Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Dezvoltarea și consolidarea statutului și a capacităților profesionale ale contabililor care activează în administrația publică locală va fi posibilă prin intermediul Rețelei Profesionale a Contabililor din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Organizația a fost lansată zilele trecute și are ca scop identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă contabilii din autoritățile locale, promovarea bunei guvernări, eficienței administrative și calității serviciilor publice în cadrul APL, apărarea și promovarea drepturilor și intereselor contabililor, precum și crearea oportunităților de relaționare, de a face schimb de opinii și experiență între membrii săi.
Anii 2019-2020 se vor caracteriza printr-o rată de creștere a PIB-ului de circa 4 — 4,5%. La nivelul sectoarelor economice, cel mai mare aport îl vor avea industria și comerțul. În anul curent, valoarea adăugată brută a acestor sectoare va crește cu peste 6%, iar în anul 2020 se prognozează o creștere mai modestă – de circa 4% în industrie și 5% în sectorul comerțului. Datele sunt incluse în publicația Moldovan Economic Growth Analysis (MEGA), elaborată de Centrul Analitic Independent Expert-Grup și care este la a XX-a ediție. O sinteză a publicației a fost prezentată în cadrul conferinței, care a avut loc astăzi, 25 iulie 2019.
Capitolul I Modul de întocmire a bilanțului Bilanțul reprezintă situația financiară care reflectă poziția patrimonială și financiară a Asociației de economii și împrumut (AEÎ). El cuprinde informațiile aferente soldurilor existente la data raportării privind activele și pasivele, divizate în elemente de capital propriu și datorii.
În Moldova există condiții avantajoase pentru investitorii care își doresc afaceri oneste și transparente. O demonstrează cifrele oficiale BNM, potrivit cărora, anul trecut influxul net de capital sub formă de investiții străine directe a constituit peste 196 de milioane dolari SUA, în creștere cu 31,3% față de 2017. Este vorba despre investitori din România, Marea Britanie, Olanda, Franța, Estonia, Italia, Rusia, Germania, Turcia și Luxemburg, care au luat decizia inspirată de a-și extinde sau de a pune bazele unui business în țara noastră. Activitatea lor de succes confirmă o dată în plus că Republica Moldova este o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini, ca urmare a unui șir de reforme fiscale, politici guvernamentale, implementate în ultimii ani, în diverse sectoare ale economiei naționale, dar și a eforturilor de promovare consolidate.
Seminarul cu genericul Provocări și oportunități legate de implementarea IFRS 16 Leasing, care a fost organizat ieri, 15 mai 2019, de către Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Moldova (ACAP) în colaborare cu KPMG, a trezit un interes major al membrilor ACAP şi ai Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), precum și al experților în domeniul contabilității și auditului participanți în cadrul evenimentului. Subiectul a fost prezentat de Cristina Guțu, unul din cei 36 membri ai Consiliului internaţional al ACCA, organizație ce deja a unit peste 710 mii de membri în toată lumea.
Executivul a aprobat Hotărârea privind implementarea Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, prevăzută pentru perioada 2019-2025. Scopul Programului constă în mobilizarea potențialului uman și financiar din diasporă pentru dezvoltarea socio-economică locală a Republicii Moldova. Proiectele vor fi depuse în baza Regulamentului privind implementarea proiectelor în cadrul Programului „DAR 1+3”, ce stabilește procedurile de susținere financiară nerambursabilă din bugetul de stat și de monitorizare a implementării proiectelor de dezvoltare locală.
Delegația Republicii Moldova, condusă de ministrul Finanțelor, Ion Chicu, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a participat la Ședințele de primăvară ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfășurat în perioada 8-14 aprilie 2019, la Washington. Discuțiile s-au axat pe aspecte de importanță globală, inclusiv perspectivele economice, stabilitatea financiară, dezvoltarea economică și eficacitatea ajutorului reciproc etc.În cadrul vizitei, oficialii moldoveni au avut întrevederi cu reprezentanți de rang înalt ai FMI și Băncii Mondiale referitor la implementarea programului cu Fondul Monetar Internațional, precum și progresul reformelor economice și bancare în țara noastră.
În cadrul unei conferinţe de presă, acţionarii băncii comerciale X au prezentat informaţii despre activitatea managerului întreprinderii. În opinia managerului, acestea sunt defăimătoare, fiind preluate şi larg mediatizate practic în toate sursele media de ştiri online, scrise şi TV. Managerul a atacat declarațiile în instanță, considerând că declaraţiile pârâţilor privind faptele expuse în conferinţa de presă constituie un derapaj grav, care în niciun caz nu poate fi considerat ca fiind într-o limită admisibilă de etică, fiind categoric atât ca limbaj utilizat, cât şi ca manieră de expunere, discursul fiind extrem de exagerat.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul cu privire la completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Serviciului Fiscal de Stat.
În urma solicitării Băncii Naționale a Moldovei, instituțiile mass-media și site-urile de știri din Republica Moldova au obținut posibilitatea să adreseze întrebări guvernatorului BNM, Octavian Armașu. Acest interviul este unul cumulativ, fiind realizat în baza întrebărilor adresate. — Ați venit de scurt timp în funcția de guvernator al Băncii Naționale. Cum vedeți sistemul bancar din noul fotoliu? Ce garanții puteți oferi că nu vom mai avea parte de surpriza unei fraude bancare?
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis aplicarea sancțiunii de amendă față de cinci membri ai Comitetului de conducere ai B.C. „ENERGBANK” S.A. Sancțiunea a fost aplicată urmare a examinării rezultatelor controlului complex pe teren efectuat de BNM la această bancă.
La 1 septembrie curent vor fi marcați cinci ani de semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Documentul prevede și implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care urmărește o relație comercială preferențială bazată pe condiții mutual avantajoase, acordând fiecărei părți un acces mai bun pe piață decât cel ce este oferit altor parteneri de comerț. Acesta are ca scop eliminarea barierelor în accesul companiilor pe piețele respective, prin eliminarea taxelor vamale de import în comerțul produselor între părți. Astfel, după cinci ani de implementare a DCFTA se constată că exporturile totale au crescut cu $1,5 mld. sau cu 34% față de cele înregistrate până la semnarea DCFTA (2011-2014).
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei comunică, că în cadrul ședinței din 27 decembrie 2017 a adoptat, prin vot unanim, următoarea hotărâre: 1. Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,5% anual.
Guvernul României a adoptat o hotărâre pentru constituirea Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro, care va fi coordonat de prim-ministru, în calitate de preşedinte, de ministrul Finanţelor Publice şi de guvernatorul Băncii Naţionale a României, în calitate de vicepreşedinţi.
Partea I 1. Analiza respectării cerințelor privind limitarea riscurilor de împrumut În conformitate cu prevederile p. 19 al Normelor de prudență financiară (Normele) ale Asociaţiilor de economii și împrumut (AEÎ), aprobate prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 17/8 din 30.04.2008, consiliul AEÎ este obligat să elaboreze și să aprobe politica de împrumut a acesteia.
Concursurile comerciale și investiționale reprezintă una dintre modalitățile de atragere a investițiilor private în societățile comerciale cu capital public sau public-privat. Astfel, prin concurs comercial sau investiţional pot fi privatizate pachete de acţiuni sau părţi sociale care constituie mai mult de 50% din capitalul social al societăţii comerciale cu capital public sau public-privat, precum și complexe de bunuri imobile. Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (Legea nr. 121/2007) definește concursul comercial drept concurs a cărui condiţie de bază este preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, iar concursul investițional - concursul la care cumpărătorul, pe lângă preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, își asumă obligaţii investiţionale, în mare parte capitale.
Secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu, a fost înaintat în funcția de ministru al Finanțelor. Anunțul a fost făcut prim-ministrul Pavel Filip în cadrul unui briefing. Este bine ca în fruntea ministerului să vină o persoană care poate asigura continuitatea activității acestui minister. Domnul Chicu este un profesionist, vine din acest domeniu și are o experiență vastă, a menționat Pavel Filip.
Cetățenii nu cunosc principalele concepte financiare, chiar și cele de bază, cum ar fi rata dobânzii, inflația, cursul de schimb, planificarea bugetară sau impozite, cu toate că foarte frecvent sunt implicați în acțiuni cu impact financiar, ca procurarea unui autoturism în leasing, contractarea unui credit de consum, cumpărarea unei locuințe în ipotecă, asigurarea bunurilor personale etc. În consecință, lipsa de cunoștințe îi face pe cetățenii să fie mai vulnerabili și expuși riscului de supraîndatorare sau situației de excludere financiară. Pentru a elimina aceste situații, Banca Națională a Moldovei, în colaborare cu Expert-Grup, au lansat proiectul de educație financiară „Învață. Dă sens banilor”.
La data de 17 august 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 180 din 26.06.2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (Lege). Declararea voluntară oferă persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova posibilitatea să declare mijloacele bănești care anterior nu au fost declarate, fără să fie supuși unor măsuri de constrângere din partea statului. Poate declara voluntar mijloace bănești oricare persoană fizică care este cetățean a RM. Declararea voluntară a mijloacelor bănești începe la data de 17 august 2018 şi se încheie la 1 februarie 2019.
Executivul a aprobat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului contravenţional al Republicii Moldova. Amendamentele vor contribui la prevenirea săvârșirii contravențiilor, prin majorarea sancțiunilor, diminuarea riscurilor de corupție în cazul contravențiilor aplicate șoferilor, dar și la eliminarea încălcării unor drepturi constituţionale ale persoanei. Potrivit noilor modificări, pentru alertele false la serviciile specializate amenda se dublează, astfel încât vinovații vor achita până la 3000 de lei, față de 1500, cât este acum sancțiunea.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *