Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Începînd cu 14.03.2013, în Republica Moldova, în legătură cu adoptarea Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, procedura privind declararea stării de insolvabilitate a întreprinderilor se va simplifica, iar termenii de realizare a acestora vor fi reduşi. Legea insolvabilității este aplicabilă la practica europeană avînd o abordare unică față de procedura de insolvabilitate a întreprinderilor. În acest context, legea prevede un şir de modalități şi un spectru larg de instrumente legale întru identificarea unei hotărîri în cazul în care întreprinderea insolvabilă poate fi salvată de la lichidare.
Monitorul Oficial nr. 263-269 din 21.12.2012 Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2013 se aprobă la venituri în sumă de 22 736 643,5 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 23 611 476,2 mii de lei, cu un deficit în sumă de 874 832,7 mii de lei.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcția marilor contribuabili Cu privire la modificările şi completările operate în Legea pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal nr. 1417-XIII din 17.12.1997 prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 23.12.2011. În legătură cu modificarea și completarea art. 4 din Legea pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal nr. 1417-XIII din 17.12.1997, operate prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 267 din 23.12.2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 13-14, art. 32 din 13.01.2012), Inspectoratul Fiscal Principal de Stat comunică următoarele.
IFS teritoriale DMC Referitor la taxa pentru plasarea (amplasarea) publicităţii (reclamei), prin prisma modificărilor şi completărilor realizate în Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23.12.2011,în vigoare din 13 ianuarie 2012 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, întru asigurarea unei administrări fiscale corecte și eficiente a taxei pentru plasarea (amplasarea) publicităţii (reclamei), nemijlocit și prin prisma modificărilor realizate în Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23 decembrie 2011 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” (publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 13-14 din 13.01.2012), comunică următoarele.
IFS teritoriale Direcţia marilor contribuabili Prin prezenta, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pentru informare, călăuză în activitate și popularizare aduce la cunoștinţă că prin Legea nr. 267 din 23 decembrie 2011 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” (publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 13-14 din 13.01.2012) au fost realizate unele modificări și completări în titlurile VI, VII, VIII și IX ale Codului fiscal, Legii nr. 1056-XIV din 16.06.2000 „Pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal”, Legii nr. 68-XVI din 05 mai 2005 „Pentru punerea în aplicare a titlului VIII al Codului fiscal și Legii nr. 317-XVI din 02.11.2006 „Pentru punerea în aplicare a titlului IX al Codului fiscal”. Printre principalele modificări și completări se enumeră:
Ca rezultat a fost adoptată decizia asupra cazului de încălcare fiscală, în baza căreia s-au aplicat amenzi în mărime totală de 40 000 lei (10 000 lei pentru comercializarea băuturilor alcoolice tari la un preţ mai mic decît preţul minim de comercializare a acestora; 30 000 lei pentru lipsa benzilor de control ale maşinii de casă şi de control).
IFS teritoriale DMC Privind aplicarea accizelor la producţia alcoolică Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu modificările și completările Codului fiscal, operate prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 13-14, art. 32), intervine cu următoarele explicaţii. I. Prin prisma modificărilor operate în Legea menţionată, vinul și mustul din struguri, clasificate la poziţia tarifară 2204, au fost excluse din lista mărfurilor impozitate cu accize. Concomitent, reieșind din prevederile art. 123 alin. (5) al Codului fiscal, care stabilesc marcarea obligatorie cu „Timbru de acciz” a mărfurilor supuse accizelor, inclusiv și a vinurilor din struguri, din fructe și pomușoare, vinurilor din struguri saturate cu dioxid de carbon, agenţii economici care fabrică mărfuri de la poziţia tarifară 2204, procură de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar sau importă astfel de mărfuri, începînd cu 13.01.2012, nu au obligaţia marcării acestora cu „Timbru de acciz”, dat fiind faptul că mărfurile în cauză nu reprezintă mărfuri supuse accizelor.
IFS teritoriale Direcţia marilor contribuabili Referitor la impozitul pe bunurile imobiliare şi impozitul funciar Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, întru asigurarea unei administrări corecte și eficiente a impozitului funciar și impozitului pe bunurile imobiliare, prin prisma modificărilor și completărilor operate în Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23 decembrie 2011 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” (publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 13-14 din 13.01.2012) (în continuare — Legea nr. 267), comunică următoarele. În rezultatul modificărilor și completărilor realizate în Titlul VI al Codului fiscal și Legii nr. 1056-XIV din 16.06.2000 „Pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal”(în continuare – Lege) prin Legea nr. 267, categoria bunurilor imobiliare a căror impozitare se realizează reieșind din valoarea estimată, începînd cu 01 ianuarie 2012, se extinde cu următoarele obiecte:
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcția marilor contribuabili Cu privire la procedura de restituire a T.V.A. aferente investiţiilor (cheltuielilor) capitale Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu modificările și completările Codului fiscal operate prin Legea „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” nr. 267 din 23 decembrie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 13-14 din 13 ianuarie 2012), aduce la cunoștinţa IFS teritoriale și Direcţiei marilor contribuabili (în continuare – DMC) modalitatea de restituire a taxei pe valoarea adăugată aferentă investiţiilor (cheltuielilor) capitale. În conformitate cu prevederile punctului 18) al art. 93 din Codul fiscal în redacţia legii menţionate, investiţiile (cheltuielile) capitale reprezintă cheltuieli efectuate de către agenţii economici în legătură cu procurarea și/sau crearea activelor pe termen lung, cu destinaţie productivă, care nu se reflectă în rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi atribuite la majorarea valorii activelor pe termen lung. La active pe termen lung cu destinaţie productivă se atribuie activele a căror uzură se raportează la costul produselor fabricate (servicii, lucrări prestate).
Pot fi sau nu contestate, conform titlului V al Codului fiscal sau conform Legii contenciosului administrativ răspunsurile organului fiscal expuse pe marginea interpelărilor contribuabililor în partea ce ţine de impozitarea unor surse de venit? Răspunsul organului fiscal, care cuprinde punctul de vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ, nu poate fi considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu produce nici un efect juridic faţă de persoana care l-a solicitat. Totodată, se atenţionează că, în temeiul Legii contenciosului administrativ, contribuabilul nu poate contesta conţinutul unui răspuns la o cerere adresată organului fiscal, deoarece petiţionarul, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după dorinţa personală, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice competente. În cazul în care organul fiscal nu a răspuns la toate solicitările expuse în adresare, contribuabilul este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea organului fiscal de a-i răspunde la toate solicitările.
În conformitate cu prevederile art. 185 alin (3) din Codul fiscal, reorganizarea persoanei nu schimbă pentru succesorul acesteia termenele de stingere a obligaţiei ei fiscale. În cazul reorganizării persoanei, drepturile şi obligaţiile ei trec la întreprinderea nou-creată. Înainte de a se reorganiza, întreprinderea va înştiinţa despre aceasta organul fiscal, în raza căruia se află, pentru efectuarea unui control fiscal şi determinarea volumului de drepturi şi obligaţii succesoare ale persoanei nou-create.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, relaţiile de arendă în agricultură, precum şi impozitarea bunurilor imobile cu destinaţie agricolă se reglementează de către Codul civil, Codul funciar, Codul fiscal, Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198 din 15 mai 2003, Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056 din 16 iunie 2000, de alte acte normative naţionale, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Parlamentul adoptă prezenta lege organică Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2012 se aprobă la venituri în sumă de 21367269,1 mii de lei și la cheltuieli în sumă de 22164269,1 mii de lei, cu un deficit în sumă de 797000,0 mii de lei. (2) Sinteza bugetului de stat pe venituri, cheltuieli, deficit și surse de finanţare se prezintă în anexa nr. 1. (3) Limitele de cheltuieli pe autorităţi publice finanţate de la bugetul de stat se prezintă în anexa nr. 2. (4) Alocaţiile pentru instanţele judecătorești se prezintă în anexa nr. 3. (5) Lista bugetelor autorităţilor publice, fundamentate pe programe, se prezintă în anexa nr. 4. (6) Alocaţiile pentru autorităţile publice centrale destinate finanţării investiţiilor capitale se prezintă în anexa nr.5. (7) Alocaţiile de la bugetul de stat pentru autorităţile administraţiei publice locale destinate finanţării cheltuielilor capitale se prezintă în anexa nr. 6. (8) Transferurile de la bugetul de stat la bugetele raionale, la bugetele municipale Chișinău și Bălţi și la bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se prezintă în anexa nr. 7.
Petiţiile sunt o formă democratică de comunicare între cetăţean şi autoritate, deseori cererea sau scrisoarea fiind ultima soluţie pentru cel neîndreptăţit. Atît Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS), cît şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale sunt „bombardate” zilnic cu zeci de cereri, sesizări, sugestii şi reclamaţii, multe fiind însă anonime.
În legătură cu modificările operate în Codul fiscal vizavi de livrările efectuate în cadrul contractelor de leasing conform Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.193 din 15.07.2010 (Monitorul Oficial nr.135-137/484 din 03.08.2010) şi a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.48 din 26.03.2011 (Monitorul Oficial nr.53/114 din 04.04.2011), Inspectoratul Fiscal Principal de Stat prezintă spre cunoştinţă şi călăuză în lucru următoarele. Potrivit Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.5 din 18.02.2011 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale actelor legislative, Legea nr.193 din 15.07.2010 a fost declarată drept neconstituţională.
„Evitarea taxelor este singurul efort intelectual care mai are recompense” John Maynard Keynes Orice regulă impusă creează tentaţii de a stabili căile de evitare a acesteia. Căile evident pot fi mai mult sau mai puţin legale. Situaţie prezentă şi în corelaţia dintre mediul de afaceri şi regulile de impozitare stabilite de legiuitor.
Sancţiunea stabilită în art. 10 pct. 5 din Legea nr. 845XII din 3 ianuarie 1992 se aplică în cazul efectuării decontării în numerar în sumă ce depăşeşte cumulativ 100 de mii de lei lunar.
La data de 14.10.2011, Guvernul prin hotărîrea nr. 771 a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care rezultă din politicile fiscale, bugetare şi vamale pentru anul 2012, perfecţionarea legislaţiei fiscale, bugetare şi vamale naţionale, alte aspecte ce ţin de gestiunea finanţelor publice. Pe data de 17 octombrie proiectul a fost prezentat în Parlament. În continuare ne vom referi doar la principalele măsuri de politică fiscală şi administrare fiscală, precum şi la aspectele de perfecţionare a legislaţiei fiscale naţionale, care se propun a fi implementate/menţinute în anul 2012:
IFS teritoriale Direcţia administrarea contribuabililor mari Particularităţile aplicării impozitului pe bunurile imobiliare în contextul modificărilor şi completărilor operate în titlul VI al Codului fiscal şi Legea nr. 1056-XIV din 16 iunie 2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 108-XVIII din 17 decembrie 2009
În anul 2005 prin Legea nr. 432-XV din 24.12.2004 „Privind modificarea si completarea unor acte legislative” (M.O. nr. 1-4/24 din 07.01.2005) obligația de a verifica respectarea de către agenții economici, rezidenți ai Republicii Moldova, a prevederilor Legii nr. 1466-XIII din 29.01.1998 „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacțiile economice externe” a fost pusă în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Tot prin legea menționata in Codul fiscal al RM au fost operate modificările respective, conform cărora Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor preîntîmpină, depistează și curmă încălcările ce țin de repatrierea mijloacelor bănești, a mărfurilor și serviciilor provenite din tranzacțiile economice externe. Astfel, organele fiscale în cadrul controalelor efectuate, la contribuabili au verificat și respectarea de către aceștia a prevederilor Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacțiile economice externe. În urma acestor verificări numai în anul 2010 față de contribuabili au fost aplicate sancțiuni pecuniare in mărime de 33,8 mil. lei, pentru nerepatrierea mijloacelor bănești, mărfurilor și/sau serviciilor provenite din tranzacțiile economice externe.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *