Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În premieră, medicii de familie din Republica Moldova vor putea profesa individual, după modelul european. În acest scop, Executivul a aprobat modificări și completări în mai multe acte legislative. Medicii de familie vor putea avea libera practică în una din formele prevăzute de lege sau ca angajat la un prestator de servicii medicale sau farmaceutice. Finanțările vor fi oferite în funcție de numărul de pacienți, dar și de serviciile prestate suplimentar. Astfel, va exista mai multă responsabilitate, iar medicii vor fi interesați să acorde servicii de calitate, ca să aibă mai mulți pacienți care li se vor adresa, dat fiind faptul că pacienții au dreptul să își aleagă singuri medicul de familie.
Asociația Moldova IT Park a semnat ieri contractele cu primele 47 de companii care au devenit oficial rezidenți ai primului Park IT din Republica Moldova. Reprezentanții asociației susțin că aceasta este o premieră mondială, or, un asemenea model antreprenorial nu există deocamdată nicăieri în lume.
Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat (SFS) până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile.
Carnetul TIR va putea fi utilizat la transportarea mărfurilor cu aplicarea unor proceduri simplificate de vămuire (statutul de destinatar agreat) în conformitate cu legislația în vigoare. Pentru realizarea acestei posibilități, beneficiarul procedurii simplificate de vămuire va fi obligat să informeze Serviciul Vamal, prin intermediul sistemului informațional al autorității, despre sosirea vehiculului pentru descărcarea mărfurilor; scoaterea sigiliilor vamale; încărcarea sau descărcarea mărfurilor. Noile reglementări sunt incluse în proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a Convenţiei vamale relativ la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR
Codul Civil stipulează că prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri şi servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring (factor), creanţele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări către terţi, iar factorul îşi asumă cel puţin 2 condiții stipulate la alin. (1) art.1811 din actul menționat mai sus.
Ministerul Economiei şi Infrastructurii comunică că extinderea activității Zonelor Economice Libere (ZEL), în special a proiectelor investiționale în domeniul industriei automotive, lărgirea și diversificarea piețelor de desfacere la export în rezultatul valorificării oportunităților oferite de Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, evoluțiile favorabile ale sectorului agricol din anul trecut, precum și sporirea cererii interne și externe față de produsele industriale autohtone au constituit principalii factori care au determinat creșterea industriei cu 8,1% în perioada ianuarie-mai 2018 față de aceeași perioadă a anului precedent.
Comisia pentru Afaceri Externe și Comisia pentru Bugete ale Parlamentului European întreprind o vizită de lucru în Republica Moldova în scopul evaluării nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE și monitorizării eficienței de utilizare a sprijinului financiar din partea UE. Acţiunile vor avea loc în perioada 3-6 aprilie 2018. Ieri, 4 aprilie, oficialii au avut o întrevedere cu prim-ministrul ţării Pavel Filip. Premierul a apreciat sprijinul constant în implementarea agendei de reforme, menționând că procesul de transformare a țării este ghidat de prioritățile Acordului de Asociere cu UE.
Conform prevederilor art. 63 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, administratorul insolvabilităţii şi administratorul provizoriu sunt persoane fizice desemnate de către instanţa de insolvabilitate să exercite atribuţiile prevăzute de lege în perioada de observaţie, în procesul de insolvabilitate şi în procedura de restructurare a debitorului. Lichidatorul este o persoană fizică desemnată de către instanţa de insolvabilitate să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii falimentului şi al procedurii simplificate a falimentului şi să exercite atribuţiile stabilite de lege sau de instanţa de judecată.
Producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile din Republica Moldova (întreprinderile agricole, gospodăriile țărănești și gospodăriile populației), conform estimărilor preliminare, a însumat în trimestrul I al anului 2018 în preţuri curente 1,633 mld. lei, ceea ce constituie 101% în preţuri comparabile faţă de perioada respectivă a anului 2017. Datele sunt prezentate de Biroul Naţional de Statistică, care constată că majorarea producţiei agricole a fost determinată de creşterea producţiei în sectorul zootehnic cu 1%.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat prospectele de oferte publice pentru efectuarea primelor emisiuni de obligațiuni anunțate de către Primăriile din Sîngera și Ceadîr-Lunga. Emisiunile de obligațiuni inițiate de cele două autorități publice locale reprezintă o premieră pentru piața de capital din R. Moldova, sursele financiare atrase prin intermediul emisiunii, urmând a fi utilizate pentru implementarea unor proiecte de infrastructură în cele două localități.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Germaniei în țara noastră, Julia Monar, și directorul Echipei Economice Germane în Moldova (GET Moldova), Ricardo Giucci. În cadrul discuției, reprezentanții GET Moldova au prezentat o analiză de ansamblu asupra dezvoltării exporturilor Republicii Moldova în anul 2017. Conform datelor prezentate, anul trecut exporturile de bunuri și servicii s-au majorat cu $545 mil. sau cu 18% față de anul 2016. Principalii factori care au determinat creșterea exportului de servicii cu $164 mil. (16%) au fost dezvoltarea sectorului tehnologiei informației și serviciilor de transport, precum și crearea condițiilor pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în țara noastră.
Asociația Businessului European Vă invita la evenimentul online ”PACKAGING WASTE – BUILDING A SOUND MANAGEMENT SYSTEM. Businesses between responsibilities and benefits”, organizat în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului cu suportul financiar al Uniunii Europene și GIZ Moldova. Scopul evenimentului constă în împărtășirea experienței și celor mai bune practici europene și internaționale privind instrumentele economice și fiscale în crearea procesului de management al deșeurilor de ambalaje.
Amplasarea pe teritoriul Republicii Moldova a instalațiilor și efectuarea operațiunilor de incinerare și de coincinerare a deșeurilor se restricționează, se reglementează și se realizează în condiții controlate riguros. Până în prezent, art.17 din această lege interzicea incinerarea și coincinerarea deșeurilor de orice proveniență, cu excepția celor rezultate din activitatea medicală. În Monitorul Oficial din 11 octombrie curent a fost publicată Legea nr.116 din 15.08.2019 pentru modificarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile.
Care este mecanismul de calculare şi achitare a taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova
Curtea de Conturi se va putea adresa Parlamentului în cazul în care resursele financiare oferite sunt insuficiente pentru îndeplinirea mandatului. În Monitorul Oficial de astăzi, 18 octombrie 2019, a fost publicată Legea nr. 135 din 20 septembrie 2019 pentru modificarea art. 4 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova. Astfel, art.4, ce reglementează bugetul Curții de Conturi, va prevedea că autoritatea are buget propriu, care se administrează independent în conformitate cu prevederile legale. Astfel, va fi asigurată o autonomie financiară lărgită a instituției supreme de audit public extern, după cum prevăd și practicile europene.
Ce sancțiuni pot fi aplicate de către Serviciul Fiscal de Stat în cadrul controalelor efectuate pentru verificarea corectitudinii stabilirii prețurilor pentru produsele social importante? Prin Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 3 din 23 martie 2020, a fost instituit moratoriul, până la data de 1 iunie 2020, asupra controlului de stat, cu anumite excepții prevăzute de aceeași Dispoziție. Una din excepții este neaplicarea moratoriului asupra controlului modului de formare şi aplicare a preţurilor.
Ajutorul de șomaj va fi majorat până la 2775 lei, ceea ce este echivalent cu mărimea salariului minim garantat în RM. Totodată, în perioada stării de urgență, toți cetățenii Republicii Moldova care revin în țară, vor putea beneficia de ajutorul de șomaj în mărime de 2775 lei, fiind extinse categorile beneficiarilor de această prestație. Detalii suplimentare aferente măsurilor de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență, aprobate prin asumarea răspunderii Guvernului, au fost aduse de ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, în cadrul unui briefing.
Persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova este fondator al unei companii din Transnistria. Compania din Transnistria urmează să achite dividende fondatorului. La întoarcerea în Republica Moldova apare obligația de a prezenta declarația CET15 și a achita impozit din dividendele primite în Transnistria?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *