Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ce reprezintă finanțarea participativă sau crowdfunding-ul? Cum urmează a fi impozitate serviciile respective?
Se vor aplica prevederile Acordului de evitare a dublei impuneri încheiat cu un alt Stat contractant în cazul în care contribuabilului din RM i se prezintă certificatul de rezidență în formă electronică?
Serviciul Fiscal de Stat informează despre intrarea în vigoare a modificărilor efectuate în mai multe acte normative, în vederea implementării prevederilor Legii nr. 356/2022 (politica fiscală și vamală).
Serviciul Fiscal de Stat anunță că în perioada 05-20 mai 2023 urmează a fi finalizate lucrări de soluționare a neconformităților în cadrul serviciilor fiscale electronice. Aceste lucrări vizează ajustarea declarației IU17 pentru col. 4, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul de gestiune 2023 și înlăturarea deficiențelor asupra validărilor critice din Forma IPC21.
Conform prevederilor art. 4 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Lege), participanţi la procesul de insolvabilitate sunt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau - după caz, reprezentantul debitorului, alte organe şi persoane stabilite în lege.
Orice contribuabil trebuie să-și cunoască atât drepturile și obligaţiile, cât și consecinţele cu care ar putea să se confrunte în caz de nerespectare a legislaţiei în vigoare. Respectiv, politica de asistenţă a SFS se referă la acţiuni de promovare şi sporire a gradului de conformare fiscală și de popularizare a legislaţiei fiscale în rândurile contribuabililor. În acest sens, autoritatea fiscală pune la dispoziție Ghidul contribuabilului începător, ce oferă o prezentare generală privind aspectele fiscale în desfășurarea activităţii de întreprinzător, precum și oferă cunoștințe de bază în domeniul fiscal, oferind un suport important pentru inițierea unei afaceri.
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului ordinului de modificare a unor ordine ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, care vizează
Urmare a excluderii foii de parcurs din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special[1], se simplifică procesul de evidență, eliberare, păstrare și utilizare a formularelor de documente primare care justifică faptele economice corespunzătoare. În pofida acestui fapt,
Ținând cont de creșterea semnificativă a prețurilor la carburanți, în anul curent Guvernul a decis compensarea parțială a accizei la motorina utilizată de producătorii agricoli, aprobând Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru compensarea parțială a accizelor la motorină utilizată de producători agricoli în anul 2022 (Regulament). Pentru a aduce mai multă claritate în ceea ce ține de mecanismul de acordare a compensației, care sunt consecințele fiscale și cum se vor contabiliza sumele subvenției, publicăm în ediția din iunie a revistei
Хозяйствующий субъект подал в орган местного публичного управления уведомлении о начале торговой деятельности для торговой единицы “Ремонтная мастерская” с указанием видов деятельности, осуществляемых согласно КЭДМ: “95.11 Ремонт компьютеров и периферийного оборудования” и “95.21 Ремонт бытовой электроники”.
Actualmente, cererea pentru misiunile pe baza procedurilor convenite a devenit tot mai solicitată, creșterea acesteia fiind strâns legată de...
Proprietatea privată (automobilul) nefolosită în activitatea de întreprinzător, potrivit art.39 alin.(1) lit. b) din Codul fiscal, se consideră activ de capital. Totodată, potrivit art.37 din CF, prevederile capitolului V din Codul fiscal se aplică contribuabililor persoane fizice rezidenți și nerezidenți ai RM care nu practică activitate de întreprinzător și care vând, schimbă sau înstrăinează sub altă formă, active de capital.
Modificarea noțiunii „locuință de bază” propusă prin proiectul ce vizează politica bugetar-fiscală 2025, constă în acordarea dreptului persoanei fizice de a nu recunoaște creșterea sau pierderea de capital în cazul în care la data autentificării notariale a contractului de vânzare-cumpărare
Persoana fizică cetățean, în baza unui contract de împrumut, a acordat un împrumut în valută străină pe termen de 2 ani unei persoane juridice în valoare de 10 000 EUR.
Cadrul normativ Actele digitale trebuie să fie acceptate în orice raport și interacțiune, conform Legii nr.321 din 09.11.2023 privind modificarea unor acte normative (stimularea dezvoltării și utilizării serviciilor electronice).
Începând cu 1 iulie 2023, toți agenții economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru perioada 2021-2022, conform Ordinului SFS nr. 635 din 21.12.2020, urmează să utilizeze echipamentele de casă și de control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA MEV).
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 510/2023 (în vigoare începând cu 24.07.2023), au fost operate modificări în Regulamentul privind modul de stingere a obligaţiei fiscale şi anulare a sumelor plătite în plus prin prescripţie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 221/2017 (în continuare – Regulament).
Serviciul Fiscal de Stat informează despre posibilitatea de a consulta pe pagina-web a SFS deciziile privind cotele impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025. Informația respectivă poate fi găsită în meniul Legislație, pagina „Acte emise de către AAPL”. Pentru comoditatea utilizatorilor de informație, deciziile necesare pot fi identificate prin aplicarea filtrelor precum:
Persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi prestează servicii şi/sau lucrări sunt în drept să beneficieze de acordarea scutirii personale stabilite la art. 33-35 din Codul fiscal (în continuare - CF)
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *