Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2018 de către Inspectoratul de Stat al Muncii au fost achiziționate 4500 registre de evidență a persoanelor care exercită activități necalificate cu caracter ocazional (zilieri), care au fost repartizate la inspecțiile teritoriale de muncă. La solicitarea beneficiarilor, au fost distribuite 745 registre de evidență, și doar 245 de beneficiari au prezentat extrase din registrul respectiv. Datele au fost prezentate în cadrul unei ședințe de lucru, desfășurate în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu participarea reprezentanților Inspectoratului de Stat al Muncii, Asociației Producătorilor și Exportatorilor Strugurilor din Moldova, Alianței Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct, Asociației Producătorilor de Sfeclă de Zahăr.
Astăzi, 12 octombrie 2018, în Monitorul Oficial este publicat Ordinul nr.527 al Serviciului Fiscal de Stat din 3 octombrie curent cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 456 din 8 septembrie 2018 privind aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) şi a Modului de completare a acesteia. Astfel, documentul precizează că, pentru determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit pentru perioada fiscală 2018 și perioadele fiscale ulterioare, darea de seamă unificată se prezintă distinct.
Apare obligația de depunere a Notificării privind inițierea activității de comerţ la autoritatea administrației publice locale, în cazul în care activitatea respectivă se inițiază de către personale fizice: întreprinzătorul individual, gospodăria țărănească (de fermier); pentru activitatea de comerț în baza patentei de întreprinzător; pentru activitatea independentă? Care taxe se achită de către persoanele nominalizate? Este obligată de a depune Notificarea gospodăria țărănească (de fermier) care realizează producția proprie în piața deja autorizată pentru administratorul pieței?
Proiectul ce prevede implementarea unor măsuri fiscale ce au ca scop asigurarea sustenabilității fiscale a fost propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Documentul vizează mai multe modificări în Codul fiscal. Astfel, se propune eliminarea scutirii personale a persoanelor fizice cu venituri mai mari de 360 mii lei anual. În acest sens, în nota informativă se menționează că se propune modificarea condiției de utilizare a scutirii personale de 24 mii lei pentru a readuce elemente de progresivitate în impozitarea persoanelor fizice, astfel ca persoanele cu venituri mai mari să ofere o contribuție mai mare în buget. În acest mod, se impune condiția pentru ca scutirea personală să poată fi utilizată de către persoanele fizice care au venituri mai mici de 360 mii lei anual.
Stimați contabili, echipa Publicației Periodice ”Monitorul Fiscal FISC.md”, fiind alături de fiecare dintre voi zi de zi, cunoaște ca nimeni altul aspectele activității care o desfășurați și apreciem munca Domniilor Voastre. Pentru a vă simplifica perioada de raportare, de mâine, 13 februarie 2019, vom publica o serie de articole ce țin de modul de completare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2018 (anexele 1D și 2D).
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul Ordinului privind aprobarea formularului Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul sănătății. Astfel, în scopul executării prevederilor cap.101 din Codul fiscal, se propune aprobarea Formularului DASS 19, precum și a Regulamentului privind modul de completare a formularului declarației.
În temeiul art.117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză.
În conformitate cu pct.3) subpct.3) din Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, aprobată prin anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28 august 2017
1. (38.13) Care sunt condițiile aferente desemnării procentuale pentru perioada fiscală 2018?
Certificatul valoric (numit și certificat /voucher cadou) este emis de comercianți în scopul promovării vânzărilor și poate fi utilizat pentru achiziționarea de diferite produse oferite spre vânzare de aceștia. Potrivit art. 93 alin. (3) din Codul fiscal (CF), livrarea de mărfuri este definită ca transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parțială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepția mijloacelor bănești, achitarea salariului în expresie naturală,
Prevederile legislației naționale rămân în urmă de dezvoltarea tehnologiilor informaționale, ceea ce impune necesitatea elaborării și punerii în aplicare a reglementărilor pentru utilizarea diferitelor dispozitive cu funcții de mașini de casă și control (telefoane, tablete etc., ce dispun de aplicațiile necesare). În ședința Executivului din 27 februarie curent a fost examinat proiectul hotărârii de Guvern prin care au fost aprobate trei regulamente noi ce țin de aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor: Regulamentul cu privire la Registrul unic al echipamentelor de casă şi de control; Regulamentul cu privire la Comisia interdepartamentală pentru echipamentele de casă și de control și Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă și de control pentru efectuarea decontărilor în numerar și/sau prin alt instrument de plată.
Ordinul privind aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special Factura fiscală, precum și Instrucțiunea de completare a acesteia a a fost semnat de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu. Reamintim, că începând cu 28 octombrie curent,toate entitățile ce dețin statut de plătitor a TVA, dar și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor al TVA, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special „Factura fiscală".
Un cetățean al RM activează, în baza unui contract individual de muncă, peste hotarele acesteia și regulat efectuează transferuri bancare unei persoane fizice ce se află în RM, în mărime ce depășește 100 000 lei anual. Urmează oare a fi impozitate suplimentar în RM transferurile date? Pentru a determina existența obligației aferente impozitului pe venit pentru sumele care sunt transferate, este necesar de a ține cont de principiile de bază pentru subiectul și obiectul de impunere.
SRL ,,F” şi SA ,,C” au depus cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,Apă…” cu privire la anularea actelor administrative. În motivarea cererii reclamanții au invocat că, începând cu luna mai 2017, SA ,,Apă…” a adoptat faţă de un număr de circa 100 de agenți economici din mun. Chişinău o poziție discriminatorie şi anticoncurențială de aplicare selectivă a legii la stabilirea tarifelor pentru recepționarea şi preepurarea apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți. Aceștia au menționat că, în luna aprilie a anului 2017, au recepționat de la SA ,,Apă…” notificările privind rezilierea unilaterală de către SA ,,Apă…” a contractelor de recepționare şi preepurare a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanţi încheiate între SA ,,Apă…” şi reclamanți.
Articolul 188 alin. (2) din Codul fiscal prevede că contribuabilul care descoperă că darea de seamă fiscală prezentată anterior conţine o greşeală sau o omisiune are dreptul să prezinte o dare de seamă fiscală corectată, conform formularului şi modului de întocmire în vigoare pentru darea de seamă fiscală care se corectează.
Organizațiile necomerciale, activitatea profesională în sectorul justiției, întreprinderile cu statut de persoană juridică și întreprinzătorii individuali, dar și persoanele fizice cetăţeni ai RM vor fi supuse înregistrării de stat de entitățile abilitate cu acest drept, anterior fiind indicată Agenția Servicii Publice. Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO de vineri, 19 aprilie, Ordinul nr.142 din 29 martie curent cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr.352 din 28 septembrie 2017. Totodată, Ordinul prevede că, pentru persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice nerezidente care nu dispun de obiecte impozabile pe teritoriul RM şi nu au obligaţii fiscale, codul fiscal va reprezenta seria, numărul și codul indicat în
În conformitate cu prevederile art. 44 alin.(1) lit. c) din Codul fiscal (CF), persoanele juridice aplică metoda de evidenţă – contabilitatea de angajamente, conform căreia venitul este raportat la perioada fiscală în care a fost câştigat; sumele reducerii de preţ, ale disconturilor şi rabaturilor acordate/primite în perioada de gestiune pentru livrările/achiziţiile efectuate în anii precedenţi se raportează şi se deduc respectiv în scopuri fiscale în perioada fiscală în care acestea au fost constatate şi/sau calculate, şi/sau acordate.
Pe parcursul anului 2018, Secretariatul Consiliului Economic a asigurat întrevederea comunității de afaceri și instituțiilor donatoare cu prim-ministrul în cadrul a 14 ședințe, de două ori mai multe decât în anul trecut. Totodată, în anul 2018 au fost organizate circa 70 de ședințe ale celor șase Grupuri de lucru din cadrul CE, la care au fost invitați peste 2000 de participanți. Datele sunt incluse în Raportul de activitate al CE pentru anul 2018. Potrivit Raportului, în anul 2018 la platforma Consiliului Economic au aderat 29 de membri noi. În momentul de faţă, Consiliul numără 100 de membri, dintre care 41 sunt reprezentanți ai asociațiilor de business,
Stimate utilizator, știm cât de importante sunt deciziile pe care trebuie să le iei zi de zi. De ele depinde activitatea ta, planurile de viitor, noi oportunități de dezvoltare, eventuale parteneriate de durată, dar şi succesul în afaceri. Pentru a-ţi simplifica luarea deciziei să devii cititor al P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD”, îți oferim 24 de ore acces la o serie de materiale plasate anterior pe paginile noastre cu regim închis.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *