inclusiv standarde minime pentru ucenicii şi salarii decente, în rezoluţia aprobată joi, dar şi ca finanţarea UE pentru programele care creează locuri de muncă să fie crescută în viitoarele bugete.
Aproape 62% dintre locurile de muncă din România sunt în pericol să dispară din cauza automatizării activităţilor, rata fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană (UE), unde media se situează la 54%, conform unui studiu publicat de institutul Bruegel. În rândul celor 28 de state UE, riscul de computerizare a locurilor de muncă variază de la 46,69% în Suedia la 61,93% în România, arată studiul, publicat de economistul Jeremy Bowles.
Serviciul Fiscal de Stat este una dintre instituţiile de bază care asigură stabilitatea financiară a statului şi reprezintă garantul securităţii şi dezvoltării economice a Republicii Moldova. Serviciul Fiscal de Stat asigură punerea în aplicare a politicilor economice şi sociale şi, prin aceasta, facilitează executarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor la educaţie, sănătate, pensii şi salarii.
Stat au fost încasate venituri la bugetul public național în sumă de 10 481,07 mil. lei, ceea ce reprezintă 101,6% față de nivelul planificat. Corespunzător componentelor bugetului public național sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală față de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Legea Bugetului de stat pe anul 2014 a fost votată, în prima şi a doua lectură, la venituri în sumă de 25,7 miliarde de lei, la cheltuieli în valoare de 28,1 miliarde de.lei şi un deficit de 2,4 miliarde de lei. Deficitul bugetului de stat pe 2014 se preconizează că nu va depăşi 2,3 la sută din Produsul Intern Brut, mai mic decât cel estimat pentru anul curent. Se estimează că până la finele anului 2013, politica bugetar – fiscală va rămâne una prudentă, iar deficitul bugetar nu va depăşi 2,35% în PIB. Cea mai mare parte, 66,5 la sută, a deficitului bugetului de stat pentru 2014 reprezintă cheltuielile pentru proiectele finanţate din surse externe.
Marți, 29 iulie 2014, în sala de ședințe a IFS Ungheni a fost desfășurat un seminar cu agenții economici din teritoriu cu genericul ”Particularităţile aplicării taxelor locale în a.2014 în contextul modificărilor şi complectărilor operate în Codul fiscal; Hotărîrea Guvernului nr.10 din 19 ianuarie 2010. Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului”. La şedinţă au fost prezenţi și reprezentanţi ai mass-media, televiziunea ”Canal Regional” Ungheni.
Transformarea Serviciului Fiscal de Stat dintr-o instituție de control într-o instituție de prestare a serviciilor necesare contribuabilului și care l-ar stimula să-și onoreze obligațiile față de buget. Accentul pe conformarea voluntară a acestuia, nu pe sancționarea lui, pe reducerea costurilor de bani și de timp, aferente achitării impozitelor și taxelor. Sunt reperele ce au ghidat activitatea Serviciului Fiscal de Stat în anul 2014.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare a agenţilor economici se permite în limitele stabilite de Guvern.
La 27 noiembrie curent, Cabinetul de miniştri a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2014, care prevede venituri în valoare de 25,7 mlrd.lei, cheltuieli – 28,1 mlrd.lei şi un deficit de 2,4 mlrd. lei, în partea ce ţine de parametrii proiectului bugetului de stat. Obiectivul bugetului pe anul 2014 este asigurarea veniturilor pentru finanţarea cheltuielilor prioritare şi a durabilităţii bugetar-fiscale.
Aspecte generale juridice În conformitate cu capitolul IX din Codul civil al Republicii Moldova, arenda este contractul încheiat între o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) – şi altă parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 20141 Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în trimestrul II 2014 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1328,6 mii persoane, fiind în creştere cu 3,1% (40,2 mii) faţă de tr. II 2013. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate s-a majorat de la 95,3% la 96,4%, iar ponderea şomerilor a scăzut de la 4,7% la 3,7%.
În continuarea rubricii cu tematica „Impozitarea nerezidenţilor”, în această ediţie a revistei ne vom focusa asupra determinării tratamentului fiscal pentru persoanele fizice nerezidente, care obţin venituri din activitatea de muncă desfăşurată pe teritoriul Republicii Moldova (în continuare – RM), fără a constitui o reprezentanţă permanentă şi fără a fi remunerat de o reprezentanţă permanentă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *