Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Legislaţia Republicii Moldova prevede indemnizaţii pentru naşterea copilului, dar şi în perioada de creştere. Suportul financiar se stabileşte persoanelor angajate, dar şi celor neangajate.
Continuarea articolului Încetarea procesului de insolvabilitate. Procedura de restructurare în cadrul procedurii de insolvabilitate este prevăzută în Secțiunea a 1-a din Capitolul VI al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2013. Conform prevederilor art. 182 al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea), restructurarea este o procedură de insolvabilitate ce se aplică debitorului
-numărul mediu scriptic al salariaților lipsește, însă fondatorii sunt 2 persoane, unul din care este nerezident al RM, care exercită funcția de administrator (manager) al întreprinderii, pentru care se remunerează salariu, iar al doilea nu este lucrător al întreprinderii? Atît în primul cît și în al doilea caz obligațiea la taxa pentru amenajarea teritoriului apare doar pentru o unitate – administratorul întreprinderii. În primul caz – pentru administrator
În procesul de sacrificare a animalelor și operațiunilor aferente, precum ar fi transportarea, imobilizarea, manipularea — ele urmează să fie protejate de orice durere, chin, stres sau suferințe, potrivit Normei sanitar-veterinare în acest sens, aprobate de guvern.
Suntem în drept de a calcula din salariul angajatului dat primele menționate? Dacă nu, salariul achitat acestuia, precum și primele calculate se vor reflecta în Raportul nominalizat doar în cuantumul achitat/calculat de către angajator?
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău atenționează cetățenii care primesc „salarii în plic”, dar și angajatorii acestora, despre faptul că economia tenebră subminează finanțarea sistemelor de securitate socială, împiedică desfășurarea unor politici economice coerente și poate să ducă la distorsionarea echității sociale. Salariul neachitat oficial este un fenomen care agravează atât economia, cât și societatea în întregime și are efecte nefaste atât pentru angajat, cât și pentru angajator.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Fabrica «Aroma» a fost scoasă la vînzare pentru 59,6 mil. lei ($3,1 mil.) Una dintre cele mai vechi întreprinderi vinicole din Moldova, Fabrica de vinuri şi coniacuri din Chişinău «Aroma» a fost scoasă la vînzare într-un complex imobiliar unic.
În conformitate cu pct. 9 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către patron în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate și/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin HG nr. 697 din 22 august 2014, scutirile la care are dreptul contribuabilul rezident al Republicii Moldova se acordă fie la locul de muncă de bază, fie la locul de muncă prin cumul.
Faptul că întreprinderea nu activează sau faptul că una şi aceeaşi persoană este inclusă în baza impozabilă a diferitor întreprinderi, nu este motiv pentru necalcularea taxei pentru amenajarea teritoriului.
Subiecți ai impunerii cu taxa pentru amenajarea teritoriului, în conformitate cu prevederile titlului VII al CF sunt persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de bază impozabilă.
De ce este necesar să înregistrați contul de utilizator în calitate de persoană juridică pe portalul www.servicii.fisc.md şi să indicați adresa de e-mail veridică? Primul pas în procesul de conectare a entităţilor raportoare la serviciile fiscale electronice este înregistrarea persoanelor responsabile pe portalul www.servicii.fisc.md. Conform pct. 4 al Instrucţiunii privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice, aprobată prin Ordinul IFPS nr. 1223 din 26.08.2014, „pentru a accesa serviciile fiscale electronice, entitatea raportoare, cu statut de persoană juridică, va înregistra pe portalul www.servicii.fisc.md persoanele responsabile – utilizatori ai serviciilor fiscale electronice”.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Informație privind Declaraţiile FATF privind jurisdicţiile cu deficienţe strategice în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului
Un document al Fondului Monetar Internațional (FMI) privind sustenabilitatea datoriei Greciei arată că FMI nu poate participa la noul program de salvare a Greciei, decât dacă celelalte țări europene sunt de acord să reducă datoria statului elen, scrie The New York Times.
1. (6.2.2.12) Pentru cine apare obligațiiile la taxa pentru amenajarea teritoriului în următoarele cazuri: -numărul mediu scriptic al salariaților lipsește, însă fondatorii sunt 2 persoane, unul din care exercită funcția de administrator (manager) al întreprinderii, iar al doilea nu este lucrător al întreprinderii; -numărul mediu scriptic al salariaților lipsește, însă fondatorii sunt 2 persoane, unul din care este nerezident al RM, care exercită funcția de administrator (manager) al întreprinderii, pentru care se remunerează salariu, iar al doilea nu este lucrător al întreprinderii?
1. (29.2.5.8) Va avea oare persoana fizică obligația prezentării Declarației cu privire la impozitul pe venit în cazul în care, obține venitul impozabil din salariu de la un singur loc de muncă, și pe parcursul anului a înstrăinat un activ de capital (proprietate privată) la prețul de achiziționare sau la un preț mai mic decît prețul de achiziție a acestuia? 2. (29.2.5.6) În ce cazuri persoana fizică are obligații de a prezenta Declarația cu privire la impozitul pe venit?
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Chișinăul și Minskul ar putea crea întreprinderi vinicole mixte în Belarus
Printr-o decizie a sa guvernul l-a numit în funcţie de viceministru al finanţelor pe Simion Botnari. Precum a menţionat ministrul finanţelor Anatol Arapu, Bontnari a activat în calitate de director al Agenţiei Achiziţii publice, este o persoană, care are idei noi, este predispus să efectueze schimbări pozitive în activitatea sa.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din CF, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în anul 2014 în sumă de 9 516 lei. Totodată, suma scutirii personale va constitui 14 148 lei pe an pentru orice persoană care este prevăzută la alin. (2) din același articol.
Actualmente, în scopul determinării și achitării corecte la buget a impozitului pe venit reținut la sursa de plată urmează de a se conduce de actele legislative și normative în vigoare. Reguli generale de reținere a impozitului pe venit la sursa de plată sînt stabilite de prevederile Capitolul 15„Reținerea impozitului la sursa de plată” din CF care reglementează în care cazuri și din ce venituri a persoanelor fizice și juridice se efectuează reținerea la sursa de plată.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *