Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În același timp, în conformitate cu anexa la Titlul VII al Codului Fiscal, baza impozabilă a obiectului impunerii cu taxa pentru amenajarea teritoriului îl constituie numărul mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi/sau fondatorii întreprinderilor, în cazul în care aceştia activează în întreprinderile fondate, însă nu sînt incluşi în efectivul trimestrial de salariaţi. În legătură cu redacțiile sus-expuse referitoare la articolul 291 din Codul Fiscal, solicităm să ne explicați care este baza de impozitare aferentă taxei pentru amenajarea teritoriului?
Urmare a concursului, desfășurat la 16 ianuarie curent, trei întreprinderi cu capital străin au devenit rezidente ai subzonei patru, Strășeni, a ZEL „Bălţi”. Cel mai mare proiect investiţional va fi realizat de Întreprinderea Mixtă „ITALPROD” SRL, care planifică producerea utilajului pentru prelucrarea strugurilor. Volumul de investiţii va constitui 1,2 mil. euro, volumul vânzărilor 4 mil lei/anual.
Executivul a aprobat astăzi proiectul Legii fondurilor obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2014, stabilind veniturile la nivel de 4,7 miliarde de lei şi cheltuielile la 4,8 miliarde de lei, cu un deficit de 100 de milioane.
În conformitate cu prevederile paragrafului 1 din art. 15 al Acordului inclusiv în cazul în care rezidentul Federaţiei Ruse desfăşoară muncă salariată pe teritoriul Republicii Moldova doar pentru un termen de o lună de zile, venitul obţinut pentru această muncă urmează a fi impozitat în Republica Moldova la sursa de plată. În cazul în care persoana fizică cetăţean rezidentă a Federaţiei Ruse, este angajată la o întreprindere rezidentă a Republicii Moldova, dar nu desfăşoară activitatea salariată nemijlocit pe teritoriul Moldovei, plăţile efectuate în favoarea rezidentului Federaţiei Ruse, nu urmează a fi impozitate la sursa de plată în Republica Moldova.
În Republica Moldova angajatorii nu vor plăti impozite pentru sumele cheltuite pentru alimentarea, transportul şi instruirea angajaţilor, transmite NOI.md. Aceste prevederi sînt conținute în Regulamentul cu privire la cuantumul şi criteriile de determinare a cheltuielilor suportate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, care a fost aprobat de Guvern.
Pentru orice ţară este important să aibă o industrie puternică, arată un studiu al Trezoreriei Franţei, care avertizează că în Hexagon dezindustrializarea este îngrijorătoare deoarece fenomenul avansează mai rapid decât în alte state europene. Analiza contrazice ideea răspândită la scară largă conform căreia dezindustrializarea este o consecinţă naturală a îmbogăţirii unei ţări şi decurge din modernizarea economiei, scrie Les Echos.
FMI a crescut în ultimii ani numărul condiţiilor ataşate împrumuturilor acordate ţărilor care întâmpină dificultăţi financiare, în pofida promisiunilor de a limita ceea ce criticii instituţiei internaţionale consideră a fi cereri oneroase, arată un studiu. Ţările care sunt disperate să obţină bani de la FMI sunt în dezavantaj în discuţiile cu instituţia, care se desfăşoară similar unor negocieri «cu pistolul la tâmplă», potrivit unui studiu al Eurodad, o reţea de 48 de ONG-uri din 19 ţări europene, cu activitate în domenii precum finanţarea pentru dezvoltare şi combaterea sărăciei.
În conformitate cu art. 83 alin. (2), sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit: persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului; persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care nu au obligaţii privind achitarea impozitului, dar:
Grecia a încheiat marţi, după şase luni de negocieri foarte dificile, un acord cu troica creditorilor, care permite deblocarea unei noi tranşe de împrumut şi răscumpărarea în luna mai a unor obligaţiuni de aproape 10 miliarde de euro. "Am finalizat o negociere dificilă", a declarat ministrul elen de Finanţe Iannis Stournaras, care a vorbit despre «cele mai dificile luni de până acum». El a spus că nu vor fi luate noi măsuri de austeritate şi că guvernul şi-a îndeplinit toate angajamentele asumate în faţa creditorilor internaţionali.
Conducerea IFS pe mun. Chişinău continuă acţiunile de conformare fiscală a clinicilor stomatologie din capitală şi eradicarea fenomenului evazionist. Acestui scop a fost dedicată o nouă şedinţă de lucru, după precedenta, din octombrie recent, cu participarea reprezentanţilor clinicilor stomatologie din Chişinău, care, urmare a monitorizării fiscale, au prezentat caracteristici de poziţionare în categoria de contribuabili din zona de risc.
În acest număr al ziarului veţi citi despre majorarea de la de la 1 ianuarie, curent, a cuantumului indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, a indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi a indemnizaţiei pentru îngrijirea/creşterea copilului. Citiţi, de asemenea, un material despre participarea, în perioada 29 ianuarie — 2 februarie, a Casei Naţionale de Asigurări Sociale la cea de-a XIII-a ediţie a Expoziţiei Naţionale “Fabricat în Moldova”. Alt material, care va trezi, sîntem siguri, interesul cititorilor este plasat la rubrica “Tema numărului” şi răspunde la una din întrebările cu care se adresează femeile gravide sau soţii acestora — femeia asigurată, viitoare mamă, are dreptul să primească indemnizaţia de maternitate prevăzută de legislaţia moldovenească, dar în acelaşi timp să continuie să lucreze şi să primească salariu.
În timp ce majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană fac eforturi să-şi reducă deficitul bugetar, Germania, cea mai mare economie europeană şi cea mai mare piaţă de desfacere pentru produsele româneşti, contemplă reducerea taxelor, în condiţiile în care veniturile din taxe cresc, câteodată peste aşteptări. Veniturile din taxe din Germania au crescut cu 7,2% în martie, în ritm anualizat, şi cu 3,7% în primul trimestru, mai rapid decât ritmul de 3,3% la care observatorii se aşteaptă pentru ansamblul întregului an, scrie The Wall Street Journal. Unul din motivele acestor creşteri este nivelul redus al şomajului.
Tinerii care trăiesc în vestul Europei sunt mai dezamăgiţi de Europa decât cei din Est, deşi salută libertatea de circulaţie, schimburile culturale sau accesul la informaţii, relatează AFP. În Portugalia, ţară marcată de trei ani de austeritate, euforia iniţială a lăsat loc dezamăgirii, căreia îi cad pradă mai ales tinerii, din ce în ce mai puţin prezenţi la vot. La polul opus, tinerii români, încă sub dictatură în urmă cu 25 de ani, apreciază valorile europene care le-au permis o luptă mai eficientă împotriva corupţiei şi amelioarea nivelului de trai.
Experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) au apreciat joi că măsurile de austeritate implementate în unele ţări bogate, uneori sub presiunea Fondului, au contribuit la creşterea inegalităţilor sociale. "Vasta consolidare bugetară în curs în mai multe economii a dat naştere unor îngrijorări legate de potenţialul său impact asupra inegalităţilor", admit economişti ai FMI într-un raport privind inegalităţile, al doilea publicat de instituţie în mai puţin de trei săptămâni.
*Discursul la a doua Conferință Științifică Internațională dedicată sărbătorii naționale Ziua Profesională a Contabilului. Stimați colegi, Este cunoscut faptul, că foarte des statul, atît prin intermediul unor declarații ale guvernanţilor, cît și prin intermediul unor acte normative și legislative, îşi propune îmbunătățirea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, dorindu-şi să acorde cît mai mult sprijin și condiții egale între toţi participanţii antrenați în activitatea de întreprinzător.
Venitul sub formă de salariu, primit din străinătate, nu se declară în Republica Moldova. Adică mama Dumneavoastră nu are obligația de a declara în Republica Moldova venitul salarial, obținut în Italia.
Pornind de la cadrul juridic al activităţii biroului individual al mediatorului şi a biroului asociat de mediatori, comunicăm că acesta este reglementat de Legea cu privire la mediere nr. 134-XVI din 14.06.2007 (publicată în MO din 07 decembrie 2007, nr. 188-191/730) (în continuare — Lege).
Raportul auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013a fost examinat în cadrul şedinţei publice a Curţii de Conturi din 24 iulie 2014.
Potrivit acesteea, se estimează că Produsul Intern Brut în anii 2014-2017 va crește cu o rată medie anuală de circa 4,5%, cu îmbunătățiri structurale. Astfel, în structura PIB va creşte ponderea industriei – de la 14,1% (în anul 2014) pînă la 14,5% (în anul 2017), a construcţiilor – de la 3,5% la 3,7% şi a comerţului interior – de la 13,5% la 14%.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *