Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul şedinţei Guvernului din 4 iulie curent a fost susţinut Planul naţional de acţiuni pe anul 2017 pentru implementarea Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021. Documentul conţine circa 70 de acţiuni, printre care: • Dezvoltarea cooperării bilaterale în vederea semnării acordurilor privind securitatea socială a lucrătorilor migranţi
În cadrul penultimei şedinţe a Legislativului din sesiunea curentă a fost audiat şi aprobat Raportul privind executarea bugetului asigurărilor de stat în anul 2016. Potrivit Preşedintei Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Laura Grecu, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au fost realizate la nivelul de 15060590,0 mii lei, cu 12,1% sau cu 1628113,8 mii lei mai mult decât anul 2015.
Mai mulţi producători agricoli s-au declarat nemulţumiţi de faptul că impozitul funciar ar putea să crească cu 15%, iar la procurarea pieselor de schimb s-a propus introducerea taxei pe valoare adăugată în mărime de 20%, informează Moldpres.
Raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2016 a fost prezentat în Parlament, Legislativul aprobând executarea bugetului anului trecut. Potrivit datelor, bugetul de stat pe anul 2016 a fost executat, la venituri, în sumă de 28,86 mld. lei. La partea de cheltuieli, bugetul a fost executat în sumă de 32,31 mld. lei, iar deficitul a constituit 3, 43 mld. lei.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) va întreprinde măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de activitate a ramurii producătoare de conserve care se ocupă cu procesarea fructelor și legumelor.
Cele 230 mln lei, pe care le datorează fondul de subvenționare producătorilor agricoli pentru investițiile făcute în anul trecut, 2014, vor fi achitate imediat, după publicarea în Monitorul Oficial a Regulamentului privind modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenționare în agricultură pe 2015 aprobat de guvern.
Cabinetul de miniștri a aprobat Planul de acțiuni privind realizarea Strategiei naționale de dezvoltare a agriculturii și localităților rurale în anii 2014-2020. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare s-a angajat să raporteze în permanență despre mersul realizării acestui document, informează Noi.md.
Peste 250 de cereri de înscriere în programul de subvenţionare a cazanelor pe biomasă au fost depuse în prima zi de înregistrare. Peste 250 de cereri de înscriere în programul de subvenţionare a cazanelor pe biomasă au fost depuse până la această oră la Agenţia pentru Eficienţă Energetică, astfel fiind completat numărul limită de oferte pentru gospodăriile casnice în chiar prima zi de înregistrare. În următoarea perioadă vor fi acceptate doar cereri de la întreprinderi mici şi microîntreprinderi ce doresc să îşi instaleze sisteme de încălzire pe biomasă cu rambursare de cost din fonduri europene, numărul maxim admisibil fiind 50.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a propus spre consultare proiectul Planului Naţional de Acţiuni pe anul 2017 pentru implementarea Strategiei Naționale privind Ocuparea Forței de Muncă pentru anii 2017-2021.
Este opinia lui Thomas Moser, preşedinte al Asociaţiei Businessului European, preşedinte al Consiliului de administraţie al companiei «Danube Logistics» și a fost expusă în cadrul Forumului de Afaceri Moldo-Austriac, care s-a desfăşurat vineri, 3 februarie, la Chişinău, în cadrul expoziţiei «Fabricat în Moldova».
Fermierii solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenţionare a Agriculturii până la un miliard de lei. În prezent, în proiectul Legii bugetului pentru anul 2015 este prevăzută o sumă de 610 milioane de lei, dintre care peste 200 de milioane sunt datorii rămase ca restanţă din anul trecut.
Producătorii agricoli au depus mai puţine cereri de solicitare a subvenţiilor în acest an. Potrivit directorului Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), Petru Maleru, în 2015, instituţia a recepţionat în jur de 4070 de dosare în sumă de 530 de milioane de lei.
Contribuția statului în sumă de 10 mln lei, neachitată în 2013 în Fondul Viei și Vinului, ar urma să fie trecută pentru anul 2015. O prevedere în acest sens conține proiectul Legii privind plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului, aprobat de guvern.
Lărgirea listei de medicamente compensate și majorarea ratei de subvenționare a acestora este una dintre preocupările specialiștilor din Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină, a declarat la Publika TV, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.
Ministerul Finanțelor nu a transferat toți banii pentru a achita datoriile respective față de fermieri.
În 2015 Fondul de subvenționare în agricultură ar putea constitui 850 mil. de lei. Despre aceasta a relatat corespondentului ”Infotag” viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vlad Loghin. El a menționat că proiectul de buget al fondului este pregătit în proporție de 80%, iar tergiversarea aprobării acestuia este legată de lipsa legii bugetului de stat.
Proiectul Energie şi Biomasă va oferi subvenționare pentru achiziţionarea cazanelor pe biomasă destinate familiilor, microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sulă, a declarat, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia, că statul mai are datorii către agricultori de 70 de milioane de lei pentru anul 2014.
Elaborarea regulamentului de subvenționare a producătorilor agricoli pe anul curent este în plină desfășurare, potrivit afirmațiilor lui Nicolae Ciubuc, director-adjunct al Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Ciubuc a spus că zilnic au loc discuții la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu șefii de subdiviziuni, responsabili de domenii.
Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor. Astfel, conform proiectului, veniturile la bugetul de stat în anul 2017 vor constitui 32,8 mld. lei, fiind înregistrată o creștere cu 11% față de bugetul de stat aprobat pe 2016. Majorarea veniturilor se datorează în proporție de 73,5 la sută majorării încasărilor din impozite și taxe.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *