Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile Legii cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copiilor nr. 367 din 29.12.2022, îngrijitor calificat/îngrijitoare calificată de copii este persoana fizică cu formare profesională, care posedă cunoştinţe şi abilităţi necesare de îngrijire a copilului
Autoritățile propun modificări la Codul muncii, în contextul alinierii legislației naționale la prevederile Convenției OIM nr.190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii. În acest sens, a fost elaborat un proiect de modificare a CM, care a fost examinat în cadrul recentei ședințe a secretarilor generali.
Orice activitate exercitată în condițiile legii, cu excepţia muncii efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată de către o persoană cu scopul de a obţine venit sau în urma desfăşurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obţine venit, se consideră activitate de întreprinzător/afacere (business).
După cum deja se cunoaște, urmare a modificărilor operate în Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93/1998, începând cu 1 iulie 2023,
În legătură cu anularea prin prescripție de către Serviciul Fiscal de Stat a supraplăților înregistrate în Contul curent al contribuabilului, din partea contribuabililor sunt înregistrate o serie de nemulțumiri, cele mai multe din acestea invocând faptul că ei ar fi trebuit să fie informați de către SFS privind existența acestora (supraplăților) și apropierea de epuizare a termenului de prescripție. O altă întrebare este - în ce
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) reprezintă entități care potrivit Legii nr.1/2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară (Legea nr.1/2018) au dreptul să desfășoare cu titlu profesional doar activități de creditare nebancară, și anume: acordarea de credite nebancare și leasing financiar. În ultimii ani, OCN au devenit o alternativă tot mai răspândită de accesare a resurselor financiare necesare, în special în rândul persoanelor fizice, fapt ce se explică prin rapiditatea și simplitatea procedurii de obținere a împrumuturilor. Comparativ cu băncile comerciale, la solicitarea unui credit în cadrul OCN, nu este obligatoriu prezentarea confirmării veniturilor obținute, termenul de examinare a
În rezultatul procedurii de executare silită, organizația de creditare nebancară, prin intermediul executorului judecătoresc, vinde apartamentul deținut în Republica Moldova de către o persoană fizică nerezidentă. Imobilul este procurat la licitație de către persoană juridică rezidentă. Cum va fi documentată în contabilitate această tranzacție de cumpărătorul imobilului în lipsa vânzătorului?
Riscurile inerente activității de întreprinzător pot conduce deseori la dificultăți în onorarea obligațiilor contractuale și a obligațiilor de altă natură, cum ar fi taxele, impozitele și alte plăți obligatorii față de bugetul public național.
În temeiul prevederilor Legii nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) Codul fiscal (în continuare – CF) a fost completat cu art. 22625 – 22630 care reglementează conceptul Acordului de preț în avans (în continuare – APA)
Serviciul Vamal propune pentru consultări publice proiectul Ordinului cu privire la aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizării procedurilor simplificate în cadrul regimului de tranzit. Normele determină procedura de depunere a cererii pentru acordarea autorizațiilor de simplificări în tranzit, prevăzute la art.297, art.298 alin.1 lit.a)-c) din Cod vamal și anume:
La data de 3 noiembrie 2023 a avut loc workshopul „Prețurile de transfer: Cum să înțelegem și să interpretăm legislația", organizat de PwC Moldova în parteneriat cu Monitorul Fiscal. Doamna Olga Golban, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, a fost invitat special.
Fiecare contribuabil - persoană fizică rezidentă, care are un venit anual impozabil mai mic de 360 mii lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 90/1 din Codul fiscal, are dreptul la o scutire personală anuală. Prevederile în cauză nu aduc atingere dreptului contribuabilului de aplicarea scutirilor acordate soției/soțului şi scutirilor pentru persoanele întreținute, în condițiile prevăzute de CF.
Activitatea administratorilor este de un înalt grad de responsabilitate atât faţă de patrimoniul debitorului, cât şi faţă de cel al creditorilor.
Până în anul 2023 persoana fizică (angajată) a beneficiat de scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal, însă din anul 2021 deținea certificatul unde avea stabilit statutul de persoană cu dizabilitate accentuată.
În primul rând, atenționăm faptul că la data de 31 mai 2025 survine termenul limită pentru raportarea către SFS a informației cu privire la conturile financiare, aferentă anului 2024, de către instituțiile financiare raportoare. Detalii în acest articol. Regulamentul cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare
Potrivit prevederilor art. 1222 din Codul civil (în continuare CC), renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier). Renta poate fi plătită în bani sau în natură și poate fi constituită în favoarea unui terţ.
Agenția Relații Funciare și Cadastru propune modificarea Regulamentului provizoriu privind evaluarea bunurilor imobile (Regulament), aprobat prin HG nr. 958/2003, în acest sens fiind elaborat un proiect, inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali de stat.
La 1 octombrie 2023 a intrat în vigoare Legea nr.160/2023 cu privire la garantarea depozitelor în bănci, potrivit căreia Republica Moldova a racordat prevederile sale legislative aferente garantării depozitelor în bănci la bunele practici internaționale și standarde europene în domeniu, astfel stabilind, începând cu 1 ianuarie 2024, plafonul de garantare a depozitelor bancare la 100 000 lei.
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2022 au fost realizate în sumă de 59 248,0 mil. lei, gradul de realizare față de prevederile anuale precizate fiind de 99,8%
Utilizarea și comercializarea pungilor și a veselei din plastic vor fi sancționate cu amenzi de până la 4500 lei pentru persoanele fizice și de până la 12000 lei pentru persoanele juridice. În cadrul ședinței din 13 februarie 2020, Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege ce prevede modificarea și completarea Codului contravențional. Astfel, utilizarea/comercializarea pungilor de transport fabricate din plastic, cu sau fără mâner, cu grosimea peretelui egală sau mai mare de 50 de microni, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri, a pungilor din plastic subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj și a pungilor din plastic foarte subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj, se va sancționa cu amendă între 60-90 UC aplicată persoanei fizice
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *