Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În scopul aprobării unor măsuri de susţinere a angajatorilor şi salariaţilor din sectorul real în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID 19, de către Executivul RM a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.316/2021 (în continuare – HG nr.316/2021). Aceasta include 3 anexe: Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizațiilor salariaților cu copii cu vârsta de până la 12 ani și copii cu dezabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezență fizică (în continuare – Anexa nr. 1);
Din fondul de rezervă al Guvernului vor fi alocate 60 mil. lei pentru procurarea vaccinului împotriva COVID-19. Proiectul hotărârii cu privire la alocarea mijloacelor financiare a fost aprobat astăzi, 11 martie, de Executiv. Din banii alocați se estimează procurarea a 338 600 doze (prețul/doză circa $10). După cum a comunicat Tatiana Zatîc, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe lângă respectarea măsurilor de profilaxie, este importantă asigurarea imunizării populației cu vaccin împotriva COVID-19.
Comisia de examinare a condițiilor de înregistrare a Grupurilor de acțiune locală (GAL) va fi formată din 7 membri: trei reprezentanţi ai organului central de specialitate, un reprezentant al Agenției Servicii Publice, un reprezentant al Rețelei Naționale LEADER din RM, un reprezentant al Rețelei de Dezvoltare a Comunităților Rurale, precum și un reprezentant al Congresului Autorităților Locale din Moldova, prevede proiectul Regulamentului privind procedura de examinare a condițiilor de înregistrare a GAL, propus pentru consultări publice. Documentul este elaborat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, care și va institui Comisia în scopul examinării actelor de constituire și a strategiei de dezvoltare locală ale GAL-ului.
(41.3) Cine are obligația de prezentare a dării de seamă privind calculul contribuției obligatorii în Fondul Viei şi Vinului? (41.7) Are contribuabilul obligația prezentării dării de seamă privind calculul contribuţiei obligatorii în Fondul Viei şi Vinului în cazul lipsei tranzacțiilor ce constituie obiect al calculării contribuțiilor în perioada de raportare?
Executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) în anul 2020 s-a încheiat cu depășirea veniturilor asupra cheltuielilor, excedentul bugetar constituind 137,1 mil.lei, potrivit Raportului privind executarea FAOAM în anul 2020. În Monitorul Oficial din 18 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 90 din 16 iunie 2021 cu privire la aprobarea proiectului de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Raportului. Astfel, executarea FAOAM în anul 2020 a constituit la partea de venituri circa 8,542 mld. lei sau 100,5% în raport cu prevederile anuale, iar în comparație cu un an mai devreme suma veniturilor acumulate s-a majorat cu 11,9%. În structura veniturilor, 58,6% constituie veniturile proprii, iar 41,4% reprezintă transferurile de la bugetul de stat.
Spațiile verzi, indiferent de apartenență și destinație, servesc la îmbunătățirea calității mediului și menținerea echilibrului ecologic, iar în contextul încălzirii globale indiscutabil prezintă o importanță majoră pentru orice țară. Statul prin
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (19) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor suportate și determinate de angajator pentru hrana organizată a angajaților/zilierilor conform modului stabilit de Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018.
„Până la sfârșitul anului 2020, avem stringentă necesitate de a aproba în Parlament proiectul de politică bugetar fiscală pentru 2021 și proiectele Bugetelor anuale. Vom depune toate eforturile ca cel târziu pe 1 decembrie aceste proiecte să fie aprobate în Guvern. Acestea imediat vor merge la Parlament pentru examinare și votare în primă lectură, ca ulterior, către 20-21 decembrie, sa fie aprobate în lectură finală. Bugetul pentru 2021 a fost elaborat având la bază aceeași abordare ca în anul 2020, cu investiții masive în infrastructură și cu nivel majorat de plăți sociale”, a spus prim-ministrul Ion Chicu după tradiționala întrunire de luni cu președintele Parlamentului și președintele RM.
(Continuare. Partea I – în nr. 4 (74), 2022) În sensul Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Legea nr.270/2018) salarizarea angajaților din sectorul bugetar în condiții speciale prevede: Situația de exercitare temporară a unei funcții de conducere - când persoana exercită temporar o
Taxa pentru prestarea serviciilor de telefonie mobile, care constituie sursă de finanțare a Fondului de susținere a populației, va constitui în anul viitor 1,5% din venitul obținut din vânzările aferente acestor servicii. În prezent, aceasta constituie 2,5% din venituri. Prevederea este inclusă în politica fiscală și vamală pentru anul 2021 (Legea nr.257/2020), publicată în Monitorul Oficial din 22 decembrie curent. Prevederea va fi pusă în aplicare din 1 ianuarie 2022.
Sursele de finanțare ale Fondului de susținere a populației ar putea fi extinse. În acest sens, în Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.827/2000 fondului de susținere a populației, ce are ca scop asigurarea sustenabilității financiare a serviciului social „Asistența personală”, precum și garantarea prestării serviciilor conform necesităților persoanelor cu dizabilități severe. Astfel, autorii inițiativei propun ca Fondul de susținere a populației să fie finanțat și din alocațiile aprobate anual în Legea bugetului de stat. Aceste alocații ar urma să fie utilizate exclusiv pentru finanțarea serviciului social „Asistența personală” din pachetul minim de servicii sociale.
În cazul în care în cadrul proceselor penale și contravenționale, prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și instanțelor judecătorești, persoanei fizice sau juridice i-a fost cauzat un prejudiciu moral sau material, statul poate fi tras la răspundere patrimonială.
Asociația utilizatorilor de apă pentru irigare deține terenuri pe care sunt amplasate sisteme centralizate de irigare. Conform extrasului din Registrul bunurilor imobile, în cazul terenurilor respective, la modul de folosință a acestora, este specificat „fondul apelor”, iar în cazul clădirilor amplasate pe ele – „construcție hidrotehnică”. Terenurile și construcțiile nu sunt evaluate de către organul cadastral în scopul impozitării. În aceste circumstanțe, care cote de impunere urmează a fi aplicate de către Asociația utilizatorilor de apă în scopul calculării și achitării impozitului funciar și impozitului pe bunurile imobiliare?
Persoanele fizice vor putea cumpăra și vinde în mod direct valori mobiliare de stat și alte instrumente financiare. Depozitarul central unic al valorilor mobiliare (DCU) a inițiat consultări publice referitoare la crearea unei platforme electronice pentru investitorii în instrumente financiare. Platforma va permite efectuarea on-line a operațiunilor cu valori mobiliare de stat, dar și cu alte instrumente financiare, comunică Banca Națională a Moldovei. Conceptul platformei a fost elaborat în cadrul Proiectului USAID „Transparența Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA) și se înscrie în șirul de măsuri sprijinite de FSTA pentru dezvoltarea pieței financiare din țara noastră.
În Monitorul Oficial din 23 aprilie a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 216 din 16 aprilie 2021 privind modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.392/2015 privind aprobarea formularului Certificatului de înregistrare a subiectului impunerii cu TVA, precum şi a cererii de înregistrare în calitate de plătitor al TVA. În temeiul art.1323 alin.(10), precum şi art.112 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare,
Care sunt condițiile ce urmează a fi întrunite pentru ca donațiile efectuate în scop de filantropie sau sponsorizare să fie premise spre deducere? Amintim, prin noţiunea de activitate filantropică se înţelege acordarea de ajutor material benevol, imparţial şi necondiţionat sau prestarea de servicii gratuite de către persoane fizice sau juridice pentru o persoană (un grup de persoane), fără a cere în schimb vreo recompensă, plată sau executare a anumitor obligaţii şi fără a obţine vreun profit.
În urma controlului fiscal la compartimentul „impozit pe venit din activitatea de întreprinzător” s-a stabilit că agentul X a atribuit la deduceri în scopuri fiscale în perioadele fiscale 2018-2019 cotizații la o asociație de business, însă al cărei membru a devenit oficial din 01.07.2019. Respectiv, la determinarea obligațiilor fiscale privind impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător cheltuielile suportate de întreprindere sub formă de cotizații pe parcursul anilor 2018-2019 au fost excluse de la cheltuieli deductibile în scopuri fiscale. Întreprinderea este de acord doar cu excluderea cheltuielilor respective când acesta nu era membru oficial al asociației respective. Corect sau nu au procedat angajații SFS?
Campania de recepționare a cererilor de acordare a subvențiilor post-investiționale pentru anul 2021 a fost inițiată de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) în conformitate cu Legea nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural și Hotărârea Guvernului nr. 455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. În anul 2021 statul va sprijini fermierii, oferind subvenții pentru diverse sectoare: construcția de sere, înființarea plantațiilor multianuale, procurarea tehnicii agricole, dezvoltarea sectorului zootehnic, implementarea agriculturii ecologice,
Cum urmează a fi declarate de către angajator în tabelul nr. 2 din Darea de seamă IPC21 perioadele în cazul angajaţilor care, aflându-se în concediu ordinar plătit, au fost rechemaţi prin ordinul conducătorului instituţiei şi au continuat să lucreze, iar ulterior au solicitat acordarea zilelor de concediu care nu au fost utilizate?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *