Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ediția din luna octombrie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” conține articole relevante și utile pentru contabili, auditori, specialiști în finanțe și nu doar.
Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea contabilitatii si raportarii financiare nr.287/2017, pentru anul 2020 nu sunt supuse auditului obligatoriu: situațiile financiare individuale ale entitaților mijlocii și entitaților mari; situațiile financiare consolidate ale grupurilor. Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a aprobat proiectul de lege privind instituirea unor masuri de sustinere a activitatii de întreprinzator și a propus documentul Legislativului pentru examinare și aprobare în două lecturi. În motivarea necesității adoptării prevederilor derogatorii de la Legea nr.287/2018
Vineri, 1 martie anul curent, în Monitorul oficial a fost publicată Legea nr. 34 din 29 februarie 2024 cu privire la decontările în numerar. Reiterăm, că prevederile legii se vor aplica din 1 ianuarie anul 2025.
Începând cu 1 ianuarie 2026, Codul fiscal al Republicii Moldova se completează cu Capitolul 104 „Regimul fiscal al antreprenorilor independenți”, introdus prin Legea nr. 228/2025 pentru modificarea unor acte normative (privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice).
Deși reflectarea în evidența contabilă a autorităților/instituțiilor bugetare a cheltuielilor de reparații curente/capitale, la prima vedere, pare a fi una destul de simplă, totuși încă mai există interpretări diferite cu privire la modul de contabilizare a acestor operațiuni economice.
Veniturile și cheltuielile bugetului de stat pentru anul curent urmează a fi majorate cu de 1735,6 mil. lei din contul granturilor pentru suport bugetar. Astfel, veniturile bugetului de stat vor constitui 73289500,0 mii lei și, respectiv cheltuielile 87183500,0 mii lei.
În Monitorul Oficial nr. 418-421 din 9 noiembrie curent a fost publicată Legea nr. 318 din 26.10.2023 pentru modificarea unor acte normative, care vizezază amendamente la art. 35 din Legea insolvabilității nr.149/2012, ce se referă la publicitatea hotărârii şi notificarea creditorilor.
Documentarea, repartizarea și deducerea cheltuielilor privind alimentarea automobilelor cu motor electric și/sau hibrid, nefiind expres stipulate în legislația națională ce reglementează evidența contabilă, continuă să provoace întrebări agenților economici. Astăzi venim cu unele precizări ce țin de aspectele indicate supra. Aici reiterăm normele legale ce reglementează ținerea evidenței contabile. Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017 stabileşte cadrul normativ de bază, principiile şi cerinţele generale şi mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii şi raportării financiare în RM.
În conformitate cu art. 20 alin. (1) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (în continuare - Legea nr. 287/2017), situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a altor informații aferente activității entității. În vederea realizării acestui obiectiv, pe care trebuie să o ofere contabilitatea, se impune respectarea principiului prudenței, prevăzut în art. 6 din Legea nr. 287/2017, potrivit căruia nu se admite supraevaluarea activelor și a veniturilor și/sau subevaluarea datoriilor și a cheltuielilor.
În categoria infracțiunilor economice incriminate de Codul penal (în continuare – CP) este prevăzută și infracțiunea de insolvabilitate intenționată (art. 252 din CP). Remarcăm că infracțiunea de insolvabilitate intenționată este reglementată de CP în trei variante-tip şi în două variante agravante
În Monitorul Oficial din 26 martie curent a fost publicat Ordinul nr. 45 din 9 martie curent privind modificarea și completarea Cerințelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr.164 din 30 decembrie 2016.
În cadrul ședinței plenare din 7 decembrie curent, Parlamentul a aprobat în a doua lectură proiectul Legii privind protecția secretelor comerciale, punerea în aplicare a căreia va oferi persoanelor fizice sau juridice care dețin controlul legal asupra unui secret comercial instrumentele și pârghiile
În Monitorul Oficial din 29 decembrie curent a fost publicată Legea nr. 428 din 28 decembrie 2023 pentru modificarea unor acte normative (politica vamală pentru anul 2024).
În conformitate cu modificările operate la art. 5 din Codul fiscal (CF) prin Legea nr. 257 din 16.12.2020 cu privire la modificarea unor acte normative (Legea nr. 257/2020), începând cu 1 ianuarie 2021, noțiunile de reprezentanță permanentă și reprezentanța entității nerezidente au următorul conținut: pct. 15) din art. 5 al CF definește noțiunea de reprezentanţă permanentă ca loc fix de afaceri prin care nerezidentul desfășoară, integral sau parţial, activitate de întreprinzător în RM, fie direct, fie printr-un agent cu statut dependent, inclusiv:
Numărul mediu de salariați reprezintă media aritmetică simplă, rezultată din suma efectivelor zilnice de salariați (exclusiv cei al căror contract de muncă/raport de serviciu a fost suspendat) din anul de referință – inclusiv din zilele de repaus săptămânal, sărbătorile legale și alte zile nelucrătoare – împărțită la numărul total al zilelor calendaristice.
Prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 34 din 29.03.2023 (în continuare – OMF nr. 34/2023) au fost efectuate modificări și completări la Planul de conturi contabile în sistemul bugetar și Normele metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 (în continuare – OMF nr. 216/2015).
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2025 vor constitui 71,55 mld. de lei, cheltuielile - 85,44 mld.de lei, în timp ce deficitul bugetar va constitui 13,89 mld. de lei. Conform estimărilor, în anul 2025 veniturile bugetului public național vor fi în creștere cu 8,7% față de volumul precizat în anul 2024, cheltuielile - cu 7,7%, iar deficitul bugetar va atinge nivelul de 4,05% din PIB.
Proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă, ce are ca scop oferirea unei alternative de finanțare pentru întreprinderile nou create, întreprinderile mici și mijlocii și autoritățile administrației publice locale, prin intermediul platformelor de finanțare participativă, a fost aprobat în lectura a doua.
Potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 845/1992, întreprinderea are dreptul să încaseze de la cetățeni plăți în numerar în sumă ce nu depășește 100 000 de lei pentru fiecare tranzacție pentru bunurile sau serviciile comercializate, efectuate începând cu 01 mai 2021. Prin urmare, articolul 3 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 decembrie 2017, prevede că faptul economic este o tranzacție, operațiune, eveniment care a modificat sau poate modifica activele, capitalul propriu, datoriile, veniturile, costurile și/sau cheltuielile entității.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *