Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Proiectul de modificare și completare a Legii asociațiilor de economii și împrumut, care prevede, în particular, crearea Fondului de garantare a depunerilor de economii, a fost susţinut de Guvern.
Acest lucru este prevăzut de proiectele de lege de atragere a împrumuturilor externe de la FMI, în cadrul Mecanismului de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismului extins de creditare (ECF), aprobate de guvern. Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a menţionact că în cadrul ECF, Moldova speră să obţină de la fond 43,1 mil. drepturi speciale de tragere (DST), iar în cadrul EFF – 31,4 mil. DST.
Guvernul a aprobat modificări la un proiect de lege care prevede ca întreprinzătorii care au sau vor să deschidă afaceri sau construcții în intersecțiile drumurilor din țară vor putea obține autorizație de activitate.
Conform proiectului elaborat de Ministerul Economiei, bunurile atribuite la domeniul public și bunurile cu destinație socială, cum ar fi fondul locativ, grădinițele de copii, taberele de odihnă vor fi transmise întreprinderilor doar cu drept de gestiune economică și luate la evidență contabilă la sub-conturi separate, aceasta pentru a nu admite înstrăinarea lor.
Angajatorii din zonele urbane ar putea fi obligați să achite salariile angajaților doar prin intermediul cardurilor bancare, alegând instituția financiară prin concurs. Un amendament în acest sens la Legea salarizării a fost aprobat de către membrii Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, la propunerea Guvernui.
Tipurile de scutiri de care poate beneficia contribuabilul (persoana fizică cetățean) sunt reglementate de Codul fiscal Capitolul 4 „Scutiri şi alte deduceri”
Este în drept persoana fizică să beneficieze de scutirea pentru persoana întreținută, în cazul în care aceasta îşi face studiile la secţia cu frecvenţă a unei instituţii de învăţămînt și pe parcursul anului fiscal, obţine venit sub formă de bursă în mărime ce depăşeşte cuantumul scutirii personale? În conformitate cu prevederile art. 35 din Codul fiscal, contribuabilul este în drept să utilizeze scutirea pentru persoana întreţinută
În cel de-al treilea număr din anul curent al Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.md” vă punem la dispoziţie un şir de articole din domeniul contabil şi fiscal, realizate de autorii noştri.
Activitatea de antreprenor în Republica Moldova, ca și în alte țări, implică o interacţiune permanentă cu diverse instituţii publice, printre care: Serviciul Fiscal de Stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Biroul Naţional de Statistică etc. Persoanele juridice prezintă acestor instituţii diverse rapoarte cu calcule la taxe şi impozite, precum şi multiple informaţii statistice.
Ce documente îndeplinește depozitarul și deponentul? Potrivit art. 19 din Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare în timpul efectuării operațiunii, iar dacă aceasta este imposibil – nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului.
Banca Naţională a Moldovei a redus rata de bază de refinanţare cu încă 0,5 p.p. – de la 9,5% la 9% anual. Decizia a fost luată de comitetul executiv al BNM la şedinţa sa din 27 octombrie, ţinând cont de trendul de reducere a inflaţiei, al cărei rată anuală a fost în septembrie de 3%, în scădere cu 0,6 p.p. faţă de luna precedentă.
În conformitate cu prevederile art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai T.V.A. li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.
În procesul controlului fiscal al corectitudinii calculării impozitului pe venitul persoanei fizice, suplimentar s-au calculat 342 lei impozit pe venitul sub formă de salariu. De asemenea, trebuie să achit încă 102 lei amendă și 23 lei majorare de întârziere.
Reprezentanții companiilor petroliere din țară sunt îngrijorați de faptul că noua metodologie de formare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, supusă astăzi dezbaterilor publice, de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va duce la pierderi colosale sau chiar falimentul unor operatori mai mici.
Reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai sindicatelor, experţi independenţi şi reprezentanţi ai businessului au discutat măsuri şi recomandări pentru lansarea şi desfăşurarea reformei în termenul convenit.
Pe parcursul celor patru ani de activitate, Programului USAID Comerț, Investiții şi Reglementarea Activității de Întreprinzător (BRITE) a fost un partener strategic al Guvernului Republicii Moldova, în special al ministerului Economiei, în implementarea reformelor pentru mediul de afaceri, consolidarea dialogului public-privat.
În scopul exercitării atribuțiilor, organul fiscal și funcționarul fiscal, conform prevederilor art. 134 alin. (1) lit. p) din CF, au dreptul să citeze la organul fiscal contribuabilul, persoana presupusă a fi subiectul impozitării, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului
Care sunt documentele confirmative în baza carora se va acorda înlesnirea fiscală la impozitul pe venit pentru angajaţii agenţilor economici a căror activitate de bază este realizarea de programe? În ce mod urmează de a calcula și reține impozitul pe venit din veniturile angajațiilor? Potrivit prevederilor art. 24 alin. (21) din Legea nr. 1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II din Codul fiscal, pentru a beneficia de înlesnirea fiscală la impozitul pe venit
Politica bugetar-fiscală este unul din cele mai așteptate de către societatea civilă documente de politici, pornind de la setul de politici fiscale ce le conține, fiind un exercițiu anual complex și extrem de complicat, avînd implicații operaționale atît din partea organelor statului responsabile de elaborarea și promovarea acesteia, cît și din partea societății civile active, dornice să participe în procesul decizional.
Se va permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor de publicitate în cadrul desfășurării campaniilor promoționale? Care este modul de impozitare a cadourilor, premiilor, cîștigurilor primite de către persoana fizică, care nu practică activitate de întreprinzător, în cadrul campaniilor promoționale? În conformitate cu art. 5 pct. 38) din CF, campania promoţională este modalitatea de promovare a vînzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunţate public şi desfăşurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, cîştiguri.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *