Opinii

Fermierii cer Guvernului majorarea fondului de subvenționare până la un mlrd de lei

Fermierii solicită Guvernului să majoreze fondul de subvenţionare a Agriculturii până la un miliard de lei. În prezent, în proiectul Legii bugetului pentru anul 2015 este prevăzută o sumă de 610 milioane de lei, dintre care peste 200 de milioane sunt datorii rămase ca restanţă din anul trecut. Pentru suplinirea fondului de subvenţionare, agricultorii solicită Guvernului alocarea primei tranşe în valoare de 350 milioane de lei din programul pentru susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale ENPARD, finanţat de UE, şi semnat la 26 martie curent, la Chişinău. Potrivit ministrului Finanţelor, Anatol Arapu, desbursarea primei tranşe a programului ENPARD pentru Republica Moldova va fi posibilă, începând cu anul viitor. În cadrul unei întâlniri cu premierul Chiril Gaburici, reprezentanții fermierilor au adus în discuție modul de formare a preţurilor la motorină, TVA pentru produsele fitotehnice şi zootehnice, garantarea creditelor pentru agricultură. Chiril Gaburici a dat asigurări că Guvernul pe care îl conduce va identifica, în termeni optimi, surse adiţionale pentru suplinirea fondului de subvenţionare a agriculturii. Participanţii la dialog au ajuns la un consens pe marginea subiectului legat de TVA pentru produsele fitotehnice. Fermieri salută taxa TVA de 8%, considerând că negocierile la acest capitol au progresat. Totodată, ei revendică modificarea taxei pentru produsele zootehnice, care este de 20 %. La finalul întrevederii, premierul a declarat că pentru ameliorarea stării de lucruri în agricultură, vor fi create grupuri de lucru care vor racorda legislaţia din domeniu la standardele europene. În special, Chiril Gaburici s-a referit la pachetul de legi ce vizează creditele garantate în agricultură şi Legea despre subvenţionarea agriculturii.

via | agora.md

1338 vizualizări

Data publicării:

27 Martie /2015 11:12

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

fermierii | Guvern | fondul | Subvenţiile în agricultură | buget

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon