Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Obligația impozitării venitului obținut de persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) (în continuare – locațiune) proprietatea imobiliară este stabilită în art. 18 lit.d) din Codul fiscal (CF). Aici menționăm că, în funcție de statutul locatarului, cota impozitului, dar și modul de declarare a impozitului pe venit obținut din locațiune, diferă. Pentru o mai bună înțelegere de către contribuabili a celor expuse în continuare, reiterăm reglementările actelor normative în vigoare.
Întreprinderea „X” SRL, care este subiect al ÎMM (se impozitează conform cap. 71 din titlul II al CF), a vândut o parte (30% cu 30 000 lei) din cota-parte deținută în capitalul social al întreprinderii „Z” în decembrie 2019 și o parte (15% cu 15 000 lei) în ianuarie 2020 persoanei fizice „Y”, însă achitarea va fi efectuată conform condițiilor contractuale către 30 iunie 2020. În acest context, cum se va impozita venitul dat la întreprinderea „X”?
Până la înregistrarea proiectului de act normativ de către Cancelaria de Stat, varianta iniţială a acestuia, în cazul proiectelor care conţin reglementări cu impact asupra bugetului public naţional sau a unor componente din cadrul bugetului, se consultă cu Ministerul Finanțelor. Cancelaria de Stat propune spre consultare un proiect de hotărâre a Executivului ce prevede modificări în unele acte normative. Documentul are drept scop asigurarea cadrului normativ pentru implementarea Hotărârii Guvernului nr.23/2019 „Cu privire la aprobarea Metodologiei de analiză a impactului în procesul de fundamentare a proiectelor de acte normative”, care urmează să intre în vigoare la 19 iulie 2019.
Prin Hotărârea Guvernului nr.8/2021 a fost modificat Regulamentul privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.500/1998 (în continuare – Regulament), scopul modificărilor fiind simplificarea procedurii de casare a mijloacelor fixe cu ulterioara verificare de către organele de conducere (consiliul societății pe acțiuni/întreprinderii de stat, comisia de cenzori, societatea de audit) a tuturor acțiunilor întreprinse în acest sens. Procesul de casare a mijloacelor fixe reglementat de Regulament anterior era unul anevoios, deseori creând dificultăți,
În cazul imposibilității deplasării contribuabilului la Serviciul Fiscal de Stat pentru a depune Declarația-Cerere, poate remite subdiviziunii SFS, prin intermediul unei scrisori recomandate, Declarația-Cerere cu anexarea documentelor confirmative. Data înregistrării va fi considerată data la care scrisoarea a fost depusă la oficiul poștal. Data înregistrării contractului, remis prin e-mail se va considera data recepționării Declarație-Cerere.
Acest ghid este elaborat în baza reglementărilor din: • Codul fiscal nr. 1163/1997 (CF); • Regulamentul privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale (Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 704/2019; • Catalogul mijloacelor fixe și active nemateriale (Catalog), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 338/2003; • Instrucțiunea privind modul de completare a declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN-12) (Instrucțiune), anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 153 din 22.12.2017 (modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 5 din 10.01.2020) • Hotărârea Guvernului cu privire la determinarea impozitului pe venit nr. 693 din 11 iulie 2018 (HG nr. 693/2018) • Codul civil al RM (CC) etc.
Ministerul Finanțelor a aprobat formularul borderoului de achiziție a producției din fitotehnie și/sau horticultură și/sau a obiectelor regnului vegetal, precum și Instrucțiunea privind modul de completare al borderoului. Ordinul MF nr.3 din 2 ianuarie 2020 a fost publicat în MO din 10 ianuarie curent. Amintim că, prin Legea nr.171 din 19 decembrie 2019 care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2020, Codul fiscal a fost suplinit cu capitolul 103 – Regimul fiscal al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal.
Odată cu elaborarea și adoptarea Legii nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor, Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (în continuare - FGDSB), în calitate de persoană juridică de drept public, i-au fost atribuite noi competențe și atribuții, printre care se evidențiază – administrarea Fondului de rezoluție bancară, scopul
În perioada stării de urgență anunțată în condițiile pandemiei provocate de răspândirea coronavirusului COVID-19, mai multe entități au manifestat dorința de a oferi suport, în special instituțiilor medico-sanitare, dar și cetățenilor aflați în situație financiară mai gravă. În prezentul articol ne propunem să analizăm impactul fiscal atât pentru donatori, cât și pentru beneficiari, în contextul legislației în vigoare.
Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) se completează în conformitate cu Anexa nr.2 „Modul de completare a Declarației cu privire la impozitul pe venit” la Ordinul MF nr. 153/2017 și urmează a fi depusă în mod obligatoriu de următoarele categorii de contribuabili:
În cadrul Ministerului Finanțelor a avut loc prima ședință a Grupului de lucru responsabil de implicațiile taxei pe valoare adăugată (TVA) în agricultură, convocată de viceprim-ministru, Serghei Pușcuța. Vicepremierul a menționat că, scopul Grupului de lucru este analizarea regimului fiscal aferent TVA aplicat la importul și livrarea pe teritoriul Republicii Moldova a producției agricole și identificarea celor mai bune soluții pentru susținerea și dezvoltarea sectorului agricol.
În Monitorul Oficial din 13 martie curent a fost publicat Ordinul nr. 79 din 5 februarie 2020 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.417 din 14.08.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de anulare a obligaţiilor fiscale care cad sub incidenţa art.172 alin.(3) din Codul fiscal. Întru executarea prevederilor Ordinului MF nr. 172 din 20.12.2019 cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2020, precum și în temeiul art. 133 alin. (1) pct.(13) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997,
Salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea muncii prin cumul. Contractele individuale de muncă (CIM) prin cumul pot fi încheiate cu unul sau mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.
O instituție medico-sanitară (IMS) privată a acționat în judecată furnizorul de energie electrică pentru încălcarea parametrilor de calitate, fiind înregistrat un salt al tensiunii curentului electric şi ulterioarele variații ale acestei tensiuni (de la 180V până la 270V), după care s-au produs întreruperi ale furnizării energiei electrice în aceeaşi zi. Ca rezultat, au fost defectate mai multe dispozitive electrice (receptoare), inclusiv medicale, iar pentru reparația acestora IMS a suportat cheltuieli în sumă de peste 84 mii lei. Problemele generate de furnizarea necalitativă a energiei electrice au fost reclamate în aceeaşi zi furnizorului, iar ulterior aceste reclamații au fost completate în repetate rânduri, fapt confirmat prin scrisori adresate furnizorului de electricitate, inclusiv actele confirmative ale prejudiciului cauzat ca efect al saltului de tensiune.
La etapa actuală de dezvoltare a mediului de afaceri autohton, în rândul agenților economici (patronilor) a apărut necesitatea de liberă asociere a acestora din diverse domenii de activitate, pentru protecţia drepturilor și reprezentarea intereselor lor în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele, precum și cu oricare alte organizaţii neguvernamentale pe plan național și internațional, în conformitate cu prevederile statutelor patronatelor și legislației în vigoare.
În conformitate cu prevederile lit. c) alin. (2) art. 83 din Codul fiscal (CF), organizațiile necomerciale sunt obligate să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit utilizând formularul ONG17.
Conform punctului 11 subpunctul 5) și punctului 13 subpunctul 4) din Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special “Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul MF nr.118 din 28 august 2017 (în redacția Ordinului MF nr.170 din 16.12.2019, Monitorul Oficial nr.380-387 (7303-7310) din 20 decembrie 2019), în cazul tranzacţiilor efectuate în cadrul achiziţiilor publice reglementate prin Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice şi Regulamentul achiziţiilor publice de valoare mică, aprobat de Guvern prin Hotărârea nr.665 din 27.05.2016 «Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de valoare mică», în rîndul 4 „Documente anexate” se va indica obligatoriu numărul şi data contractului achiziţiilor publice.
Pe parcursul lunii decembrie, entitatea a compensat pagubele materiale aferente unei clădiri (apartament) în sumă de 100 000 lei și, totodată, a procurat un automobil în valoare de 200 000 lei de la o persoană fizică. Ce obligații fiscale apar în cazul dat pentru întreprindere? Urmează a fi reflectate aceste plăți în darea de seamă lunară (IPC18) și anuală (IALS18), luând în considerație faptul că într-un caz plățile menționate sunt scutite de impozitare, iar în celălalt nu apare obligația reținerii unui impozit la sursa de plată?
Prin decizia consiliului local întreprinderea municipală (ÎM) este investită cu dreptul de colectare a taxei pentru salubrizare cu acordarea în localitatea respectivă a serviciilor de colectare a deșeurilor managere de la gospodăriile cetățenilor. Pe tot parcursul activității ÎM se confruntă cu problema colectării taxei, astfel suportând pierderi financiare. Care este modul de aplicare corectă a acestei taxe? Procedura și principiile stabilirii, modificării și anulării taxelor locale, modul lor de plată, criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale, sunt stabilite conform prevederilor Titlului VII al CF (Titlul VII al CF).
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de Ordin cu privire la aprobarea formularului standard al Documentului unic de achiziții european (DUAE) – o declarație pe proprie răspundere prin care operatorul economic confirmă îndeplinirea condițiilor necesare în cadrul procedurilor de achiziție publică în Republica Moldova. Formularul DUAE reprezintă un instrument care facilitează participarea entităților la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *