Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În luna decembrie 2019, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de luna noiembrie a anului precedent cu 0,2%, iar comparativ cu decembrie 2018 – cu 2,6%, potrivit informației publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă în luna decembrie 2019 comparativ cu luna precedentă prețurile s-au majorat cu 1,4% și față de decembrie 2018 – cu 10,3%, iar în industria prelucrătoare – cu 0,2% și, respectiv, cu 2,5%.
Vicepremierul Serghei Pușcuța a avut ieri, 28 ianuarie 2020, o întrevedere cu Excelența sa, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong. Cei doi oficiali au discutat despre subiectele de actualitate de pe agenda bilaterală, proiectele în derulare, precum și oportunitățile ulterioare de cooperare între cele două state. În debutul întrevederii, Serghei Pușcuța a mulțumit părții chineze pentru suportul consistent și constant oferit Republicii Moldova, menționând că China este un exemplu în ceea ce privește dezvoltarea economică. De asemenea, Vicepremierul Pușcuța a exprimat speranța că relațiile dintre cele două țări se vor intensifica, prin implementarea unor noi proiecte reciproc avantajoase.
1. Actele normative aferente ținerii și organizării contabilității în asociațiile de coproprietari în condominiu Deoarece în practică apar multe întrebări cu privire la modul de organizare și ținere a contabilității de către asociațiile de coproprietari în condominiu (ACC) în articolul respectiv vom examina atât prevederile actelor normative din domeniu, cât și exemple practice.
ÎCS „GNF …Energie” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, intervenient accesoriu G. S., cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că, la data de 21 aprilie 2018, ANRE a adoptat decizia nr. 207 privind obligarea ÎCS „GNF…Energie” SRL să încheie contractul de furnizare a energiei electrice la locul de consum cu solicitantul G.S., care a procurat locuința de la compania de construcție. Reclamanta a mai indicat că a contestat decizia indicată supra cu cerere prealabilă, însă a primit răspunsul ANRE prin care a fost informată despre respingerea cererii prealabile.
Autovehiculele de epocă vor fi redenumite în autovehicule de colecție de interes istoric sau etnografic. Acestea sunt mijloacele de transport auto de orice model sau tip a cărui producție a încetat, cu o vârsta mai mare de 30 de ani ce se găsesc în starea lor originală, fără să suferit modificări substanțiale ale șasiului, caroseriei, sistemului de direcție, de frânare, de transmisie sau de suspensie, ale motorului, aripilor etc., care au participat la un eveniment istoric sau competiții și reprezintă o valoare culturală a timpurilor trecute, confirmat de instituția de stat competentă. Ieri, 23 octombrie, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea unor acte legislative.
De rând cu drumurile, reţelele şi substaţiile electrice, reţelele de gaz, instalaţiile pentru extragerea apelor subterane şi alte obiecte similare transferate gratuit autorităţilor publice (sau, în baza deciziei lor, întreprinderilor specializate care folosesc şi exploatează obiectele respective conform destinaţiei), vor fi scutite de TVA fără drept de deducere, începând cu anul viitor, și sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și sistemele centralizate de alimentare cu energie termică. Prevederea este inclusă în Legea nr.171 cu privire la modificarea unor acte legislative ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2020.
Компании «Rompetrol Moldova», «Moldovagaz», «Lukoil – Moldova», «Gas Natural Fenosa Furnizare Energie» и «Energocom» являются крупнейшими по обороту предприятими Молдовы в 2018 г. Данные представило Национальное бюро статистики в своем ежегодном «Структурном обследовании предприятий», согласно которому в каждой из ключевых отраслей Молдовы компании-лидеры (топ-5) формируют от 9,5% до 80,6% оборота, а самая высокая концентрация, как и ранее, отмечается в сфере обеспечения энергоресурсами, горячей водой и кондиционирования воздуха, водоснабжения и канализации, переработки отходов, а также в секторе IT.
Atingerea progreselor palpabile în calitatea vieții oamenilor și în abilitarea grupurilor vulnerabile este noua filozofie propusă pentru Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova – „Moldova 2030”, care este prezentată în Nota de concept, propusă pentru consultări publice de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Proiectul descrie obiectiv tendințele în dezvoltarea umană în ţară, bazate pe analiza factorilor demografici, sociali, economici, climaterici, dar și cei de guvernare.
Национальное Агентство по Регулированию в Энергетике утвердило базовые затраты на поставку электроэнергии по регулируемым ценам на 2018 г. для «Gas Natural Fenosa Furnizare Energie». Сумма базовых затрат рассчитана на первый год действия Методологии расчета, утверждения и применения регулируемых цен на поставку электроэнергии конечным поставщиком и поставщиком универсальных услуг.
Banca Națională a Moldovei a publicat datele preliminare, pentru trimestrul II al anului 2020, privind soldul contului curent al balanţei de plăţi a Republicii Moldova. Potrivit documentului, acesta a înregistrat un deficit de 19,23 mil. USD (comparativ cu 317,41 mil. USD în trimestrul II 2019). Raportat la PIB, contul curent a constituit -0,8 la sută (față de -11,4 la sută în trimestrul II 2019). Contul de capital a înregistrat un sold negativ de 7,57 mil. USD, iar contul financiar s-a soldat cu intrări nete de capital în valoare 54,41 mil. USD. În prima jumătate a anului 2020, deficitul contului curent al balanței de plăți a Republicii Moldova s-a redus comparativ cu cel înregistrat în ianuarie-iunie 2019 atât ca valoare absolută, cât și relativ la PIB.
Exporturile de mărfuri realizate în luna februarie a anului curent au constituit $245,4 mil., cu 11,8% mai mult față de luna ianuarie și cu 1,6% — comparativ cu luna februarie 2019. Totuși, de la începutul anului volum exportului este inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2019 cu 2,3%, însumând $464,8 mil., comunică Biroul Național de Statistică. Din suma totală, livrările de mărfuri autohtone au constituit $358,2 mil. (77,1%), fiind în creștere cu 6,8% față de ianuarie-februarie 2019 și care a contribuit la majorarea totală a exporturilor cu 4,8%. Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (82,8%), fiind urmate de transportul maritim (10,1%), feroviar (5,7%) și aerian (1,4%).
Asigurarea funcționării corecte, continue şi în condiţii de competivitate a pieței interne a energiei electrice şi punerea în aplicare a unor proceduri nediscriminatorii și transparente la apariţia situaţiilor excepţionale este unul din obiectivele Regulamentului privind situațiile excepționale pe piaţa energiei electrice, propus spre consultare de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Anexele nr. 1 și 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 246 din 8 aprilie „Cu privire la modul de aplicare a cotei zero a TVA la livrările de mărfuri, servicii efectuate pe teritoriul ţării şi de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale pentru proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte” au fost completate.
Efectuarea auditului energetic de către companiile mari este una din măsurile prevăzute în proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul eficienţei energetice pentru anii 2019-2021, elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, autoritățile își propun promovarea obligaţiei de efectuare, o dată la patru ani, a auditului energetic obligatoriu. În acest sens, se preconizează aprobarea cadrului normativ secundar aferent obligaţiei întreprinderilor mari de a efectua auditul respectiv (Regulamentului cu privire la efectuarea auditului energetic de către întreprinderile mari).
Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.90 din 19 iulie 2019 (Monitorul Oficial nr.246-248 din 02 august 2019), începînd cu 1 iulie 2020, la efectuarea livrării impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura)
În trimestrul III al anului 2019, Produsul intern brut (PIB) a constituit 64323 mil. lei și a înregistrat, în termeni reali, o creștere cu 4,3% față de trimestrul III al anului precedent, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, la creșterea PIB în perioada de referință au contribuit următoarele activități economice: • comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transport și depozitare; activități de cazare și alimentație publică, cu o pondere de 23,9% • agricultura, silvicultura și pescuitul, cu o pondere de 15,0%
Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis vineri, 16 august, după dezbateri în ședința publică, majorarea cu 5,58 la sută a prețului reglementat la energia electrică furnizată populației de către compania Gas Natural Fenosa Furnizare Energie. Potrivit hotărârii ANRE, prețul la energia electrică furnizată de Gas Natural Fenosa Furnizare Energie consumatorilor casnici a fost stabilit la nivel de 189 bani pentru un kilowatt/oră, față de cel actual de 179. Pentru consumatorii ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV) prețul a fost redus de la 160 la 153 bani pentru un kilowatt/oră și pentru consumatorii racordați la rețelele de distribuție de tensiune înaltă (35, 100 kV), a fost majorat de la 134 bani pentru un kilowatt/oră la 138 bani.
Datele generalizate privind rezultatele controalelor fiscale, mărfurile supuse accizelor și accizele calculate conform poziției tarifare a mărfurilor, taxa pentru patenta de întreprinzător conform genurilor de activități economice, Forma IPC18, Forma TL 13 „Darea de seamă pe taxele locale” și alte lucrări statistice vor fi elaborate de Biroul Național de Statistică în baza informației oferite de Serviciul Fiscal de Stat. În Monitorul Oficial din 31 decembrie 2019 a fost publicată Hotărârea nr. 676 din 27.12.2019 cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pe anul 2020.
Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.90 din 19 iulie 2019 (Monitorul Oficial nr.246-248 din 02 august 2019), începând cu 1 iulie 2020, la efectuarea livrării impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura)
Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.90 din 19 iulie 2019 (Monitorul Oficial nr.246-248 din 02 august 2019), începând cu 1 iulie 2020, la efectuarea livrării impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *