Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Сea de a 59-a ședință a Consiliului Euro-Asiatic pentru Standardizare (EASC) al CSI desfășurată în regim de videoconferință a întrunit reprezentanți ai autorităților de reglementare și ai organismelor naționale de standardizare, metrologie, certificare și acreditare din țările membre CSI, care au abordat aspecte esențiale ale cooperării interstatale în domeniu, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. Participanții la reuniune au discutat cooperarea țărilor membre CSI cu Comitetul European de Standardizare (CEN), Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC) și Organizația Internațională de Standardizare (ISO),
Persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova și persoanele fizice cetăţeni străini sau apatrizi care, în scopuri fiscale, au obţinut statut de rezident al Republicii Moldova, vor anexa documentul în original, eliberat de Poliţia de Frontieră, despre
Serviciul Vamal a demarat o acțiune complexă de eficientizare a activității sale prin cartografierea proceselor de business în contextul prevederilor noului Cod Vamal. La prima etapă vor fi cartografiate procesele de plasare a mărfurilor în regimurile vamale de import, export, perfecționare activă și pasivă, admiterea temporară,
În luna aprilie 2021 prețurile medii de consum au crescut cu 14,8% în comparație cu luna martie și cu 2,83% față de luna aprilie 2020, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. În perioada de raportare esențial s-au majorat preţurile la produse alimentare precum: cartofi proaspeți – cu 18,0% și varză – cu 51,0%, creșterea fiind mai mică la ceapă uscată – cu 3,9%, fructe proaspete – cu 4,0%, uleiuri și grăsimi – cu 3,5%, carne, preparate și conserve din carne – cu 2,2%, peşte şi conserve din peşte – cu 1,6%, lapte integral proaspăt – 0,9% și zahăr – 0,8%. În același timp, s-au diminuat prețurile la ouă de găină cu 2,9% și legume rădăcinoase – cu 2,4%.
În ultima perioadă cashback-ul devine un instrument utilizat tot mai frecvent, însă uneori utilizatorii nu iau în calcul toate aspecte ce țin de această alternativă a reducerilor directe. Din acest motiv ne-am propus ca în noua ediție a revistei „monitorul fiscal FISC.md” să dezvăluim mai multe detalii despre cashback din perspectivă contabilă și fiscală. Articolul intitulat „Кэшбэк (cashback): правила бухгалтерского учета и налогообложения” este elaborat de Natalia Zlatina și este disponibil în rubrica Contabilitate practică.
Conform prevederilor Codului fiscal este prevăzută obligația contribuabililor de a prezenta în termenul stabilit dări de seamă pentru fiecare tip de impozit sau de taxă, pentru primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii.
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe (în continuare – Legea nr. 1466/1998), agenții economici rezidenți ai RM, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare,
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. Astfel, în primul semestru din anul curent, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 8 612 contracte de locațiune/chirie.
La transportarea mărfurilor în regim vamal de tranzit cu mijloace de transport auto, în anumite situații (transportatorul nu se încadrează în termenul de tranzit acordat iniţial sau este obligat, conform Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi internaţionale pe şosele, să se odihnească după parcurgerea unui interval anumit de timp, evenimente neprevăzute etc.), termenul de tranzit acordat inițial poate fi ulterior prelungit.
Sistemul digital de traversare programată a frontierei – Border Queuing System (BQS), implementat în regim pilot începând cu 30 ianuarie 2025, demonstrează eficiența în reducerea timpilor de așteptare și optimizarea fluxului de transport la frontier, anunță Serviciul Vamal.
În primul semestru din acest an, în țara noastră au fost realizate lucrări de construcții în valoare de 5,4 mld.lei ceea ce este cu 17,1% mai mult față de ianuarie-iunie 2020, anunță Biroul Național de Statistică. Astfel, cel mai mare volum de construcții reprezintă construcțiile noi – în sumă de circa 3,2 mld.lei, care au crescut cu 20%, fiind urmate de reparațiile capitale – 1,1 mld.lei, în creștere cu 24,3% și lucrările de întreținere și reparații curente – 996 mil.lei, cu 0,6% mai mult decât în aceiași perioadă din anul 2020.
Ca rezultat al înstrăinării terenurilor agricole ce au aparținut gospodăriei țărănești (GȚ) „X”, fondatorii acesteia au decis lichidarea GȚ și, respectiv, a apărut necesitatea transmiterii fondatorilor tehnicii agricole și altor echipamente. În cazul dat, apar sau nu anumite obligaţii fiscale aferente impozitului pe venit? În contextul situaţiei examinate este necesar de menționat că, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992 (Legea nr. 845/1992), întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.
În cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 27 noiembrie curent a fost analizat proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2025, care propune majorarea acestuia cu 2400 lei în raport cu indicatorul aprobat pentru anul curent, până la 16 100 lei.
Bugetul personal sau bugetul familiei, la fel ca și bugetul de stat sau bugetul unei organizații, reprezintă totalitatea veniturilor și a cheltuielilor efectuate într-o perioadă de timp. Orice buget include următoarele etape: i) elaborarea unui plan de venituri și cheltuieli pentru o anumită
Se permite spre deducere în scopuri fiscale taxa de aderare la sistemul colectiv de gestionare a deșeurilor pentru îndeplinirea obligaţiilor aferente responsabilităţii extinse a producătorului (REP)?
Ministerul Finanțelor a publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 10 septembrie 2021, Ordinul nr. 75 din 1 iunie curent cu privire la modificarea și completarea Normelor metodologice privind executarea de casă a bugetelor componente ale bugetului public național și a mijloacelor extrabugetare prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor, aprobate prin Ordinul MF nr. 215/2015. Potrivit documentului, sintagma „extrasul trezorerial (Forma FD-033) se substituie cu sintagma „extrasul din cont bancar (Forma FD-031), iar cap. V (Raportarea bugetară) a fost completat cu puncte ce vizează activitatea Trezoreriei de Stat și a celor regionale ale Ministerului Finanțelor.
Conform pct.3 din Regulamentul privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli, pentru a fi eligibili, se calculează ponderea activităților de la grupele 01.1-0.1.6 din CAEM, care se raportează la venitul din activitatea operatională și nu trebuie să fie mai mică de 95%.
Urmează a fi marcate cu timbre cu acciză ţigaretele electronice, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, care nu conţin nicotină şi se atribuie la poziţia tarifară 2404, precum şi flacoanele de reumplere, care nu conţin nicotină de la poziţia tarifară 240412000, destinate cartuşelor şi ţigaretelor electronice?
În anul 2020, entitățile din sectorul real cu 5 și mai mulți salariați și instituțiile bugetare au realizat investiţii în active imobilizate în valoare de 27,1 mld. lei, cu 2,6% mai puțin decât în anul 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, investițiile în imobilizări corporale în anul 2020 au constituit 26,6 mld. lei sau 98,1% din valoarea totală a investițiilor în active imobilizate, marcând o descreștere de 1,4% față de anul precedent. În același timp, investițiile în imobilizări necorporale au constituit 519,5 mil. lei sau cu 39,9% mai puțin față de anul 2019.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *