Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul unei şedinţe speciale, reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, sindicatelor, patronatelor, mediului de afaceri și experți din Lituania, au dezbătut un șir de modificări care urmează să fie propuse spre examinare ulterioară factorilor de decizie.
În luna decembrie 2017 o persoană fizică cetăţean a comercializat fructe (nuci, mere, struguri) entităţii „M” SRL. Plata pentru fructe entitatea a efectuat- o în mai multe tranşe în lunile decembrie 2017 şi ianuarie 2018. Urmează a se stabili în ce an se constată venitul persoanei fizice şi dacă urmează să-l declare la Serviciul Fiscal de Stat?
Agentul economic SRL „Încredere în viitor” a decis să susțină societatea invalizilor din Bălți prin donarea materialelor de construcție și achitarea lucrărilor de reparație a unuia din centrele în care aceștia își petrec o mare parte din timpul lor de muncă. Va fi în drept agentul economic să atribuie la deduceri cheltuielile suportate pentru reparația acestei clădiri? În ce mărime va avea dreptul agentul economic să atribuie la deduceri, precum și care documente urmează să confirme cheltuielile suportate? În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din CF, agentul economic rezident are dreptul la deducerea oricăror donații făcute de el pe parcursul perioadei fiscale în scopuri filantropice sau de sponsorizare, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil.
Modificările și completările operate de Executiv în anexele nr. 1 și nr. 2 ale Hotărârii Guvernului nr. 246 din 8 aprilie 2010, au intrat în vigoare, fiind publicate în Monitorul Oficial din 14 iulie. Hotărârea nominalizată se referă la modul de aplicare a cotei 0 a TVA la livrările de mărfuri și servicii, efectuate pe teritoriul țării și de acordare a facilităților fiscale și vamale pentru proiectele de asistență tehnică și investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale, la care Republica Moldova este parte.
Mai multe modificări importante la Codul contravențional au fost publicate în Monitorul Oficial. Acestea vor intra în vigoare peste trei luni. În afară de modificarea unității convenționale (u.c.) de la 20 la 50 de lei, au fost stabilite noi sancțiuni.
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (3) din CF, agenţii economici menţionaţi la alin.(1) care, conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activitatea operaţională din livrări scutite de T.V.A. sau din livrări scutite şi impozabile cu T.V.A. în sumă de pînă la 600000 lei, pot alege regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol sau regimul de impozitare aplicat în modul general stabilit.
Finanțarea celor trei centre sociale pentru asistența persoanelor infectate HIV/SIDA se va efectua prin transferuri cu destinație specială din bugetul de stat către bugetele locale de nivelul al doilea. Centrele sociale regionale pentru asistența persoanelor menționate – în municipiile Bălți, Chișinău și Comrat, la moment, sunt finanțate din contul mijloacelor bugetului de stat prevăzute în bugetul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, precum și din alte surse, conform legislației în vigoare.
Modul de completare a Declarației persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) este stabilită prin anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 596 din 13 august 2012.
În Monitorul Oficial de mâine, vineri, 27 ianuarie, Nr. vor fi publicate următoarele documente oficiale:
Taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediuluiva fi achitată de persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de orgnizare, precum şi de persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător sub orice formă stabilită de legislaţie şi care produc sau importă mărfuri ce cauzează poluarea mediului sau procură aceste mărfuri de la persoane fizice şi juridice de pe teritoriul ţării care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar.
Ordinul: Anexa A Termeni definiţi Prezenta anexă este parte integrantă din prezentul standard. data începerii derulării unui contract de leasing (data începerii derulării: Data la care un locator pune la dispoziția locatarului, pentru utilizare, un activ-suport.
Ministerul Finanţelor propune spre consultare proiectul Hotărîrii Guvernului „Cu privire la modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.128 din 08 februarie 2008 cu privire la Consiliul Consultativ pe lîngă Ministerul Finanțelor.
Proiectul de modificare a pachetului de legi pentru desemnarea procentuală 2% sau așa-numita „Legea 2%” a fost înregistrată astăzi în Parlament. Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați.
În conformitate cu art.163 alin.(5) din Codul fiscal, persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător sau practică activitate profesională licenţiată ori autorizată, reglementată de legislaţia de specialitate, organul fiscal este în drept, la cererea contribuabilului, să atribuie cod fiscal diferit de codul fiscal personal, indicat în licenţă sau alt document care permite practicarea activităţii respective.
Agenţia de Achiziţii Publice, structură din subordinea Ministerului Finanţelor, începe din această săptămână monitorizarea şi evaluarea mult mai atentă a autorităţilor contractante referitor la corectitudinea procesului de achiziţii publice. Declaraţia a fost făcută de ministrul Octavian Armaşu în cadrul conferinţei ”Achiziţiile publice: între reforme şi interese”.
Articolul 121 alin. (1) din CF stabilește că prin perioadă fiscală privind impozitul pe venit se înţelege anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil şi se calculează suma impozitului care trebuie achitată.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare un proiect de hotărâre de guvern ce conține liste noi cu autoritățile administrative din subordinea MEI, instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni în care ministerul are calitatea de fondator.
La data de 18 iulie 2015 Parlamentul a votat pachetul de modificări legislative antu-tutun. O mare parte din ele deja au intrat în vigoare pe data de 17 septembrie 2015. Cele mai mari modificări intrate în vigoare țin de locurile de fumat, vânzările produselor de tutun aproape de instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare, vânzarea țigărilor cu aromate, etc.
În perioada 19 — 20 iunie 2017 s-a desfășurat prima ședință consacrată lansării Proiectului de Modernizare a Administrării Fiscale ,,TAMP”. La eveniment au participant echipaServiciului Fiscal de Stat, cea a Ministerului Finanțelor, a Băncii Mondiale, precum și alți parteneri de dezvoltare ai Serviciului Fiscal de Stat. Ședința a fost deschisă de Directorul SFS, Serghei Pușcuța. În cadrul luării sale de cuvânt el a subliniat: ”Aș dori să-mi exprim gratitudinea față de Banca Mondială, pentru asistența ce ne-o oferă la modernizarea administrării fiscale, Ministerului Finanțelor pentru suportul și susținerea în promovarea reformelor, precum și partenerilor și colegilor care ne sunt alături în munca depusă zi cu zi în scopul îmbunătățirii eficienței administrării fiscale.”
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *