Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Entitatea SRL „A” prezintă dările de seamă Serviciului Fiscal de Stat în formă electronică începând cu 1 ianuarie 2017 în temeiul prevederilor art.187 alin. (21) lit. d) din Codul fiscal însă pe parcursul anului 2018 numărul scriptic de salariai al entității SRL „A” s-a redus şi la 1 ianuarie 2019 acesta constituia 3 unităţi. Este obligatoriu ca întreprinderea să prezinte în continuare dările de seamă Serviciului Fiscal de Stat doar în formă electronică sau le poate prezenta şi pe suport de hârtie?
Au mai rămas circa două săptămâni până la data-limită stabilită (31 martie 2020) pentru depunerea Declarației de avere și interese personale pentru anul 2019. Autoritatea Națională de Integritate precizează că subiecții declarării o pot depune în format electronic, prin accesarea Declarației on-line. Totodată, subiectul declarării trebuie să se asigure că are semnătura electronică valabilă și că dispune de toate documentele care certifică proveniența veniturilor ce urmează a fi declarate. Experiența anilor precedenți arată că majoritatea subiecților declarării amână momentul depunerii Declarației pentru ultimele zile, fapt care poate supraîncărca sistemul „e-Integritate” și, respectiv, poate crea incomodități suplimentare declaranților.
Care agenți economici sunt obligați să contribuie în Fondul de susținere a populației? Care este cuantumul contribuției și obligațiile aferente? Ce consecințe vor fi suportate pentru nerespectarea obligațiilor? Legea nr.827 din 18 februarie 2000 instituie în Republica Moldova Fondul de susținere a populației, acesta fiind creat pentru finanțarea programelor cu destinație specială în domeniul asistenței sociale, finanțarea serviciilor sociale incluse în pachetul minim de servicii sociale, precum și pentru finanțarea cantinelor de ajutor social. Actul prevede subiecții care sunt obligați să contribuie în acest Fond, modul de contribuire și consecințele pentru nerespectarea obligațiilor impuse, aspecte pe care le vom comunica în cele ce urmează.
Persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător și prestează servicii sau lucrări, vor putea beneficia de acordarea scutirii personale stabilite la art.33 din Codul fiscal1 la locul prestării serviciilor sau lucrărilor, cu condiția neutilizării lor pe parcursul perioadei respective la un alt loc de muncă. În Monitorul Oficial din 1 februarie curent a fost publicată Hotărârea nr. 44 din 30 ianuarie 2019 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului. Măsura are drept scop simplificarea conformării fiscale a contribuabililor și diminuarea poverii administrative privind calcularea obligațiilor fiscale ce ține de impozitul pe venit al persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și prestează servicii sau lucrări.
Realizările anului 2019, precum și prioritățile pentru anul 2020 sunt prezentate în Raportul anual al Consiliului pentru anul 2019. Din 1 februarie 2019 s-a redus numărul de acte și timpul de acordare a permiselor de muncă și de ședere pentru străini. Potrivit modificărilor, autoritatea competentă are la dispoziție 2 săptămâni, pentru emiterea deciziei de prelungire sau acordare a dreptului de muncă sau de ședere pentru cetățenii străini, și încă 7 zile pentru perfectarea actelor și emiterea permisului propriu-zis.
Certificatele de concediu medical vor putea fi eliberate pentru durata de 1-10 zile calendaristice, în una sau mai multe etape. Totodată, acesta va putea fi prelungit, la recomandarea medicilor specialiști, în etape succesive de maximum 30-31 de zile calendaristice. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a propus spre consultare proiectul hotărârii de Guvern privind modificarea Instrucţiunii privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical.
Întreprinderea, în baza contractului de consignație, comercializează mărfurile confiscate de către autoritățile abilitate cu astfel de funcții. Recompensa întreprinderii constituie comisionul. Ținând cont de faptul că în raport cu relațiile de consignație se aplică noțiuni similare relațiilor realizate în cadrul contractului de comision, urmează oare a se lua în calcul, la aprecierea pragului de înregistrare în calitate de plătitor TVA, valoarea mărfurilor comercializate? Care este specificul aprecierii pragului de înregistrare TVA în cazul comercializării altor categorii de mărfuri realizate în cadrul contractului de consignație?
1. (28.1.30) Se vor lua în calcul la aprecierea pragului de înregistrare în calitate de plătitor TVA, valoarea mărfurilor livrate în afara teritoriului Republicii Moldova procurate fără a fi introduse pe teritoriul țării? Arhiva 1. (28.2.6) Urmează a fi anulată înregistrarea în calitate de plătitor al T.V.A., pentru subiecţii ce s-au înregistrat în baza investiţiilor capitale efectuate, ţinînd cont de anularea prevederilor art. 1121 din Codul fiscal?
Începând cu 27 aprilie 2020, I.P. „Agenția Servicii Publice”, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale, va relua prestarea serviciilor publice: 1.1. înmatricularea vehiculelor în regim special; 1.2.documentarea conducătorilor auto; 1.3.înregistrarea actului de naștere, cu eliberarea certificatului; 1.4.înregistrarea căsătoriei Prevederea se conține în Dispoziția nr. 20 din 21.04.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale.
În luna februarie curent au fost înregistrați în calitate de șomeri 2997 de persoane, dintre care 1353 femei, potrivit Raportului statistic al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Astfel, la începutul lunii martie în baza de date a ANOFM erau înregistrați în total 17879 de șomeri, dintre care 1041 au fost plasați în câmpul muncii. Datele mai arată că 1422 de șomeri beneficiau de la începutul anului curent de ajutor de șomaj, mărimea medie a acestuia constituind 1787,56 lei.
Eliberarea certificatelor valorice cadou, potrivit art.93 p.3) și 4) din Codul fiscal, nu reprezintă livrare de mărfuri/servicii, acestea fiind utilizate în calitate de confirmare a plății (integrală sau parțială), efectuată anticipat (în avans) pentru livrarea ulterioară de mărfuri/servicii. Totodată, conform art.108 alin.(1) din Codul fiscal, data calculării obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(5)–(8).
Republica Moldova, împreună cu alte 12 țări din regiunea Dunării și-au propus să susțină antreprenorii în dificultate și să contribuie la contracararea efectelor negative ale crizei epidemiologice actuale, prin intermediul proiectului transnațional DanubeChance 2.0. Ministerul Economiei și Infrastructurii, în calitate de partener strategic asociat și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în calitate de partener de proiect, contribuie la crearea unui ecosistem de sprijin pentru antreprenorii din Republica Moldova care se confruntă cu dificultăți, faliment sau doresc să lanseze o nouă afacere.
În primele trei luni ale anului curent Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 4,6 mld. lei, depășind cu 208,7 mil. lei încasările pentru aceeași perioadă din anul precedent. Datele au fost prezentate în cadrul unei ședințe de bilanț al activității Departamentului venituri și control vamal, convocată de directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie. Conform datelor prezentate, în structura veniturilor ponderea cea mai mare o dețin plățile provenite din administrarea TVA, care constituie 70,7%, urmate de accize cu 21% și taxele vamale, care au o contribuție de 5,2%. Cifrele sunt în creștere și în cazul exporturilor, valoarea cărora a crescut, în primul trimestru, cu 516,8 mil. lei, însumând peste 10,5 mld. lei.
Piața muncii din Republica Moldova simte o lipsă de cadre bine instruite, iar autoritățile sunt în căutare de noi mecanisme pentru facilitarea angajării în câmpul muncii. Totodată, începând cu anul 2019, este implementat un nou cadru legislativ privind promovarea ocupării forței de muncă, cu măsuri noi aliniate practicilor comunitare ce sunt destinate atât șomerilor, cât și agenților economici. Astăzi, 15 decembrie, pe platforma Consiliului Economic s-a desfășurat un webinar dedicat comunității de afaceri, în cadrul căruia reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au vorbit despre mecanismele de susținere financiară oferite de stat antreprenorilor la crearea locurilor noi de muncă și la ocuparea acestora.
Agenții economici, care activează în domeniul fabricării și/sau păstrării, comercializării angro a alcoolului etilic și a producţiei alcoolice, vor depune declarația de fabricare și/sau de circulație și declarația de fabricare și/sau de circulație a producției alcoolice. Conținutul și forma declarațiilor va fi stabilită de către Guvern. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege privind modificarea unor acte legislative.
Istoria protecției datelor cu caracter personal în Moldova se începe odată cu adoptarea Legii nr. 17 – XVI din 15.02.2007 cu privire la protecția datelor cu caracter personal (abrogată însă la 14 aprilie 2012, la intrarea în vigoare a Legii noi în 2011), când autoritatea responsabilă de control asupra legalității respective a fost desemnat Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. De atunci majoritatea din noi, mai puțin sau mai mult, este familiarizată cu domeniul dat. Totodată recent a apărut și se utilizează o noțiune nouă — GDPR(General Data Protection Regulation). Astăzi noțiunile sunt utilizate concomitent și din cauza asta la mai mulți apar întrebări cum e mai corect și care este diferența.
Potrivit art.103 alin. (1) pct.20) din Codul fiscal, nu se aplică TVA la producţia de carte şi publicaţiile periodice (cu excepţia celor cu caracter publicitar şi erotic) de la poziţiile tarifare 4901, 4902 ,490300000, 490400000 şi 4905, precum şi serviciile de editare a producţiei de carte şi a publicaţiilor periodice, cu excepţia celor cu caracterul menţionat. De asemenea, menţionăm că, Codul fiscal nu defineşte în scopuri fiscale noţiunea de „servicii de editare”, şi, prin urmare, în lipsa unei astfel de reglementări, se aplică legislaţia civilă în vigoare.
După implementarea definitivă a SIA „Registrul mandatelor de executare”, prezentarea acestora Serviciului Fiscal de Stat se va efectua exclusiv prin intermediul sistemului automatizat. În ședința Executivului din 25 martie curent va fi examinat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea conceptului tehnic al SIA „RME”, iar implementarea și dezvoltarea sistemului vor fi puse în sarcina SFS. Conform documentului, procedura de executare a creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public se inițiază la prezentarea mandatului de executare de către autoritatea publică îndreptățită să revendice dreptul supus executării, iar SFS efectuează executarea silită a creanțelor în condițiile și conform modalităților reglementate de CF.
În anul 2020 întreprinderea „X” rezidentă a RM a procurat un imobil de la o persoană fizică nerezidentă la prețul de 850 000 lei, achitarea fiind efectuată în părți - 350 000 lei în noiembrie 2020, iar 500 000 lei - în mai 2021. La efectuarea plății întreprinderea, nefiind sigură de modalitatea determinării sumei din care urmează a fi reținut impozitul pe venit la sursa de plată (existau dubii vis-a-vis de baza valorică a imobilului), a reținut impozit pe venit din mărimea totală a creșterii de capital, adică 51 000 lei (425 000 X 0,12), din care 21 000 lei în 2020 și 30 000 lei în 2021. Totodată, persoana fizică dispune de act de moștenire din care rezultă că baza valorică a imobilului este de 700 000 lei. Care este modalitatea corectă de determinare a obligațiilor fiscale privind impozitul pe venit și care sunt acțiunile părților implicate în tranzacțiile respective?
Parlamentul a aprobat în ședința din 11 septembrie curent, în lectură finală, proiectul pentru aprobarea proiectului de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, ce are ca scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură, protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare, crearea posibilității asigurării calității recoltei, extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată, stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *