Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Banca Naţională a Moldovei va putea prelungi, în mod excepţional, perioada de desemnare a unui administrator temporar, ori de câte ori este necesar, în cazul în care condiţiile de desemnare a administratorului temporar continuă să fie îndeplinite. Deputații au votat astăzi, 27 septembrie 2018, în prima ședință legislativă din sesiunea de toamnă, un proiect de lege ce prevede modificarea art.52 din Legea privind redresarea și rezoluția băncilor.
În Monitorul Oficial din 16 noiembrie curent a fost republicată Legea privind achizițiile publice. Conform documentului, prevederile acestei legi nu se aplică contractelor de achiziţii publice atribuite de autorităţile contractante care îşi desfăşoară activitatea în sectorul energetic, al apei, al transporturilor şi al serviciilor poştale, acestea fiind reglementate de alte acte normative, contractelor care au ca obiect servicii de cercetare şi de dezvoltare, altele decât cele ale căror beneficii revin exclusiv autorităţilor contractante pentru uz propriu în cadrul propriilor activităţi, cu condiţia că serviciile prestate sunt integral remunerate de către autoritatea contractantă, iar preţul lor nu depăşeşte prețurile de pe piață sau se află în limitele acestora.
Cum urmează a fi declarate de către angajator în tabelul nr. 2 din Darea de seamă IPC21 perioadele în cazul angajaţilor care, aflându-se în concediu ordinar plătit, au fost rechemaţi prin ordinul conducătorului instituţiei şi au continuat să lucreze, iar ulterior au solicitat acordarea zilelor de concediu care nu au fost utilizate?
Ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 811 din 11 noiembrie 2020 privind acordarea premiului anual personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul 2019 și abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 180/2013, constatăm unele neclarităţi ce ţin de reflectarea sumelor premiului anual în Darea de seamă IPC 18 pentru persoanele care nu au calculate salariu în luna acordării premiului anual din motiv de aflare în concediu de maternitate sau concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani. Există situaţii în care angajatul a activat parţial pe parcursul anului 2020, iar în luna acordării premiului anual nu a realizat activitate şi nu a fost remunerat din motiv de aflare în concediu de maternitate sau îngrijire a copilului.
În scopul evitării situațiilor de dublă impozitare a dividendelor achitate de persoanele juridice rezidente în favoarea altor persoane juridice rezidente (cu excepția dividendelor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv), acestea vor deveni surse de venit neimpozabile. Prevederea este inclusă în politica fiscală și vamală pentru anul 2021 (Legea nr.257/2020), publicată în Monitorul Oficial din 22 decembrie curent. Scopul măsurii respective este de a perfecționa sistemul fiscal în vederea contribuirii la formarea unui cadru legal favorabil mediului investițional, inclusiv prin reținerea și investirea mijloacelor financiare în cadrul proceselor economice generatoare de valoare adăugată.
Prezintă Declarația privind taxa pe valoare adăugată (Forma TVA12) Cabinetul avocatului (CA) și Biroul asociat de avocați (BAA) în cazul la procurarea proprietății de la întreprinderile înregistrate în calitate de plătitori de TVA, declarate în proces de insolvabilitate, cu excepția celor în procedură de restructurare și realizare a planului, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr. 149/2012 (Legea nr. 149/2012)? Subiecții impozabili stipulați la art. 94 lit. e) din CF calculează TVA pentru procurările indicate la art. 95 alin. (1) lit. e) din CF prin aplicarea cotei corespunzătoare a impozitului, stabilită pentru proprietatea procurată, la valoarea procurării ei. În conformitate cu art. 115 alin. (1) din CF, fiecare subiect impozabil, specificat la art. 94 lit. a), c) și/sau lit. e), este obligat să prezinte Declarația privind TVA pentru fiecare perioadă fiscală.
De la 1 ianuarie 2020, plafonul de garantare a depozitelor bancare în Moldova se va majora de la 20 mii până la 50 mii lei sau de 2,5 ori. Modificările au fost aprobate de Cabinetul de miniştri. Potrivit ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu, documentul a fost elaborat de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar împreună cu Banca Națională și Ministerul Finanțelor în vederea îmbunătățirii legislației în vigoare referitoare la garantarea depozitelor în sistemul bancar, precum și consolidarea stabilității în sectorul financiar.
În Monitorul Oficial din 26 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 43 din 4 martie curent privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015.
Conform art. 71 pct. 1 din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de creditare nebancară) sunt obligaţi, în termen de până la 1 iulie a anului imediat următor, să instaleze terminale de plată fără numerar ale băncilor comerciale şi/sau societăţilor de plată licenţiate de Banca Naţională a Moldovei şi să asigure posibilitatea de achitare a plăţilor prin intermediul acestora în subdiviziunile (cu excepţia reţelelor de comerţ ambulant) în care, pe parcursul anului calendaristic precedent, veniturile din vânzări cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii prin intermediul echipamentelor de casă şi control au depăşit suma de 500 000 de lei.
În Monitorul Oficial din 19 februarie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 29 din 16 februarie 2021 privind modificarea Clasificației bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
În cazul reorganizării prin contopire, absorbție, dezmembrare sau transformare, conducătorii noilor persoane juridice vor depune la Serviciul Fiscal de Stat înștiințarea privind reorganizarea agentului economic în vederea atribuirii statutului de plătitor de TVA în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării de stat a noii persoane juridice sau înregistrării modificărilor în actele de constituire. Autoritatea fiscală a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul modificărilor și completărilor în Ordinul nr.392/2015 al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind aprobarea formularului Certificatului de înregistrare a subiectului impunerii cu TVA,
Ca rezultat al controlului efectuat la ÎM „R” SRL, s-a constatat admiterea următoarelor încălcări ale legislaţiei muncii: • angajatorul admite restanțe la plata salariului față de toți lucrătorii pentru perioada septembrie 2017–aprilie 2018 (la momentul controlului nu a fost prezentat nici un act confirmativ privind achitarea salariilor) • contrar prevederilor art. 142 alin.(1) din Codul Muncii, angajatorul nu a achitat, la desfacerea contractelor individuale de muncă în perioada septembrie 2017– aprilie 2018, sumele ce se cuveneau salariaţilor în ziua eliberării, prin ce s-au încălcat prevederile art. 143 alin. (1) din CM, prin care a fost comisă contravenţia prevăzută de art. 55 alin. (1) lit.g) şi art. 57 alin. (1) din Codul contravenţional1.
Întreprinderea ”A” este proprietar al infrastructurii rețelelor de distribuire a energiei electrice. Din partea persoanelor terțe apar solicitări de plasare a dispozitivelor publicitare pe infrastructurile electrice care îi aparțin întreprinderii ”A”. În cazul în care întreprinderea ”A” acordă persoanelor terțe dreptul de a plasa pe infrastructurile electrice care îi aparțin dispozitivele publicitare, devin acestea subiect al impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare?
Casa Națională de Asigurări Sociale informează că, potrivit art. 3 alin. (1) al Legii nr. 173/2019 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, plătitorii de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cei finanțați de la bugetul public național, sunt obligați să calculeze și să vireze, în mărimea cuvenită și în termenele stabilite în anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii la BASS, aferente salariilor calculate și altor recompense.
La data de 26 februarie 2021, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul nr.34/ 2021 al Ministerului Finanțelor cu privire la modificarea unor Ordine ale Ministerului Finanțelor, prin care au fost operate unele modificări la Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18). Astfel, în Anexa nr.1, la poziția F3, denumirea indicatorului va avea următorul cuprins: „Constatarea veniturilor sub formă de donație a mijloacelor bănești în scopuri fiscale (se indică valoarea pozitivă obținută din diferența (F2 - Venitul total obținut pe parcursul perioadei fiscale))”.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), anual, până la data de 1 martie, va prezenta Consiliului Concurenţei un raport privind beneficiarii efectivi şi nivelul concentrării pieţei în domeniul audiovizualului. Totodată, în cazul în care CCA constată semne de concentrare economică, acesta va sesiza Consiliul Concurenţei şi îi va pune la dispoziţie toate informaţiile relevante deţinute. Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de lege ce prevede completarea Legii Concurenței cu un nou articol — 251, ce va reglementa evaluarea concentrărilor economice în domeniul mass-media.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește contribuabililor care desfășoară activitatea de comerț on-line că, conform prevederilor Legii nr. 284/2004 comerţul electronic reprezintă activitatea de întreprinzător a persoanelor fizice şi juridice de vânzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, efectuată cu utilizarea comunicărilor electronice şi/sau a contractelor electronice. Astfel, comerțul electronic nu este un gen de activitate, ci o modalitate de executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, efectuată cu utilizarea comunicărilor electronice.
Cazul nr.1.Unul dintre angajaţii întreprinderii s-a aflat în concediu neplătit în perioada septembrie-noiembrie 2020. În luna decembrie 2020 a revenit la locul de muncă. Peste 5 zile s-a îmbolnăvit şi a plecat în concediu medical. Care va fi baza de calcul a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară pentru primele 5 zile achitate atât din contul angajatorului cât şi a celor din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat?
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că peste 5 zile expiră termenul de depunere a Cererii de acordare a subvenţiei pentru dobânzile la creditele bancare şi/sau nebancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020. În context, menționăm că, cererile prezentate după data de 1 februarie 2021 nu se examinează şi subvenţionarea în temeiul acestora nu se efectuează, indiferent de motivul neprezentării Cererii în termenul stabilit.
În Monitorul Oficial nr. 360-371 din 25 decembrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 155 al Ministerului Finanțelor din 9 decembrie 2020 cu privire la aprobarea Ghidului metodologic de întocmire a situațiilor financiare consolidate și de modificare a Standardului Național de Contabilitate „Prezentarea situațiilor financiare consolidate”. Documentul a intrat în vigoare la data publicării. În temeiul art.8 alin.(1) lit.b) din Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017 (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.1-6, art.22), ORDON:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *