Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Fondatori ai întreprinderilor individuale (întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier)), titularii patentei de întreprinzător, persoane fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor) și persoanele fizice care achiziționează produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență în conformitate cu deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și/sau cu dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a RM vor obține subvenții în mărimea sumei contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă.
Context O companie de construcții realizează un proiect rezidențial într-o zonă care nu este conectată la rețeaua de electricitate. Pentru a avea acces la aceasta, compania urmează să construiască o stație electrică, urmând ca ea să fie transferată întreprinderii responsabile de furnizare a energiei electrice.
În decursul anului 2019, numărul documentelor fiscale prezentate Serviciului Fiscal de Stat (SFS) de către persoanele fizice prin intermediul sistemului informațional Declarația electronică a crescut față de anul 2018 mai mult de două ori și a constituit circa 37,2 mii. Datele statistice ale Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), administrator tehnico-tehnologic al sistemului informațional al SFS, mai arată că, în anul trecut, numărul documentelor fiscale prezentate SFS prin sistemul Declarația electronică de către persoanele juridice a sporit față de anul 2018 cu 9,6 % și a depășit cifra de 1,692 mil.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare publică proiectul legii pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 nr.174/2019, fiind propusă majorarea veniturilor FAOAM cu 117399,3 mii lei, precum și a cheltuielilor cu 533997,7 mii lei. Potrivit notei proiectului, se propune micșorarea veniturilor din primele AOAM în formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense achitate de fiecare categorie de plătitori cu 209400,0 mii lei. Această diminuare este impusă de încasările executate în primele 7 luni ale anului 2020 în comparație cu suma planificată. Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2020 aceste venituri au constituit 2668153,9 mii lei, cu 99,6 mil. lei mai puțin comparativ cu suma planificată.
Republica Moldova a urcat 4 poziții în Raportul mondial privind evoluția societății informaționale, plasându-se pe poziția 59 din 176 state incluse în clasament. Datele se conțin în Raportul anual cu privire la monitorizarea evoluției societății informaționale la nivel mondial „Measuring the Information Society 2017”, lansat de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor.
În vederea susținerii activității de întreprinzător, prin actele normative au fost instituite mai multe mecanisme de susținere a mediului de afaceri pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică asupra economiei. În continuare vom menționa mecanismele de susținere destinate și aplicate inclusiv întreprinderilor individuale (întreprinzătorilor individuali) (în continuare – ÎI). Situația I. ÎI nu a avut salariați în perioada septembrie 2019- februarie 2020
Proiectul legii ce se referă la politica fiscală și vamală pentru anul viitor prevede plafonarea taxelor locale și reglementarea acestora pe termen mediu (3 ani), cu majorarea anuală în mărimea ratei inflației. În nota informativă a documentului este menționat faptul că autonomia locală este unul din principiile de bază ale administrării publice locale, fiind garantată atât de legislația națională, cât și de cea internațională. Totuși, aceasta nu restricționează stabilirea prin lege a unor limite maxime pentru cotele taxelor locale. Atât Constituția Republicii Moldova, cât și Carta Europeană a Autonomiei Locale, prevăd stabilirea cotelor taxelor locale de către autoritățile APL în limitele legii.
Pe data de 25 mai 2020 expiră termenul limită de declarare şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat, amintește Casa Naţională de Asigurări Sociale. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, contribuțiile calculate pentru luna aprilie curent urmează a fi raportate și virate în BASS de către: – categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1-1.6 din anexa menţionată; – fondatorii întreprinderilor individuale; notarii, executorii judecătorești învestiți în funcție în modul stabilit de lege;
Care sunt sancțiunile ce pot fi aplicate contribuabilului din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi pentru nerespectarea modului de întocmire și de prezentare a Dării de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajații conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi (Forma TAXI18), manifestată prin diminuarea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM) și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS)?
Persoanele neangajate în câmpul muncii care fac parte din categoriile de plătitori ai primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) (acestea sunt prevăzute în anexa nr.2 la Legea nr.1593) și sunt obligate să se asigure în mod individual, pot beneficia de reduceri cu 50% din suma primei pentru anul curent în cazul plății acesteia până la data de 31 martie 2020. Amintim că, prima AOAM în sumă fixă constituie în anul curent 4056 lei. De aceeași reducere vor beneficia și fondatorii de întreprinderi individuale, persoanele fizice care iau în arendă terenuri cu destinaţie agricolă, titularii de patentă de întreprinzător, precum și străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul RM.
Continuare. Partea I – nr. 2 (57), 2020) Desfășurarea unei activități eficiente și profitabile a întreprinderii depinde de politicile și capacitățile manageriale ale conducerii acesteia. În acest context, administratorul întreprinderii reprezintă veriga cea mai importantă care are menirea să asigure buna funcționare a entității, astfel încât aceasta să ofere produse și să presteze servicii de calitate, care într-un final vor contribui la maximizarea valorii de piață a întreprinderii și va reprezenta eficient statul în toate sectoarele.
Prin Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative au fost operate şi unele modificări în Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare – Legea nr. 489/1999), în care, începând cu 1 ianuarie 2021, a fost inclusă o nouă categorie de plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, Anexa nr. 1 la Legea 489/1999 (Categoriile de plătitori şi de asiguraţi, tarifele şi termenele de virare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii) a fost completată cu pct. 1,61 – liber profesioniştii care practică activitate în sectorul justiţiei.
Reportarea pierderilor fiscale în anul 2021 Potrivit art. 32 din Codul fiscal (CF) la determinarea obligațiilor fiscale pentru anul 2021 se vor reporta pierderile anului 2016-2020, valoarea acestora fiind nelimitată:
Centrul de apel al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) informează contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care practică activitate de întreprinzător și au obligația să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit până la data de 25 martie 2019 că dânșii pot beneficia de consultanță și asistență tehnică din partea operatorilor CTIF în ceea ce privește prezentarea în mod electronic a Declarației/Dării de seamă cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018 către Serviciul Fiscal de Stat (SFS).
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 27 aprilie 2020 reprezintă termenul limită de declarare şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu prevederile art. 265 a Codului Civil nr. 1107 din 06.06.2002, dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sâmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare. Conform p.6 din Dispoziția nr.17 din 13 aprilie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, ziua de 27 aprilie 2020 a fost declarată zi lucrătoare.
Parlamentul a votat astăzi, 11 septembrie, în lectură finală proiectele de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, în ședința din 10 septembrie, când proiectul a fost prezentat în prima lectură, modificările operate la bugetul de stat sunt efectuate în contextul ajustării indicatorilor bugetari, reieșind din prognozele ajustate a principalilor indicatori macroeconomici agreați cu experții Fondului Monetar Internațional, evoluția economiei naționale sub presiunea efectelor pandemiei COVID-19,
Compania Naţională de Asigurări în Medicină anunță că, în primele patru luni ale anului curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) au fost acumulate venituri proprii de aproape 1,638 mld. lei, în creştere cu circa 96 mil. sau cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au constituit 1,501 mld. lei, cu 77 mil. mai mult faţă de perioada similară din 2019.
Cabinetul de miniștri a susținut introducerea modificărilor la Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului și Codul fiscal în partea ce ține de circulația pe piața internă a produselor din tutun și produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora și cota accizelor, înaintate cu titlu de inițiativă legislativă de un grup de deputați în Parlament. În cadrul ședinței Guvernului din 10 iulie, Ministerul Finanțelor a propus unele modificări la proiectul legii, care au fost susținute de membrii Executivului și urmează a fi puse în dezbateri și aprobate în legislativ.
Codul Muncii se completează cu un articol nou ce va reglementa programul flexibil de muncă, care va fi stabilit de către angajator de comun acord cu salariatul, la solicitarea acestuia, dacă această posibilitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern al unităţii sau în alt act normativ la nivel de unitate. În Monitorul Oficial din 31 iulie curent a fost publicată Legea nr. 115 din 9 iulie 2020 pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *