Factorul principal în fenomenul insolvabilității este responsabilitatea față de creditori. Interesele tuturor creditorilor în procesul de insolvabilitate sunt reprezentate de Adunarea creditorilor, precum și de Comitetul creditorilor.

Efectele generale intentării procedurii de insolvabilitate sunt prevăzute de Capitolul III al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2013 (în continuare – Legea). Astfel, conform prevederilor art. 74 alin. (1) al Legii, prin hotărîre de intentare a procedurii de insolvabilitate, dreptul debitorului de a administra şi de a dispune de bunurile incluse în masa debitoare este transmis administratorului insolvabilităţii/lichidatorului. La rîndul său, art. 74 alin. (2) al Legii prevede că orice act de dispoziţie al debitorului asupra unui bun din masa debitoare efectuat după intentarea procedurii de insolvabilitate este nul.

În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.

Conform prevederilor art. 1444 al Codului civil, ţinîndu-se cont şi de prevederile art. 43 al Codului fiscal, patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.

Capital social reprezintă valoarea totală a cotelor în capitalul social (acţiuni, cote de participaţie etc., în funcţie de forma organizatorico-juridică a entităţii) ale proprietarilor entităţii, care acordă acestora drepturi stabilite de statutul acesteia şi de legislaţia în vigoare.

Испания — вторая страна (после Болгарии) по популярности среди российских покупателей домов и квартир. Ежегодно испанцы и зарубежные собственники жилья платят налоги на недвижимость и состояние, а также подоходный налог. Инвесторы несут расходы на налоги на доход от аренды и на прирост капитала. Владельцы компаний отдают четверть прибыли в качестве корпоративного налога.

Factorul principal în fenomenul insolvabilităţii este responsabilitatea faţă de creditori. Interesele tuturor creditorilor în procesul de insolvabilitate sunt reprezentate de Adunarea creditorilor, precum şi de Comitetul creditorilor. Atribuţiile exclusive ale Adunării creditorilor sunt reglementate de prevederile art. 54 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea), şi sunt următoarele:

Conform art. 901 alin. (31) lit. d) din Codul fiscal în vigoare pe parcursul anului 2011, persoanele specificate la art. 90 alin.(1) din Codul fiscal reţin şi achită la buget un impozit în mărime de 15% din veniturile îndreptate spre achitare fondatorilor întreprinzătorilor individuali sau gospodăriilor ţărăneşti (de fermier). Prevederea prezentei litere nu se aplică fondatorilor întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), care obţin venituri din vînzări în mărime de pînă la 3 milioane de lei pe an şi al căror număr mediu scriptic de personal nu depăşeşte 9 persoane.

Conform art. 827 alin. (1) Cod civil, prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar). Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate (art. 284 alin. (1) Cod civil). Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei (art. 284 alin. (2) Cod civil).

Cadrul juridic pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului debitorului şi distribuirea produsului obţinut, este stabilit de prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012. Prezenta lege este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Prezenta lege nu se aplică băncilor. Procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, Codului civil, Legii insolvabilităţii şi a Codului fiscal.

În conformitate cu prevederile statuate de art. 193 din Codul fiscal, condiţiile de declanşare a executării silite a obligaţiei fiscale sunt: existenţa restanţei, ţinîndu-se cont de prevederile art. 252 din Codul fiscal;neexpirarea termenelor de prescripţie reglementate de către Codul fiscal;necontestarea faptului de existenţă a restanţei şi mărimii ei în cazurile reglementate de art. 194 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul fiscal;contribuabilul nu se află în procedură de lichidare (dizolvare) sau de aplicare a procedurilor de depăşire a insolvabilităţii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Modalităţile de executare silită sunt reglementate de art. 194 din Codul fiscal şi constau în: încasarea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia celor de pe conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social);ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;urmărirea bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la liniuţa unu şi doi;urmărirea datoriilor debitoare ale contribuabilului prin modalităţile descrise la liniuţa unu, doi şi trei. De menţionat că, urmărirea bunurilor contribuabilului se efectuează prin sechestrare, comercializare şi ridicare.

Lichidarea patrimoniului debitorului Prin procedura de lichidare a patrimoniului se înţelege procedura aplicabilă debitorului în procesul de insolvabilitate: valorificarea masei debitoare pentru obţinerea de mijloace băneşti, în vederea satisfacerii creanţelor, care finalizează cu lichidarea debitorului ca subiect de drept.

Începînd cu 14.03.2013, în Republica Moldova, în legătură cu adoptarea Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, procedura privind declararea stării de insolvabilitate a întreprinderilor se va simplifica, iar termenii de realizare a acestora vor fi reduşi. Legea insolvabilității este aplicabilă la practica europeană avînd o abordare unică față de procedura de insolvabilitate a întreprinderilor. În acest context, legea prevede un şir de modalități şi un spectru larg de instrumente legale întru identificarea unei hotărîri în cazul în care întreprinderea insolvabilă poate fi salvată de la lichidare.

În conformitate cu prevederile statuate de art. 214 alin. (1) din Codul fiscal, controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale. Întru asigurarea reducerii restanţei la buget prin încasarea acesteia în timp cît mai restrîns şi pe deplin, organul fiscal, în cadrul controlului fiscal total, urmează să elucideze şi să includă în actul de control următoarele aspecte ale administrării fiscale. Anterior emiterii deciziei privind efectuarea controlului fiscal, organul fiscal analizează fişa personală a contribuabilului, ce urmează a fi supus controlului, şi în cazul în care acesta admite restanţe la buget, în decizia privind iniţierea controlului fiscal se va efectua o înscriere, în partea ce ţine de controlul fiscal, cu reflectarea informaţiei privind restanţa la ziua iniţierii controlului fiscal. De asemenea, în cadrul controlului fiscal, organul fiscal urmează să constate identitatea restanţei, reflectate în evidenţa contabilă a entităţii economice, cu cea reflectată în fişa personală, inclusiv pe bugete şi pe tipuri de plăţi. La fel, în actul de control fiscal urmează a fi reflectate motivele admiterii restanţei, precum şi propunerile de înlăturare a acestora pe căile legal posibile de recuperare a arieratelor fiscale. Totodată, urmează a fi analizat fluxul de mijloace băneşti, atît în numerar, cît şi din conturile bancare, precum şi motivul nefolosirii acestor surse financiare întru stingerea restanţelor la buget, în cazul în care au fost constatate. Adiţional, urmează a fi analizat şi reflectat în actul de control aspectul privind datoriile bugetului faţă de contribuabilul controlat, în cazul în care acestea există, precum şi posibilitatea stingerii restanţelor din contul sumelor respective prin compensare sau altă metodă legală.

Uzura (amortizarea) bunurilor tangibile şi intangibile este un subiect ce nu a fost dezvoltat pe paginile revistelor de specialitate şi în articolele ştiinţifice, reieșind din complexitatea abordărilor sale, care crează dificultăţi în percepere atît agenţilor economici (aceştia apreciază uzura drept o deducere greoaie şi preferă să nu o utilizeze, pentru a evita costurile administrative exagerate legate de calcularea acesteia), cît şi cercetătorilor economici în domeniul fiscal (uzura se prezintă drept un subiect interesant unui contingent restrîns de utilizatori). În cele ce urmează, se prezintă practica internaţională de aplicare a uzurii în scopuri fiscale1.

Determinarea impozitului pe venit din creşterea de capital este o provocare atît pentru persoana fizică şi juridică, cît şi pentru administraţia fiscală. Baza normativă, ce ţine de aplicarea impozitului pe venit la creşterea de capital, este prevăzută în Capitolul 5 „Creşterea şi pierderile de capital” din Titlul II al Codului fiscal.

La nivel macroeconomic, procedurile insolvabilităţii permit societăţii a se dispensa de intreprinderile care au devenit un balast pentru o economie sănătoasă. La nivelul unei întreprinderi, procesul de insolvabilitate poate fi varianta optimă, iar uneori şi unică alternativa de soluţionare a dificultăţilor întreprinderii, prin lichidarea acesteia sau prin aplicarea instrumentelor de depăşire a crizei şi stării de insolvabilitate. Nu sunt rare cazurile cind iniţierea procedurii de insolvabilitate se soldeaza cu revigorarea afacerii agenţilor economici.

Pînă la intentarea procesului de insolvabilitate, organul fiscal, conform prevederilor art. 131 al Codului fiscal, figurează în calitate de organ ce exercită atribuţii de administrare fiscală faţă de agentul economic restanţier. Astfel, ţinem să menţionăm asupra faptului că, înainte de depunerea cererii introductive de intentare a procedurii de insolvabilitate (lichidare), de către organul fiscal urmează să fie întreprinse următoarele măsuri:

Ca şi Republica Moldova, România va implementa din 2012 un mecanism de evaluare indirectă a veniturilor în scopul impozitării. Dacă la noi, însă, abia se schițează detaliile, în România specialiştii comentează din plin noile prevederi fiscale, iar Departamentul specializat al ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală urma să fie completat şi operațional deja în luna august anul curent. Spre deosebire de țările care au introdus şi implementează de mai mulți ani acest mecanism, în România acesta este mai degrabă un instrument de colectare a banilor la buget, decît de oferire a serviciilor pentru contribuabili. Şi asta pentru că reprezintă „o metodă de a atrage bani la buget prin impunerea la plată a unui impozit pe anumite sume ce reprezintă venituri nedeclarate din trecut şi care nu pot fi dovedite ", scrie Mediafax.

În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.